Are 70 de cai şi este visul împlinit al lui Alexandru - Revista Ferma
4 minute de citit

Are 70 de cai şi este visul împlinit al lui Alexandru

În luna septembrie, la Arad, tânărul în vârstă de 20 de ani, student la Teologie, ne-a rostit o dorinţă, care a şi devenit realitate. Aceea de a avea în dotarea tehnică a fermei un încărcător frontal şi tractorul potrivit.

 Baniciu-Anton-Alexandru_b

Alexandru ne spunea că viitorul fermei lui depinde semnificativ de posibilitatea de a avea mereu tehnica necesară. „E cu risc. Dacă nu cumpăr utilaje, rămân pe loc”, ne-a declarat tânărul agricultor și teolog în devenire. Ei bine, tatăl şi fiul familiei Anton-Baniciu nu vor să rişte. Din această toamnă, munca în ferma lor mixtă a devenit mult mai uşoară datorită achiziţionării tractorului John Deere 2450, de 70 CP, 4×4, second-hand şi echipat cu încărcătorul frontal Stoll. E drept, cu un împrumut bancar pe cinci ani.

Foto 1 - vis implinit_b

Ferma localizată în comuna Iratoşu, judeţul Arad, are o suprafaţă totală de 20 hectare şi un sector zootehnic cu 20 de vaci Holstein friză şi Bălţată românească. Familia Baniciu-Anton cultivă porumb – cultură de bază, grâu, ovăz şi lucernă, iar până de curând tractorul U650 de 65 CP era utilajul bun la toate în fermă, alături de un Belarus de 50 CP, manevrat de Florin Baniciu-Anton. Acum, cu cei 70 de cai putere în plus, randamentul lucrărilor în fermă a crescut substanţial prin reducerea sarcinilor manuale.

 Foto 3 Alexandru_b

„Încărcătorul frontal m-a scutit de furcă, roabă și de lopată. Iar tractorul m-a ajutat să ar atât pământul meu, cât și al altora. Astfel am făcut un ban în plus. Apoi, în loc să le plătesc altora ca să-mi lucreze pământul, de când am acest tractor, economisesc lucrându-mi eu tot pământul din proprietate”, spune Alexandru.  

De-la-John-deer-la-2-cai-putere_1_b

De la John Deere, la doi cai putere (ai vecinului din sat). Alexandru nu are în gospodărie cabaline, dar dintre animalele de fermă,  caii îi plac cel mai mult.

Cât de mândru este acesta de noile lui achiziţii tehnice se poate vedea în zeci de imagini şi de filmuleţe cu activităţile din câmp, postate pe pagina sa de facebook. Fie că se află la cosit, recoltat, arat sau mici treburi prin fermă, tânărul mânuieşte cu îndemânare tractorul şi încărcătorul recent cumpărate. Pe pagina sa de socializare, imaginile care-i reflectă viaţa de fermier sunt la mare concurenţă cu cele prin care tânărul îşi arată dragostea de neam şi ţară, dar şi pentru muzică. Absolvent al Şcolii Populare de Artă, Alexandru este maestrul clapelor şi al acordeonului într-un mic grup instrumental local.    

20841718_1586375224727687_5982933193208904854_n_b

„Visez la un John Deere de mic copil”
În încheierea discuţiei noastre recente, Alexandru ne-a mai mărturisit o dorinţă: aceea de a accesa un proiect pe fonduri europene pentru a cumpăra un tractor de mai mare putere şi mai performant. Investiţia se cere pentru a face faţă hectarelor de teren în plus pe care speră să le poată achiziţiona cât mai curând.

Foto 2 -_b

„Am reuşit să adăugăm fermei vegetale încă patru hectare. Doresc să creştem suprafaţa exploatată la 50 ha. Pentru asta, vreau un tractor de 120 CP. John Deere, desigur. E marca mea preferată încă de mic copil, când la expoziţiile de agricultură nu ratam nici o poză alături de utilajele în verde şi galben. De atunci visez la un John Deere al meu”, preciza Alexandru, tânărul pentru care agricultura este viitorul pe care ni l-au împrumutat străbunii: „Mândru că sunt român. Aceasta e deviza mea. De aceea am ales ca pe lângă studii şi muzică, să lucrez şi pământul nostru românesc pentru care strămoșii noștri au luptat şi şi-au dat viaţa”, încheia Alexandru.

UPDATE: În 2020, familia Baniciu Anton a diversificat oferta de brânzeturi după ce a adăugat fermei un efectiv de ovine și caprine. 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →