Dintre toate grupele de plante agricole, speciile furajere dau cele mai mari sporuri de producţie prin irigare, mai ales în zone secetoase cu o perioadă lungă favorabilă vegetaţiei, cu căldură şi mult soare.
Întrebarea este însă cât costă implementarea unui sistem de irigare!?
Evident că răspunsul depinde de felul irigării. Dacă se pompează şi se repompează apă din Dunăre, spre deal, la peste 100 m altitudine, cale de zeci de kilometri, e normal ca apa adusă pe parcele să coste foarte mult, iar valoarea sporului de producţie, realizat datorată irigării, ajunge să fie egală sau inferioară cheltuielilor cu irigaţiile. În asemenea condiţii, irigarea nu mai este rentabilă, conform principiului „cât câştig la hectar”, şi nu doar „cât produc la hectar”.
Propuneri şi recomandări
Pornind de la ipoteza că valoarea sporului de producţie realizat depăşeşte costul irigaţiilor, deci acţiunea de irigare este rentabilă în economia fermierului, recomand câteva soluţii tehnologice şi specii furajere pentru astfel de zone.
• Prima măsură privind producerea furajelor în zone secetoase, cu irigaţii, este familiarizarea cu conceptul de „culturi duble” sau „culturi succesive”. Condiţia principală este ca în aceste zone ogorul să fie permanent acoperit cu plante furajere, pe tot parcursul anului. Lucrul acesta se poate realiza în multe forme, dintre care prezint doar câteva:
– borceag de toamnă + porumb siloz;
– porumb boabe + triticale de toamnă;
– orz de toamnă + mei sau porumb masă verde;
– triticale de toamnă + mei boabe sau siloz;
– secară + iarbă de sudan masă verde sau siloz;
• A doua măsură ar fi cultivarea amestecurilor de plante perene în loc de culturi pure. Astfel, în loc de lucernă se cultivă un amestec de lucernă cu golomăţ (Dactylis glomerata L.) sau cu păiuş de livezi (Festuca pratensis Hudson). Sparceta o înlocuim cu un amestec de sparcetă cu obsiga nearistată (Bromus inermis Leyss) sau cu păiuşul oilor (Festuca ovina L.).
• A treia măsură ar fi înfiinţarea pajiştilor de lungă durată, compuse din amestecuri complexe de leguminoase şi graminee perene. Aceste pajişti pot fi folosite mixt, prin păşunat în anumite perioade, apoi prin cosit. Pajiştile de lungă durată sunt foarte utile pentru vacile gestante şi pentru tineretul bovin, deoarece în zone secetoase nu mai există pajişti naturale. Ele au fost desţelenite sau lăsate în părăsire şi invadate de vegetaţie nefolositoare.
• O a patra măsură presupune familiarizarea cu ideea că numai irigarea nu este suficientă pentru realizarea unor recolte mari, sigure şi constante în zonele secetoase. Odată cu irigarea, fertilizarea chimică şi organică recomandată fiecărui grup de plante, precum şi măsurile de protecţie a plantelor, în special tratarea seminţelor, sunt obligatorii. Ar mai fi utilă şi administrarea unor biostimulatori de creştere, care determină sporuri de producţie, mai ales în sistemul culturilor duble.
Închei acest articol cu o recomandare de bază: să vă asiguraţi că sporul de producţie realizat prin irigare şi fertilizare are o valoare superioară costului irigaţiilor şi al îngrăşămintelor.
Dacă această relaţie nu este urmărită permanent şi se întâmplă ca irigaţiile să coste mai mult decât sporul de producţie, ea nu mai are nici o utilitate şi rentabilitate economică şi este indicat să se implementeze sistemul „dry farming” (sistem de agricultură antisecetă), despre care am scris în alte articole.
