Porumbul de aur 2016 - Revista Ferma
5 minute de citit

Porumbul de aur 2016

Ca și la prima ediție, au fost două categorii de concurs: pentru cultura irigată și pentru cea neirigată. „A fost un an extrem de greu pentru cultura porumbului. În concurs s-au înscris mai mulți membri, dar unii au renunțat pe parcurs, pentru că nu au mai vrut să-și compare rezultatele tocmai din cauza anului dificil din anumite zone. Am avut rezultate foarte bune în anumite ferme, cu care și noi ca organizație ne mândrim și cu care trebuie să se mândrească agricultura din România. Nivelul nostru este cel puțin european, având în vedere rezultatele din fermele comerciale din România”, a declarat Alina Crețu, director executiv al APPR.

Octavian Blanaru

La cultura neirigată, trofeul rămâne în Ialomița
Câștigătorii primei ediții „Porumbul de aur”, ialomițenii Jean Ilie Cezar – pentru cultura irigată și Gheorghe Alexandru – pentru cultura neirigată, s-au despărțit de trofeu, predând „ștafeta” către câștigătorii din anul 2016.
Anul trecut, campion la producția în cultură neirigată a fost Carol Costandache, fermier din Perieți, județul Ialomița, care a obținut, pe sola intrată în concurs, 11.403 kg/ha. Pentru trofeul Porumbul de aur a avut un lot de 27 ha, cultivat cu hibridul P0023. „Planta premergătoare a fost porumbul, arătura a fost făcută în octombrie 2015, iar după două săptămâni am discuit. La jumătatea lui martie am fertilizat cu 200 kg de uree la hectar, care a fost încorporată cu combinatorul. Am semănat la 5 aprilie. Densitatea a fost de 73.600 boabe/ha. Odată cu semănatul s-a fertilizat cu complex YaraMila. La stadiul de patru frunze am fertilizat cu azotat, 130 kg/ha. Recoltarea a fost la 2 septembrie, cu umiditatea de 13,8%”, a explicat Carol Costandache tehnologia aplicată. Fermierul lucrează 2.465 ha, din care 906 ha sunt cultivate cu porumb.
Producția obținută este un motiv de mândrie, mai ales că în zonă timp de două luni nu a căzut nici o picătură de apă. „Or, să faci producții care sar de zece tone este o dovadă de pricepere și muncă”, a declarat Gheorghe Alexandru, vecin de tarla cu Carol Costandache.

Agricost IMB a trecut de 20 de tone la hectar
La categoria cultură de porumb irigată, Porumbul de aur a trecut în Insula Mare a Brăilei, la Agricost, acolo unde producția fizică obținută a ajuns la 20.350 kg/ha. „Expunerea geografică a terenului agricol administrat de Agricost, suma gradelor de temperatură pe care le înregistrăm anual, capacitatea uriașă de irigat de care dispunem ne-au permis să decidem la alegerea de hibrizi de porumb semitardivi și tardivi, care, prin genetica lor, au făcut posibilă depășirea barierei de 20 tone de boabe/ha. Lotul care a participat la concurs a fost de 70 ha”, a explicat Octavian Blănaru, reprezentant Agricost.
Planta premergătoare a fost rapița, terenul a fost prelucrat la adâncimea de 25 cm, cu încorporarea simultană a 120 kg triplu superfosfat la 17 cm adâncime. „La semănat exista în sol o rezervă de 150 kg azot, 80 kg fosfor, 250 kg potasiu, 30 kg sulf, la un pH de 7,6. S-a semănat hibridul P1535, cu o densitate de 75.000 boabe germinabile pe hectar. Odată cu semănatul, la 16 aprilie, s-au încorporat 230 kg de îngrășământ starter 20:20:0. Pe 17 aprilie s-a făcut o fertirigare cu One – 130 litri, pentru a reduce pierderile de azot cauzate în trecut cu volatilitatea granulelor de îngrășământ solid. Răsărirea a fost pe 23 aprilie, când am numărat 73.000 plante/ha. La stadiul de 12 frunze, pe 10 iunie, s-a făcut o fertirigare cu One, 150 litri/ha, cu o normă de irigare de 300 mc, ceea ce a permis ca îngrășământul să ajungă la 20-25 cm adâncime, unde aparatul radicular era pe deplin dezvoltat. În perioada 25 iunie – 31 iulie, au fost trei udări cu un total de 1.600 mc/ha. La 1 noiembrie am recoltat 71.000 de știuleți, cu MMB de 400 g și umiditate de 21%. Producția medie fizic a fost de 20.350 kg/ha, iar producția stas de 19.014 kg/ha”, a detaliat Octavian Blănaru verigile tehnologiei de cultură.

 

 

Arnaud Perrein
ARNAUD PERREIN, REALES PREȘEDINTE APPR
Arnaud Perrein, fermier de origine franceză stabilit în comuna ialomițeană Mihail Kogălniceanu, a fost reales pentru un nou mandat de patru ani în funcția de președinte al APPR. Și Adrian Mocanu, fermier din județul Prahova, a fost reales în funcția de vicepreședinte al APPR. Componența Consiliului Director s-a îmbogățit cu noi membri: Lucian Buzdugan, reprezentant al Agricost – Insula Mare a Brăilei, Alin Didă, director general adjunct la Agronova – Corabia, județul Olt, și Costin Telehuz, fermier care lucrează 575 hectare în județul Ialomița.

 Alina Cretu

Alina Crețu, director executiv al APPR: „Nivelul nostru este cel puțin european, având în vedere rezultatele din fermele comerciale din România”.

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 1 (184) din 1-31 ianuarie 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×