Au fost prezenţi numeroşi apicultori, unii cu renume, alţii muncind să ajungă cunoscuţi. Pentru clienţi, desigur. Au venit, de asemenea, producători de stupi, de rame, de ceară, de mătci, dar şi comercianţi de tot soiul de ustensile necesare în stupină. Aşadar, un târg complet, având chiar şi albine vii, care zumzăiau deasupra unui recipient plin cu polen.
În căutarea unui interlocutor
Apicultorii sunt, de obicei, oameni comunicativi, deschişi, gata să-ţi vorbească despre activitatea lor, uneori nu lipsită de peripeţii. Cu această convingere am luat târgul cu asalt, sâmbătă dimineaţa, dar am fost parţial dezamăgit. Un tânăr dintr-o comună mureşeană a refuzat să-mi povestească despre munca lui, deşi de vânzarea la tarabă se ocupa o tânără doamnă, cel mai probabil soţia lui. Am trecut la un apicultor mai în etate, din considerentul că albeaţa tâmplelor recomandă omul pentru discuţii înţelepte şi instructive. N-am avut nici aici noroc. Doamna apicultorului, sosit de undeva din judeţul Vâlcea, cum a văzut că există riscul să se întindă la vorbă, imediat i-a solicitat ajutorul la stand şi uite aşa am ratat şi cea de-a doua tentativă de a discuta cu un participant la târg. Nu m-am dat însă bătut şi, umblând pe la tarabe, m-am întâlnit cu o mai veche cunoştinţă, Adrian Crăiniceanu, un apicultor veritabil, dar şi un foarte bun interlocutor. Era cu doamna sa, Ecaterina Crăiniceanu, la stand, însă, la nevoie, a mai sărit şi el în ajutor. Chiar nu-mi propusesem să încurc vânzările bravilor stupari veniţi cu speranţe de câştig bun la Târgul Naţional al Mierii din Bucureşti.
Prisăcar cu studii de specialitate
Adrian Crăiniceanu este apicultor cu diplomă, fiind absolvent al Liceului Apicol ”Veceslav Harnaj” din Bucureşti, promoţia 1984. După absolvire, s-a angajat la IAS Mogoşoaia, unitate mare a agriculturii socialiste, care deţinea şi o fermă apicolă. Adrian a lucrat acolo până în 1992, când ferma s-a desfiinţat. ”Stupii au fost vânduţi, dar mulţi s-au şi prăpădit, din cauză că nu s-a apucat lumea de apicultură, mierea era ieftină, ajunsese preţul egal cu al unui kilogram de zahăr”, îşi aminteşte Adrian. Prin anii ’90, avea o sută de familii, mierea era ieftină, dar a avut răbdare şi în jurul anului 2000, norocul i-a surâs, fiindcă ”a început treaba cu tâgurile de produse tradiţionale”, spune Adrian. Decât să mai livreze mierea en gross, iată-l pe apicultor punând-o în borcane şi hai cu ea la târg! Atât de mult i-au plăcut târgurile, încât nu le-a abandonat nici după aproape 20 de ani! Altfel nu l-aş mai fi întâlnit la evenimentul din Băneasa.
Până să apuc să-l întreb unde are stupina, omul a şi ţâşnit de lângă mine (ne-am aşezat mai într-o parte, la câţiva paşi de standul său) să-l lămurească pe un client care se oprise să citească eticheta unui borcănaş cu miere de oţetar. Mai avea apicultorul şi miere de zmeur, de mană, de anghinare, de cireş, de coriandru, de mentă, de prun, de fâneaţă, ca să nu mai vorbim de soiurile binecunoscute: de tei, de salcâm, de rapiţă şi floarea-soarelui. Întors la discuţia noastră, îmi spune că are stupina în două vetre: în Ilfov, la Bragadiru, şi în Argeş, la Priboieni, lângă Topoloveni. De pe Valea Doamnei, din arealul melifer cuprins între Domneşti şi Nucşoara, culege mierea de prun, de cireş şi de zmeur, ştiut fiind că pe valea aceea, până sub poala munţilor, sunt grădini întinse cu pomi fructiferi.
Gardul din cauciucuri
Cel mai mare duşman al albinelor este considerat parazitul Varroa destructor. ”Eu ţin situaţia sub control, aplic tratamentele de rigoare la un interval de trei săptămâni. Altfel s-ar înmulţi în progresie geometrică. Vezi o albină fără o aripă, o alta fără un picior”, povesteşte Adrian. O altă ameninţare la adresa albinelor o reprezintă tratamentele chimice aplicate de fermieri culturilor agricole, fără să anunţe apicultorul ca să ia măsuri de protecţie. Aici trebuie să existe o bună comunicare între fermieri şi apicultori. Adrian Crăiniceanu îmi spune că până acum nu a avut probleme, fiind anunţat de fermierii pe terenurile cărora a fost în pastoral: ”Mă sună şi mă anunţă, dar îi sun şi eu să-i întreb dacă au stropit sau urmează să stropească. De obicei, la rapiţă, pesticidele sunt aplicate când gradul de înflorire e de 15%. Eu aştept să înflorească pe deplin şi atunci mă duc. Am auzit de la colegi că au fost şi situaţii când nu au comunicat fermierii cu ei şi albinele moarte au fost strânse cu găleata. Trebuie seriozitate aici. Dacă un fermier mă anunţă că urmează să stropească, eu ţin albinele închise, dar dacă nu stropeşte atunci când a anunţat şi mai amână şi eu mai ţin albinele închise în stup, e grav pentru sănătatea lor, fiindcă se sufocă şi pierderile pot fi mai mari”, mă lămureşte apicultorul. Iarna, cu temperaturi scăzute şi curenţi de aer rece, e, de asemenea, de temut pentru apicultori. Adrian mi-a spus că mortalitatea în stupina sa a fost sub 5%. La acest procent, pe care-l consideră mic, a contribuit şi o soluţie ingenioasă pentru protejarea unor stupi avuţi într-un câmp deschis. El a construit un gard din anvelope uzate, înalt de 1,5 m şi acoperit cu o pânză de protecţie împotriva zăpezii. În felul acesta, stupina a fost ferită de curenţii de aer rece, altfel fatali pentru micile vieţuitoare.
Bucureştiul, cel mai mare „stomac” al ţării
Fonduri europene nu a reuşit apicultorul nostru să acceseze. Doar în cadrul Măsurii 141, a primit 1500 de euro/an, timp de cinci ani. Înainte a primit nişte bani prin Planul Naţional Apicol, adică de la bugetul naţional, dar nu cine ştie ce, acolo de câteva cutii şi câteva familii de albine. Cutiile le cumpără de la Bacău. Familiile le înmulţeşte singur: ”Dacă ies din iarnă cu 200 de familii, 100 le fac eu”, spune Adrian.
La standul familiei Crăiniceanu e deja foială mare. Nu mai lungesc discuţia, fiindcă mă tem să nu-i scadă omului vânzările din cauza mea. Ar fi păcat, fiindcă veniturile apicultorului depind foarte mult de participarea la târguri. E decis să nu dea nici măcar 1 kg la en gross. Preferă să stea faţă în faţă cu clientul, să-i povestească despre fiecare sortiment de miere. Adrian Crăiniceanu deţine şi un site de unde aflăm că de-a lungul celor 30 de ani de experienţă a onorat 100.000 de comenzi, care au însumat 50 de tone de miere. Mai aflăm că între 1997 şi 2000, a participiat la înfiinţarea unei stupine care a fost administrată ulterior de un mare producător român de tratamente naturiste.
Nu mai ştiu dacă vântul puternic şi ploaia de a doua zi i-au ţinut acasă pe vizitatorii târgului, dar ştiu că Adrian Crăiniceanu va fi prezent la mai toate târgurile de produse tradiţionale din Bucureşti, fiindcă, în opinia sa, cel mai mare oraş al ţării ”înghite orice aliment tradiţional”. Cu astfel de convingere, apicultorul nu-şi mai încearcă norocul în afara Capitalei. Are destui clienţi aici.
CUM A FOST ANUL APICOL 2017 PENTRU ADRIAN CRĂINICEANU?
”Producţii slabe la salcâm şi la rapiţă. La salcâm am scos 7 kg/familie, dar în 2016 a fost şi mai rău, am obţinut ZERO kg la salcâm. La rapiţă, anul trecut, am recoltat tot 7 kg. Miere de tei n-am avut deloc. Teiului îi trebuie umezeală şi căldură ca să producă nectar”, s-a destăinuit apicultorul, privind cu atenţie spre tarabă. În opinia lui, cel mai bun loc din România pentru a obţine miere de tei este situat în judeţul Tulcea, la Ciucurova: ”Acolo sunt duşi zeci de mii de stupi. Eu nu mă duc, fiindcă sunt costurile prea mari, cu transportul, cu paza, cu descărcatul. Găseşti greu oameni să te ajute”. Cel mai bun cules în anul 2017 a fost la floarea-soarelui, care i-a adus 20 kg/familie.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)
