ANUL e FOARTE SLAB! Coriandrul, cultura salvatoare a fermierului Fănel Postelnicu?! - Revista Ferma
4 minute de citit

ANUL e FOARTE SLAB! Coriandrul, cultura salvatoare a fermierului Fănel Postelnicu?!

Foto 3 Fanel Postelnicu ANUL e FOARTE SLAB! Coriandrul, cultura salvatoare a fermierului Fănel Postelnicu?!
Foto @Arhivă Ferma

După un șir de trei ani secetoși, iată că nici al patrulea nu face excepție.

„Nu știm ce să mai facem, anul e foarte slab, fără speranță, banul investit nu-l scoatem și vom face credite în continuare, rostogolind datoriile de la un an la altul. Dar, mergem înainte”, ne-a declarat cu un ușor optimism Fănel Postelnicu, din județul Galați.

Coriandrul va salva un sezon agricol prost?!

Este unul dintre fermierii dispuși să încerce și altceva! Ultimele sezoane l-au întrebuințat serios, secătuindu-l tare la buzunar! Terenurile deluroase ale comunei gălățene Oancea, altădată roditoare, nu au oferit producțiile unul an agricol normal, îndeosebi din cauza uscăciunii și din sol și dogoarei din aer.

„Am zis să schimb structura de culturi și am pus pentru prima dată coriandru pe 20 de hectare. Am luat sămânța de la o societate care se ocupă cu așa ceva și care îmi și ia marfa. Prețul e bunișor, 2,6 lei pe kilogram, am semnat contractul, dar să văd ce cantitate îmi ia combina”, ne-a declarat fermierul care recunoaște că nu a evaluat producția de coriandru pentru că nu a știut să o facă.

Combina veche din ’97 l-a cam necăjit 

Fănel Postelnicu spune că cel târziu săptămâna viitoare va băga combina în lan. „E o mașină de recoltat ceva mai veche. O am din 97 și tare m-a necăjit în vara asta, cad piesele pe rând. Îi fac reglajele necesare (nu umblu la masa de tăiere, dau vântul mai încet, închid sitele) și nădăjduiesc să recoltez cultura de coriandru fără prea mari pierderi”, a explicat el.

Până atunci fermierul se nevoiește să termine de adunat recolta de păioase. „Mai am de recoltat niște grâu, astăzi termin. Producția e slabă, vreo 1.500 kg la hectar, ceva mai bine a fost la orz, în jur de 2 tone.”

O ecuație fără necunoscute: recoltă slabă, prețuri proaste!

Fănel Postelnicu a cultivat cu cereale păioase 120 de hectare (80 cu grâu și 40 cu orz), undeva aproape de jumătate din suprafața pe care o lucrează.

O parte din recoltă a fost nevoit să vândă, cu grijă că trebuia să păstreze pentru arendă. Prețurile primite nu au fost nici pe departe cele așteptate: 60 de bani la orz și 80 la grâu, însă nici producția nu a excelat calitativ.

E jale mare și la porumb, dar și la floare!

„Vin din câmp. Jale mare! Dacă nu va ploua în aceste zile, culturile de primăvară vor muri de sete! De o lună de zile nu a mai dat o picătură de apă! Nu știu ce voi face! Și am 70 ha de floare și ceva mai puțin porumb. Arșița atmosferică a uscat frunzele de sus în jos, iar seceta pe cele bazale”, a susținut gălățeanul.

„Nu dormim din cauza grijilor!”

Fănel Postelnicu are pregătire în domeniul mecanicii. Ferma lui are nevoie de retehnologizare, amânată de fiecare dată.

„Aș vrea să fac investiții, dar nu am cu ce. Am emoții că nu știu cum închid anul! Cu 1,5 kg de grâu la hectar nu poți sta liniștiti! Nu am tras linie, dar nu-mi scot cheltuielile, cred că am gaură!”, a subliniat agricultorul.

Acesta a fost constrâns să rostogolească din datorii, să le reeșaloneze la plată, are leasinguri scadente. Nu cu mult timp în urmă, abia a reușit să cumpere un tractor de 120 CP, mai are unul „mai mărișor” cu cere-și face treaba la câmp și în fermă.

Aceasta ar fi ultima ispravă în materie de achiziții!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →