A plouat suficient de mult pentru ca fermierii să nu mai fie nevoiți să pornească stațiile de punere sub presiune sau cele de pompare. Sigur, acolo unde terenurile se află în perimetrele amenajărilor hidrotehnice. Roadă s-a făcut la fel de mult, iar cheltuielile pe unitatea de suprafață au scăzut simțitor.
Apa din cer a făcut minuni!
De mai bine de două decenii, irigațiile au fost o rană mereu deschisă pentru fermierii români. Dezvoltarea pe termen mediu și lung a sectorului agricol ar fi… apă de ploaie fără o strategie bine articulată, în care refacerea sistemului național de irigații trebuie să ocupe un loc central. Se știe, degeaba folosești o genetică performantă, degeaba pui în operă o agrotehnică conservativă dacă nu ai asigurată apa pentru irigații. Ori, țara noastră are un potențial hidrologic demn de luat în calcul.
Până la sfârșitul anului 2010, statul s-a implicat direct în subvenționarea energiei electrice utilizată la apa de irigat. Ei bine, de atunci încoace, de un cincinal, transferul de responsabilitate a revenit fermierilor, organizațiilor de utilizatori. Se știe, energia electrică este scumpă. Cumva s-au făcut pași spre reglementarea acestei chestiuni. Începând cu luna august 2013, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a obținut licența de furnizare a energiei electrice, valabilă pe o perioadă de doi ani.
În această calitate, ANIF este autorizată să cumpere energie electrică direct de la producători și să o furnizeze beneficiarilor – OUAI-uri, ceea ce ar putea conduce la o scădere semnificativă a tarifelor de livrare. Tot anul trecut, Ministerul Agriculturii a purces la prima umplere a canalelor de irigații – pentru probele tehnologice – a cărui cheltuială a fost suportată de la bugetul statului.
Totuși, mai este o problemă: destui fermieri nu dispun de echipamente de irigare ca să poată prelua apa din canal și s-o redistribuie la rădăcina plantelor. Pentru a face o agricultură modernă, performantă, avansată trebuie să ai acces la sursele de finanțare. Fără bani, nu se poate mișca nimic, banul reprezintă motorul dezvoltării. În exercițiul financiar 2007-2013, finanțarea infrastructurii secundare de irigații a beneficiat de 140 de milioane de euro, motiv pentru care au fost contractate 139 de proiecte ale Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, pe Măsura 125, submăsura 125-a1 pentru „Irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare” și Măsura 121 pentru „Modernizarea exploatațiilor agricole”.
Potrivit noului PNDR, pentru 2014-2020, sumele alocate de organismele comunitare pentru sectorul de irigații vor fi de 2,5 ori mai mari, “ceea ce va permite ca și restul de 370 de organizații să poată primi sprijin”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Așa cum aprecia titularul din fruntea MADR, suma este suficientă doar pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigații. Dar ce facem cu cea principală? Într-o strategie bine articulată a hidropoliticii guvernamentale una din soluții ar fi parteneriatul public privat. Deocamdată, actul normativ privitor la parteneriatul public privat este retrimis în Parlament pentru reexaminare.
Trebuie spus că încă din anul 2011, Canalul Siret-Bărăgan a fost inclus în orizontul de așteptare al proiectelor ce așteaptă să se deruleze potrivit acestui tip de parteneriat. De asemenea, tot prin parteneriatul public privat s-ar putea reabilita și complexul hidrotehnic Câmpia Covurlui, cu peste 75.000 de hectare, ori se va realiza alimentarea cu apă din Siret a unei suprafețe de peste 20 mii de hectare în zona Tecuci-Cudalbi din județul Galați. Sunt obiective care își așteaptă rândul la execuție. Până atunci, agricultura are nevoie de apă…
Bunul Dumnezeu s-a întors cu fața către fermieri! Când o vor face și guvernanții?!
