Avalanșă de acte normative adoptate de Guvern pentru sectorul agricol, pe final de mandat - Revista Ferma
9 minute de citit

Avalanșă de acte normative adoptate de Guvern pentru sectorul agricol, pe final de mandat

guvern, acte normative, agricultura, irigatii, registrul agricol
foto Revista Ferma

Avalanșă de acte normative adoptate de Guvern pentru sectorul agricol, pe final de mandat.

Guvernul, a cărui componență se va schimba în curând, ca urmare a alegerilor parlamentare din 1 decembrie,  a adoptat în ședința de joi, 12 decembrie, nu mai puțin de cinci acte normative pentru sectorul agricol, potrivit informărilor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

1. Bugetul MADR este suplimentat pentru finalizarea reabilitării infrastructurii principale de îmbunătățiri funciare și reîntregirea Fondului European de Pescuit

În Ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin prezentul act normativ se aprobă alocarea sumei de 122.154.000 lei credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului MADR pe anul 2024, în vederea asigurării integrale a fondurilor aferente lucrărilor de investiții desfășurate de către ANIF pentru reabilitarea infrastructurii principale de îmbunătățiri funciare și a celor destinate reîntregirii Fondului European de Pescuit. Fondurile sunt alocate astfel:

  • suma de 103.254.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru asigurărea în integralitate a sumelor aferente lucrărilor de natura investițiilor desfășurate de către de către ANIF pentru reabilitarea infrastructurii principale de îmbunătățiri funciare, inclusiv lucrări vizând înlocuirea unor echipamente indispensabile pentru modernizarea infrastructurii, precum agregatele de pompare ce sunt deja rezervate de către constructori la furnizori, prin devansarea graficelor de execuție de către prestatorii de servicii o serie de obiective putând fi finalizate sau puse în funcțiune anterior datei limită prevăzute în contracte.
  • 18.900.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru reîntregirea bugetului Fondului European de Pescuit de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Beneficiarii actului normativ sunt Organizațiile și federațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații destinatari ai resurselor financiare puse la dispoziție în cadrul PNDR 2007-2013, PNDR 2014-2020 și a Planului Strategic 2023-2027, iar în cazul reîntregirii bugetului Fondului European de Pescuit, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

MADR face precizarea că, pentru facilitarea acestui demers legislativ MADR a disponibilizat la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului suma echivalentă din cadrul altor capitole bugetare, astfel încât actul normativ nu are impact asupra bugetului general consolidat.

2. Termen prelungit pentru investițiile în fermele de porci și păsări: 12 luni suplimentare pentru finalizarea proiectelor

Guvernul a aprobat și OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Scopul principal al acestei ordonanțe este de a stabili termenul maxim de realizare a investițiilor, respectiv de la 18 luni și 6 luni de prelungire, la 18 luni și 18 luni de prelungire, rezultând 12 luni suplimentare.

Această prelungire este justificată de contextul economic actual, care a cauzat întârzieri în implementarea proiectelor din cauza creșterii prețurilor la materiale, echipamente și servicii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale subliniază importanța realizării acestor investiții pentru asigurarea securității alimentare a populației și îndeplinirea obiectivelor din Programul de guvernare pentru perioada 2021-2024.

Astfel, prin intermediul acestui act normativ se previne riscul unor efecte negative, cum ar fi falimentul beneficiarilor sau pierderi la nivelul furnizorilor, în cazul în care investițiile nu sunt finalizate la timp. De asemenea, o serie de beneficiari au întâmpinat dificultăți în finalizarea proiectelor din cauza unor factori neprevăzuți, cum ar fi necesitatea elaborării unor studii suplimentare sau obținerea unor autorizații.

MADR vine în sprijinul crescătorilor de animale prin acordarea unui termen mai lung pentru finalizarea investițiilor, ținând cont de dificultățile economice actuale.

3. A fost aprobată ordonanța care modifică și completează acte normative ce vizează gestionarea financiară a fondurilor europene nereambursabile din FEGA, FEADR și de la bugetul de stat, aferente Politici Agricole Comune

Guvernul a mai aprobat și Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Prin actul normativ se asigură managementul financiar eficient al fondurilor și al capacității de absorbție, prin stabilirea cadrului financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile alocate României din FEADR și respectiv FEGA, în perioada de programare 2023-2027.

