BURSA CEREALELOR - septembrie 2016 - Revista Ferma
6 minute de citit

BURSA CEREALELOR – septembrie 2016

bursa m BURSA CEREALELOR - septembrie 2016

După ce estimările oficiale privind producția de grâu a UE au fost deja diminuate ca urmare a ploilor repetate de la începutul verii, acum a apărut îngrijorarea privind viitorul recoltei de porumb, cultură afectată de secetă. Astfel, Mars, serviciul UE de monitorizare a culturilor, a redus previziunile pentru producția de cereale a Uniunii cu 2,9 la sută.

Estimarea privind randamentul mediu la porumb a fost redusă la 7,23 tone/ha, în comparație cu 7,42 tone/ha prognozate luna trecută. Cu toate acestea, producția medie de porumb estimată a se obține este cu 0,30 tone/ha peste media ultimilor cinci ani.

Seceta a afectat culturile de porumb din Franța și din unele state ale regiunii Mării Negre. De asemenea, prognoza privind producția de porumb a fost redusă pentru Ucraina, Bulgaria și România. În Ungaria se apreciază că se vor obține randamente excepționale, cu circa 29,6% mai mari față de media ultimilor cinci ani.

Perspectivele privind recolta de grâu moale din UE au fost reduse cu 0,24 tone/ha, până la 5,86 t/ha. Această scădere e determinată mai ales de randamentul redus la grâu în Franța, unde estimările privind producția totală au fost reduse cu 11% față de prognoza din luna iulie.

 

Export record de grâu din regiunea Mării Negre 

Pentru al doilea sezon consecutiv, Rusia, Ucraina și Kazahstan au exportat un volum record de grâu, lăsând astfel în urmă exportatorii tradiționali de top, ca SUA și țările UE. Conform estimărilor USDA, în sezonul 2016/2017 se va obține o producție mondială record de grâu -743,44 milioane tone (+1,2% mai mult decât în sezonul trecut). Dacă producția estimată se va realiza, va crește și concurența pe piețele cheie de export, situație care pare promițătoare pentru țările din regiunea Mării Neagre.

În sezonul 2015/16, Rusia a trecut în fruntea topului exportatorilor de grâu, cu o creștere a volumului exporturilor cu 10% (comparativ cu sezonul trecut), înaintea Canadei și a Statelor Unite ale Americii. Plasată pe locul cinci în topul exportatori mondiali, Ucraina continuă să impresioneze cu o creștere a tranzacțiilor către piețele asiatice, în detrimentul UE și Canada. Kazahstan a crescut volumul exporturilor sale de grâu cu 6,2% în sezonul 2015/16.

Potrivit analiștilor, Rusia, Ucraina și Kazahstan vor fi în măsură să crescă volumul exporturilor către piețele tradiționale ale statelor UE, suplinind astfel deficitul livrărilor europene, determinat de reducerea producției de grâu în Franța.

 

Cotațiile pentru grâu – noiembrie futures – sunt în creștere

La Bursa din Marea Britanie, cotațiile futures pentru luna noiembrie la grâu sunt cele mai mari din ultimele două sezoane. Astfel, în 22 august, contractele pentru luna noiembrie s-au închis la 131,65 lire/tonă, cu aproape 14 lire/tonă, valoarea mai mare decât pentru contractele futures încheiate la aceeași dată a anului trecut pentru luna noiembrie (2015) și cu 9 lire/tonă mai mare decât în urmă cu doi ani. O posibilă explicație pentru creșterea prețurilor din ultimele săptămâni ar putea fi preocuparea traderilor privind evoluția campaniei de recoltare a grâului în Europa, dar și o slăbire a lirei sterline.

În această perioadă, principalii jucători de pe piața internațională a cerealelor așteaptă o confirmare suplimentară a rezultatelor privind producția de grâu din emisfera nordică, precum și începutul campaniei de recoltare la porumb în SUA.

 

În Rusia, campania de recoltat continuă 

Conform datelor oficiale, până în luna august, în Rusia a fost încheiată recoltarea de pe 24,4 milioane de hectare, adică 51,7% din totalul suprafeței cultivate cu cereale și leguminoase, comparativ cu 21,5 mil. ha la aceeași dată în 2015. Producția totală obținută a fost de 77,4 mil. tone, cu un randament mediu de 3,17 tone/ha. În 2015, la aceeași dată, producția de cereale și de leguminoase era de 61,4 mil. tone și randamentul mediu de 2,85 tone/ha.

Grâul a fost treierat de pe 15,1 mil. ha (54,4%), comparativ cu 13,9 mil. ha la aceeași dată în 2015. Producția de grâu obținută a fost de 53,5 mil. tone, cu un randament mediu de 3,55 tone/ha (în 2015 randamentul mediu obținut a fost de 3,18 tone/ha).

Orzul a fost recoltat de pe 5,3 mil. ha (63,6%), producția brută a ajuns la 13,63 mil. tone, iar randamentul mediu a fost de 2,56 tone/ha (2,46 tone/ ha în 2015).

 

Ucraina – un nou record la exportul de soia?

În luna iunie, exporturile de soia din Ucraina au ajuns la 236,9 mii tone, cu aproape 28% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut (170,6 mii tone). Pe parcursul primelor zece luni ale actualului sezon (septembrie 2015 – iunie 2016), Ucraina a exportat 2178,4 mii tone de soia, în scădere cu 3,7% față de sezonul precedent. Având în vedere volumul stabil și trendul crescător al exporturilor din ultimele patru luni, este foarte probabil că actualul sezon se va finaliza cu un nou record al exporturilor de soia. Actualul record a fost stabilit în sezonul 2014/2015, când volumul exporturilor a fost de 2421,8 mii tone. Principalii importatorii de soia din Ucraina au fost, și în acest sezon, Turcia (cu aproape 39% din totalul exporturilor), Egipt (24%), UE (13%) și Iran (aproape 9%).

 

Randamentul culturii de grâu în Bulgaria: 4,75 tone/ha

Potrivit Ministerului Agriculturii din Bulgaria, la 11 august a.c., erau recoltate 1119,8 mii ha de grâu, ceea ce reprezintă 99% din suprafața cultivată. Producția obținută a fost de 5322,6 mii tone și s-a obținut un randament mediu de 4,75 tone/ha (cu 6,3% mai mare decât în 2015).

Producția de orz obținută de pe 162,3 mii ha a fost de 717,6 mii tone, cu un randament mediu de 4,42 tone/ha (cu 7,5% mai mare decât în 2015).

 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 – 15 septembrie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×