Norme comunitare suplimentare pentru puii de carne - Revista Ferma
3 minute de citit

Norme comunitare suplimentare pentru puii de carne

zootehnie pui carne m Norme comunitare suplimentare pentru puii de carne

Răspunderea principală pentru aplicarea prevederilor directivei revine proprietarilor sau crescătorilor responsabili de îngrijirea puilor, în baza unui contract legal.

Prevederi

Prin această directivă, statele membre îşi exprimă voinţa de a nu admite depăşirea densităţii maxime de 33 kg/m2. Se admit, totuşi, derogări, cu condiţia ca proprietarul sau crescătorul să asigure anumite cerinţe speciale prevăzute în anexa II (existenţa unor sisteme de alarmă şi auxiliare, în cazul avarierii unui echipament automat sau mecanic esenţial pentru sănătatea şi bunăstarea păsărilor, cum ar fi ventilaţia; menţinerea concentraţiei de amoniac sub 20 ppm şi a concentraţiei de dioxid de carbon sub 3000 ppm, valori măsurate la înălţimea capetelor puilor; temperatura interioară să nu depăşească temperatura exterioară cu mai mult de 3oC, atunci când temperatura exterioară măsurată la umbră depăşeşte 30oC; umiditatea relativă, medie, măsurată în interiorul adăpostului timp de 48 de ore, să nu depăşească 70%, atunci când temperatura exterioară este sub 10oC). În astfel de situaţii, autoritatea veterinară poate admite o densitate maximă de populare de până la 39 kg/m2.

Dacă exploataţia efectuează monitorizarea, utilizând ghidurile de bună practică, iar autoritatea competentă nu a identificat deficienţe cu privire la cerinţele directivei şi din evidenţele existente, rezultă că, la cel puţin şapte loturi consecutive, rata cumulativă a mortalităţii zilnice s-a situat sub 1% + 0,06%, înmulţit cu vârsta de sacrificare a lotului (exprimată în zile, vezi anexa V). În aceste cazuri, se poate acorda o derogare suplimentară, densitatea putând să crească, în plus, cu 3 kg/m2 (până la 42 kg/m2).     

Crescătorii de pui trebuie şcoliţi

Directiva obligă statele membre să se asigure că crescătorii, persoane fizice, au beneficiat de o suficientă instruire cu privire la sarcinile ce le revin, în cadrul unor cursuri de instruire cu privire la bunăstarea şi protecţia puilor (enumerate în anexele la directivă). Crescătorii trebuie să deţină un certificat, recunoscut de către autoritatea competentă, care să ateste fie efectuarea unui astfel de curs de instruire sau dobândirea unei experienţe echivalente. Statele membre pot recunoaşte experienţa dobândită înainte de 30 iunie 2010, ca echivalând cu participarea la astfel de cursuri de instruire şi pot emite certificate care să ateste o astfel de echivalare.

Până la 31 decembrie 2009, Comisia va prezenta un raport Parlamentului şi Consiliului, privind posibila introducere a unei scheme armonizate de etichetare obligatorie, concepută pentru carnea de pui, produsele şi preparatele din carne, pe baza conformităţii cu standardele referitoare la bunăstarea animalelor. Raportul va analiza implicaţiile socio-economice şi conformitatea unei astfel de scheme de etichetare cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Pe baza avizului ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară, Comisia va prezenta un raport Parlamentului European şi Consiliului, până la 31 decembrie 2010, privind influenţa parametrilor genetici asupra deficienţelor identificate, care au drept rezultat o bunăstare precară pentru pui.

Statele membre trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare, să încurajeze elaborarea de ghiduri de bună practică, pentru a se conforma prezentei directive, până la 30 iunie 2010.

Până la 30 iunie 2012, pe baza datelor ce vor fi disponibile, a rapoartelor din fiecare ţară şi a cercetării ştiinţifice aplicate diferitelor tehnologii de creştere, Comisia va depune raportul la Parlamentul European şi la Consiliu, cu privire la modul în care decurge aplicarea acestei directive.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×