Prezenta ordonanță aprobă modificarea a trei acte normative OUG 85/2023, OUG 49/2015 și OUG 41/2014, în vederea armonizării prevederilor legislației europene cu cadrul normativ național, astfel:

1. Realocări de fonduri între intervenții, în limita plafoanelor aprobate în PS 2023-2027, precum şi cuantumul unitar al plății, la care se raportează avansul și se efectuează plata finală către beneficiari. Modificarea este necesară având în vedere responsabilitatea MADR ce decurge din competența partajată a statului membru în gestionarea fondurilor europene, cu respectarea prevederilor art. 101 alin. (3) și  art. 102 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2.115, astfel încât fondurile alocate prin PS 2023-2027 să fie utilizate conform reglementărilor europene aplicabile planului;

2. Corelarea prevederilor regulamentelor europene cu cele naționale, în acest sens se stabilește explicit faptul că agențiile de plăți pot delega, cu excepția efectuării plăților, gestionarea şi controlul cheltuielilor aferente FEGA și FEADR, întrucât actualele prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.85/2023, creează Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), agenție acreditată exclusiv pentru efectuarea plăților din FEGA, posibilitatea implementării atribuțiilor specifice funcției de autorizare, plată către beneficiari, contabilizare, recuperare debite pentru intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, implementate prin Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – fond pentru care agenția acreditată este Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR);

3. Alinierea legislației naționale cu privire la încasarea debitelor prin compensare la prevederile legislației europene aplicabile – art.102 alin.(1) din Regulamentul (UE) nr.1046/2018, coroborate cu art. 30 alin.(1)-(2) din Regulamentul (UE) 2022/128), în conformitate cu principiul supremației (al „preeminenței” sau al „prevalenței”) dreptului Uniunii Europene.

4. Corelare cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.66/2011, astfel cum au fost modificate prin HG nr. 195/2024.

Beneficiile estimate prin aplicarea măsurilor cuprinse în prezentul act de  normativ asigură absorbția și derularea fondurilor europene alocate din FEADR și FEGA, facilitând în același timp contractarea, evaluarea, monitorizarea și verificarea utilizării acestora, precum și accesul la surse de finanțare sustenabile, pentru număr de circa 800.000 fermieri, precum și procesatorii și lanțurile de aprovizionare aferente, contribuind la modernizarea sectorului agricol, a industriei alimentare și la dezvoltarea zonelor rurale.

Actul normativ nu are impact asupra bugetului general consolidat.

4. Revizuirea normelor metodologice existente pentru accesarea fondurilor alocate în cadrul PNDR potrivit PS 2023-2027

Executivul a aprobat, de asemenea, Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Completarea vizează includerea posibilității de acordare de scrisori de garanție beneficiarilor Planului Strategic (PS) PAC 2023 – 2027.

Astfel, se introduce posibilitatea acordării, respectiv majorării și prelungirii scrisorilor de garanție conform noii modalități de plată a avansului în tranșe, pentru beneficiarii Planului Strategic 2023-2027, coroborat cu prevederi privind modul de calcul al comisionului de garantare aferent scrisorilor de garanție acordate beneficiarilor PS 2023-2027 în tranșe, respectiv inițial pentru o anumită valoare, iar ulterior la majorarea acestora, precum şi completarea cu noi anexe care să prevadă posibilitatea acordării scrisorilor de garanție în tranșe.

Beneficiarii actului normativ sunt instituții și entități publice și de drept public care implementează proiecte finanțate prin PS 2023-2027. Prin acest demers legislativ nu se creează impact asupra bugetului general consolidat.

Beneficiile estimate ale măsurilor cuprinse în prezentul act normativ au în vedere demararea proiectelor finanţate în cadrul PS 2023-2027, prin acordarea avansurilor beneficiarilor prevăzuți la art. 3 din OUG nr. 79/2009, precum și creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene alocate României prin FEADR.

5. Actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029

Guvernul a aprobat și un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029.

Registrul agricol se elaborează pentru o perioadă de 5 ani, datele fiind completate anual de către autoritățile administrației publice locale. Având în vedere că, după data de 31 decembrie 2024, formularele registrului agricol 2020-2024 nu mai pot fi utilizate, a fost necesară elaborarea unui nou act normativ care să aprobe atât registrul agricol pentru perioada 2025-2029, cât și formularele aferente.

Pentru buna desfășurare a activității, primarii comunelor, orașelor și municipiilor trebuie să ia măsuri pentru tipărirea noului registrului agricol pe suport de hârtie, sau, după caz, să asigure funcționarea sistemului de gestiune electronică a acestuia, utilizând noile formulare. Datele înscrise în formulare sunt utilizate de Institutul Național de Statistică, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și de alte instituții. De asemenea, aceste date sunt utilizate în procedura de verificări încrucișate pe care le execută APIA în vederea acordării schemelor de sprijin pentru producătorii agricoli.

Prezentul act normativ oferă posibilitatea de a înscrie datele referitoare la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau juridice care dețin teren în proprietate/folosință/concesiune și/sau animale. Totodată, în noul registru agricol au fost introduse reglementări privind înregistrarea suprafețelor piscicole, care sunt utilizate temporar de către fermieri, ca suprafețe agricole, conform prevederilor legislației europene în vigoare.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →