Alexu Molodoi: În sezonul de toamnă se poartă.... minim till! - Revista Ferma
4 minute de citit

Alexu Molodoi: În sezonul de toamnă se poartă…. minim till!

Alexu Molodoi ALMOS Grup Alexu Molodoi: În sezonul de toamnă se poartă.... minim till!

„Noi suntem optimiști de cum se prezintă culturile la momentul actual. Le-am semănat în epoca optimă într-un sol cu ceva umiditate, grâul și orzul sunt înfrățite, rapița se dezvoltă normal, sunt fertilizate cu îngrășăminte chimice (50 kg s.a./ha, probabil că mai venim cu nitroclacar (27% azot) și suntem bucuroși că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu o ploaie de 35 de litri”, ne-a declarat Alexu Molodoi.

VIITOR INCERT PENTRU AGRICULTORI

Directorul tehnic al Almos Grup România și-a arătat îngrijorarea pentru viitorul incert: „Nu știm ce vom face cu prețurile, costul pe hectar este destul de mare, inputurile s-au scumpit ori se mențin la nivel ridicat de achiziție, iar ca să faci o tehnologie performantă trebuie să investești serios.”

Cunoscutul agronom nemțean susține că din valorificarea producției nu știe dacă va mai rămâne ceva care să acopere cheltuielile, pentru că „ofertele de preț sunt foarte mici: 800 lei tona de grâu, la orz se vehiculează 650, iar la rapița – 1.800 lei/tonă. Noi în fiecare facem contracte futures și vindem cam câte-o tonă/ha de rapiță și floarea soarelui și două de păioase. Până acum nu am vândut, decât 100 t de rapiță cu 1.860 lei/t, dar mai așteptăm.”

ÎN SEZONUL DE TOAMNĂ SE POARTĂ MINIMUM TILL!

Grupul Almos a semănat în toamnă jumătate din suprafață cu grâu (700 ha), orz (500) și rapiță pe 600 ha, prelucrând terenul prin lucrări conservative (sistemul minim till).

„După ce am recoltat rapița, am intrat imediat cu un disc, venim cu semănătoarea și pun grâu. La fel și la floarea soarelui: după recoltare intervin cu disc cu tocător și semăn direct. Arătură fac la culturile de primăvară”, explică Alexu Molodoi.

COSTURI SUB 1.000 EURO/HA 

Specialistul ține sub control costurile de producție care nu depășesc 4.000 lei/ha.

„Deocamdată, noi am făcut o tehnologie cadru în business planul fermei, dar ne adaptăm la condițiile din câmp, dacă va fi umiditate, poate mai suplimentăm cu 20-30 kg azot s.a. la ha. Schema de fertilizare o stabilim în urma cartării agrochimice (după conținutul solului în azot, fosfor, potasiu) și armonizată cu producția planificată. Ne-am propus 3 tone la rapiță și 5,5 t la grâu și orz”, mărturisește interlocutorul.

MAZĂREA, O PLANTĂ DE ZI SCURTĂ!

Directorul tehnic al Almos Grup România a semănat 110 ha cu mazăre pentru a îndeplini condițiile GAEC 8 și de eligibilitate pentru sprijinul cuplat.

Spune că în zonă nu a făcut niciodată 1.300 kg/ha la soia să beneficieze de sprijin. Așa că a  renunțat în favoarea mazării care „e o plantă de zi scurtă, o semăn devreme, în iunie recoltez chiar și 3.000 kg/ha, plus că prin azotul lăsat în sol este o foarte bună premergătoare pentru cereale.”

Periodic, utilajele uzate sunt înlocuite, dacă un tractor ajunge la 5-6.000 ore de funcționare este scos din câmp și schimbat cu unul nou, pentru că „piesele de schimb sunt scumpe și nu se merită a fi reparat”.

SATISFACȚIA ȘI MOTIVAȚIA EFORTULUI

Alexu Molodoi susține că este pregătit să înființeze culturile de sfeclă de zahăr (600 ha), de floarea soarelui (400) și porumb, cam tot atâta. Ferma are dotarea necesară și oameni instruiți pentru a realiza lucrări la timp și de calitate.

Știe că sfecla de zahăr îi va oferi și în acest an satisfacția și motivația efortului, a investiției de … inteligență, așa cum a dovedit-o în fiecare sezon agricol!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →