Sarcociştii sunt coccidii al căror ciclu evolutiv presupune două gazde: una definitivă şi una intermediară. Ciclul sexuat se derulează în gazda definitivă, iar ciclul asexuat în gazda intermediară.

Se cunosc mai multe specii de Sarcocistystis, dar importanţa cea mai mare o prezintă S. bovihominis, care se transmite la om de la bovine, S. suihominis, care se transmite la om prin carnea de porc, S. bovicans (cruzi), care se transmite prin carne de bovine la câini, S. bovifelis (hirsuta), care se transmite prin carne de bovine la pisici şi altele.

Frecvenţa bolii la animale este variabilă, putând fi deosebit de mare (90%) în zonele în care oamenii defecă pe câmp şi consumă carne insuficient tratată termic (în sânge).

De regulă, chisturile, situate în ţesutul muscular al animalelor, se transmit la om prin carnea insuficient fiartă sau friptă, ajung în intestin la om unde eliberează merozoiţi, care penetrează epiteliul intestinal şi produc tulburări digestive de gravitate diferită.

Oamenii bolnavi, cu sau fără semne clinice evidente, elimină elemente infestante, prin fecale, în mediul ambiant, de unde ajung în tubul digestiv la bovine (prin furaje infestate), porcine (prin coprofagie) şi alte specii.

La animale, paraziţii traversează pereţii intestinali, trec în sânge şi ajung în ţesutul muscular unde formează chisturi (chişti), mai ales în: muşchii maseteri, muşchii pieptului, ai spetei, ai trunchiului şi coapselor). Chiştii sunt fuziformi, albi-gălbui, se localizează între fibrilele musculare, pe secţiune prezintă un aspect cazeos sau granulos. Mărimea chiştilor variază între 0,5 şi 1,5 mm, fiind vizibili cu ochiul liber, fapt care constituie un avantaj la examenul sanitar-veterinar al cărnii în abator.

Carnea din jurul focarelor cu chişti, are o consistenţă scăzută, o culoare deschisă, care provoacă suspiciune de boală.

Semnele bolii la animale în viaţă sunt, de cele mai multe ori, discrete (întârzieri în dezvoltare, tulburări digestive, rare avorturi). Boala la om evoluează mai frecvent cu manifestări digestive (greaţă, diaree, dureri abdominale) şi rar cu dureri musculare (miozită, periarterită, tumefacţii subcutanate). Din aceste motive boala este supusă controlului sanitar veterinar şi se fac confiscări de carcase la animalele infestate, ceea ce poate cauza şi pierderi economice importante.

Având în vedere importanţa sanitară a bolii, precum şi pierderile economice pe care sarcocistoza le poate produce, se recomandă următoarele măsuri profilactice:

• măsuri de întrerupere a ciclului evolutiv al parazitului prin evitarea contactului animalelor receptive (mai ales bovinele şi porcinele) cu materiale infestante provenite de la om şi carnivore;

• evitarea consumului de către om a diferitelor produse din carne (tocături crude) sau a cărnurilor insuficient tratate termic. Pentru carnea de vită crudă, tocată, se recomandă, congelarea înainte de consum, timp de 3 zile, la o temperatură de -20°C, sau încălzirea ei la o temperatură de peste ­60°C. Numai astfel este asigurată protecţia şi sănătatea consumatorului;

• interzicerea administrării în hrana câinilor şi a altor carnivore a cărnii confiscate la abator şi altor deşeuri de la sacrificarea animalelor;

• în adăposturile unde au fost cazate animale infestate, trebuie luate măsuri de igienizare şi de dezinfecţie pentru a preveni noi infestaţii;

• instruirea crescătorilor de animale şi a populaţiei consumătoare de carne privind pericolul epidemic şi importanţa economică a sarcocistozei.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005