Asociaţia Administratorilor de Pieţe: VOM ŢINE PIEŢELE DESCHISE ÎN ORAŞE! - Revista Ferma
3 minute de citit

Asociaţia Administratorilor de Pieţe: VOM ŢINE PIEŢELE DESCHISE ÎN ORAŞE!

Reprezentanţii AAPR consideră că este important ca pieţele agroalimentare să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-şi vândă fructele şi legumele şi vor fi nevoiţi să le arunce.
 
„Dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 2 trebuie înţelese şi interpretate şi în spiritul lor, raţiunea emiterii acestei ordonanţe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulaţiei persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază. Pieţe agroalimentare funcţionează în mai multe zone ale marilor oraşe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanţe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, a declarat Ioan Teodor Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România.
 
Pe lângă spaţiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfăşoară activităţi de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie.
 
„În continuare spaţiile vor fi dezinfectate şi vom lua toate măsurile de prevenţie dispuse de autorităţi,  am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugaţi să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birţ.

Multe dintre pieţele agroalimentare din România care sunt administrate de autorităţile locale au fost deja închise. Am scris AICI: Mai multe primării au pus deja LACĂT PIEŢELOR AGROALIMENTARE! Asociaţia Administratorilor de Pieţe: ESTE O GREŞEALĂ!

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România are 32 de entităţi membre (instituţii şi societăţi comerciale), de pe întreg teritoriul României, toate având atribuţii în domeniul administrării pieţelor şi oboarelor din localităţile de provenienţă. AAPR este membră din anul 2013 în cadrul WUWM – Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros. Parteneri: peste 10.000 de locuri de vânzare, peste 5.000 de spații comerciale, 260 de piețe agroalimentare în 32 de județe din România.

Sursa info> Agenţia TUDOR COMMUNICATION

Piata_b

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →