Agricultură de precizie cu economii în timp real - Revista Ferma
6 minute de citit

Agricultură de precizie cu economii în timp real

raven si agroconcept Agricultură de precizie cu economii în timp realAgroConcept are în portofoliul de echipamente de precizie produsele Raven şi lansează, în premieră în România, tehnologia Augmenta, una dintre cele mai eficiente soluţii de mapare în timp real şi aplicare cu rată variabilă a inputurilor.

Odată cu achiziţia Raven Industries, la finalul anului 2021, grupul CNH şi-a propus să stabilească noi standarde tehnologice pentru agricultura de precizie şi să ofere fermierilor instrumente performante de automatizare şi management al operaţiunilor agricole. Este primul pas către o agricultură autonomă, obiectiv pe care deţinătorii brandului New Holland şi l-au asumat pe termen mediu şi lung, iar tehnologiile Raven reprezintă deja nucleul care stă la baza maşinilor şi utilajelor agricole de mâine.

Inovaţiile Raven din portofoliul AgroConcept

Prezenţi pe piaţa agriculturii de precizie încă din 1978, cei de Raven s-au impus prin inovaţii devenite repere ale industriei, precum: controlul automat al aplicării substanţelor (1978), aplicarea cu rată variabilă prin GPS (1996), sistemul de plantare multi-hybrid (2013) sau sistemul de control individual al duzelor, prin impulsuri electrice, Hawkeye (2014).
Astăzi, punctele forte ale gamei de produse Raven, ce se regăsesc şi în portofoliul AgroConcept, sunt sistemele de ghidare (pe bază de GPS, senzori şi camere video) ce pot fi montate nu doar pe tractoare, ci şi pe implemente, dar şi tehnologiile de mapare şi de aplicare a inputurilor cu rată variabilă în timp real.

Foto 4 Stanga Florin Marin Agroconcept Dreapta Dimitri Jim Evangelopoulos 3 Agricultură de precizie cu economii în timp real
Florin Marin (stg.) – directorul departamentului After-Sales Agroconcept şi Dimitri (Jim) Evangelopoulos (dr.)

Raven: Maxim de precizie

Arhitectura sistemelor de ghidare cuprinde monitoare de 7 sau 12 inch (CR7/CR12), calculatoare de bord ultra-performante, receptor GPS cu antenă 700S sau 500S, Controller Direcţie (SC1), echipamentul de ghidare vizuală (VSN – bazat pe camere video) şi elementele de control al valvelor, specifice pentru tractor şi implement. Pentru modelele mai vechi de tractoare se poate utiliza concomitent sistemul DirecSteer, montat pe coloana de direcţie a tractorului.
Vorbim de un sistem de automatizare all-in-one, care prin intermediul ISOBUS şi al echipamentului VSN sincronizează cele două sisteme de ghidare prin GPS (al tractorului şi al utilajului) pentru a corecta atât curbele de nivel, cât şi cele de parcelă (compensarea terenului şi a solelor cu linii neuniforme). Astfel, operaţiunile sunt executate cu un maxim de precizie chiar şi atunci când se lucrează în pantă, cu înclinare laterală, sau când tractorul trebuie să efectueze viraje în cadrul parcelelor.

Raven va fi un aspect cheie în dezvoltarea produselor New Holland şi odată cu achiziţia acestei companii în iunie 2022 am făcut un pas înainte spre obiectivul nostru de a avea utilaje autonome. – GIANLUCA BAGNETTI, Precision Agriculture Sales East European Importers Region & Turkey, CNH

Funcţionalităţi suplimentare

În plus, sistemele de ghidare Raven cuprind funcţionalităţi precum: întoarcere automată, ghidare marşarier sau cuplare la staţionare. Însă, un punct deosebit de important îl reprezintă conectivitatea prin 4G la SlingShot, un portal de management în cloud, care oferă acces de oriunde, în timp real, la datele furnizate de tractor şi implement.
Soluţiile Raven vor veni ca echipamente integrate din fabrică pentru modelele New Holland, dar pot fi oferite şi ca produse aftermarket (post-vânzare), sistemul DirecSteer permiţând oricărui tractor dotat cu servodirecţie să beneficieze de aceste tehnologii.

Tehnologiile Raven asigură precizie 360 de grade, fiind dedicate specialiştilor, nu doar pasionaţilor de agricultură sau fermierilor care acum vor să implementeze agricultura de precizie. – IULIAN CREȚU, Manager Departamentul de Agricultură de precizie – AgroConcept

Foto 2 Iulian Cretu Agricultură de precizie cu economii în timp real
Iulian Creţu, prezentând tehnologia Raven

Augmenta, economii vizibile de inputuri

În urmă cu aproape un deceniu, Hawkeye, sistemul de control individual al duzelor prin impulsuri electrice, revoluţiona pulverizarea, iar astăzi cei de la Raven, prin noua tehnologie Augmenta, vizează aplicarea cu rată variabilă a substanţelor, atât lichide, cât şi granulate.
Vorbim de un analizator de câmp, ce poate deservi atât maşinile de fertilizat, cât şi cele de pulverizat, care poate stabili, în timp real şi în mod precis, necesarul de îngrăşământ sau de substanţe fitosanitare aplicat individual fiecărei plante din cultură.

Camere multi-spectrale cu o rază de până la 42 m

Sistemul Augmenta foloseşte camere multi-spectrale, montate pe tractor sau Sprayer, cu o rază vizuală de până la 42 metri, iar imaginile sunt procesate, în timp real, cu ajutorul inteligenţei artificiale şi a unui sistem de recunoaştere vizuală şi machine learning. Astfel, se stabileşte gradul de sănătate al plantei, în funcţie de care se realizează în mod automat aplicarea cu rată variabilă.
Tehnologia Augmenta este extrem de precisă şi poate fi folosită la mai multe operaţiuni pe parcursul unui singur sezon agricol, pentru o gamă largă de culturi: de la cereale şi porumb, până la soia, cartofi sau plante leguminoase.

Foto 3 Augmenta field analyzer Sept 23 EMEA 014 Agricultură de precizie cu economii în timp real
Analizatorul de câmp Augmenta pe tractorul New Holland

În cât timp se recuperează investiţia?

Totuşi, deoarece se bazează pe procesarea imaginii, sistemul Augmenta poate fi folosit doar în timpul zilei, însă datorită reglajelor automatizate, operatorul poate să înceapă lucrarea în doar 10 secunde din momentul în care a ajuns pe teren, iar rezultatele sunt impresionante: o economie medie de 9% la aplicarea azotului, 8% la fungicide, 15% la regulatorii de creştere, 13% la soluţiile de protecţie a plantelor şi o creştere medie a randamentului cu 2-5%, în funcţie de solă şi cultură.

În termeni economici, conform reprezentaţilor companiei, investiţia într-un sistem Augmenta se poate recupera, pentru o fermă de peste 600-700 hectare, în aproximativ un an, numai din economia de inputuri.

Vezi cum funcţionează tehnologia Augmenta de la Raven, într-o demonstraţie de fertilizare cu rată variabilă realizată de managerul AgroConcept, Iulian Creţu!

ECONOMII REALE ÎN CONDIȚII REALE

”Reducerea costurilor şi economia de inputuri este vizibilă în timp real, toate cifrele noastre se bazează pe rezultatele concrete obţinute direct în câmp. Nu vorbim de condiţii ideale, ci de economii reale în condiţii reale, obţinute de fermieri din peste 27 de state. Este suficient să testezi Augmenta la o operaţiune şi vei vedea şi singur cum în tancul maşinii de fertilizat sau de pulverizat rămâne mai multă substanţă”, declara Dimitri (Jim) Evangelopoulos, director şi cofondator Augmenta.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →