La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator - Revista Ferma
6 minute de citit

La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator

Fiind unul dintre cei mai importanți producători mondiali de anvelope Off-Highway, BKT prezintă două soluții noi pentru sectorul agricol în cadrul târgului EIMA International 2026, care îmbină inovația tehnologică, performanța ridicată și un design distinctiv dezvoltat în colaborare cu Pininfarina.

La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator

Bologna, Italia – 10 noiembrie, 2026 – De aproape patruzeci de ani, BKT este recunoscută la nivel mondial ca unul dintre liderii din industria anvelopelor, grație soluțiilor sale inovatoare care țin pasul cu evoluția sectorului agricol și susțin modernizarea continuă a acestuia.

EIMA International 2026 marchează un nou capitol în această călătorie: la standul B1 din hala 36, BKT prezintă două soluții noi destinate sectorului agricol, concepute pentru profesioniștii care doresc să combine protecția solului cu optimizarea randamentului.

AGRIMAX HYFLEX reprezintă o nouă evoluție în gama de produse BKT pentru industria agricolă: o anvelopă concepută pentru a combina performanța pe șosea, eficiența în lucrările agricole și protecția solului.

Datorită modelului benzii de rulare special conceput, aceasta oferă o tracțiune ridicată și capacități de autocurățare, în timp ce suprafața largă de contact favorizează distribuția uniformă a presiunii, contribuind la reducerea compactării solului.

Geometria unică a blocurilor benzii de rulare, cu profiluri rotunjite, este concepută, de asemenea, pentru a proteja pajiștile chiar și în timpul manevrelor, asigurând în același timp aderența laterală pe terenuri înclinate.

AGRIMAX HYFLEX3 scaled La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator

Pentru călătoriile pe șosea, AGRIMAX HYFLEX a fost proiectată pentru a asigura confort la volan, rezistență redusă la rulare și rezistență ridicată la uzură, ajutând la reducerea costurilor de operare.

„Această nouă anvelopă reprezintă un pas important înainte în parcursul BKT către inovare, în special din perspectiva designului. Peretele lateral, dezvoltat în colaborare cu Pininfarina, conferă o identitate estetică distinctivă care pune în valoare caracteristicile tehnologice ale produsului și subliniază poziționarea sa premium”, a declarat Lucia Salmaso, Director General BKT Europe.

AGRIMAX HYFLEX este dotată, de asemenea, cu tehnologia PFO (Pressure Field Operations), care, în combinație cu tehnologia VF, permite acestei anvelope să suporte sarcini mai mari la presiune scăzută în timpul lucrărilor agricole, contribuind astfel la reducerea și mai mare a compactării solului și la îmbunătățirea eficienței operaționale.

Pentru aplicațiile cu utilizare mixtă, își face debutul la EIMA V-FUSION, cu un model direcțional al benzii de rulare care reprezintă echilibrul ideal între performanță superioară și versatilitate operațională, demonstrând, totodată, atenția excepțională la detalii pe care BKT o acordă fiecărei etape de dezvoltare a produselor. Încă o dată, peretele lateral a fost proiectat în colaborare cu Pininfarina.

V FUSION scaled La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator

Modelul cu blocuri centrale asigură o deplasare confortabilă pe șosea, în timp ce punctele multiple de contact cu suprafața drumului garantează o stabilitate sporită chiar și în cazul utilajelor cu centrul de greutate ridicat, precum combinele de recoltat siloz, presele de balotat și mașinile de împrăștiat gunoi de grajd.

„V-FUSION este o soluție care îmbină protecția solului cu caracteristici deosebite, concepute pentru a asigura performanțe ridicate în toate condițiile de funcționare.

Acest lucru se reflectă, de exemplu, în muchia rotunjită, canelurile laterale, centrul deschis și blocurile și canelurile cu profil rotunjit – elemente care nu doar reduc compactarea solului, ci facilitează și proprietăți de auto-curățare”, a comentat Dilip Vaidya, Președinte Senior și Director Tehnologic la BKT.

De asemenea, este expusă AGRIMAX V-FLECTO, produsul emblematic al BKT, prezentate în noile mărimi VF 710/60 R 44 și VF 600/65 R 30. Aceste soluții inovatoare au fost dezvoltate cu scopul de a depăși diametrul convențional al anvelopelor spate și de a ajunge la o configurație de doi metri, oferind avantaje suplimentare.

Pe lângă aceste produse noi, spațiul expozițional extins și zonele în aer liber ale BKT vor prezenta numeroase alte produse și dimensiuni emblematice din gama sa, în timp ce la standul Univergomma – importatorul oficial al BKT în Italia – va fi prezentată o selecție vastă dintre cele mai recente inovații ale mărcii.

BKT Agrimax VFlecto 03645 scaled La EIMA, BKT redefinește standardele din industrie cu produse noi și un design inovator

Conform tradiției, EIMA găzduiește, de asemenea, etapa finală a competiției Tractorul anului 2027, care premiază cele mai bune tractoare în diferitele categorii de concurs și ultima oprire a Turului BKT – Drumul către EIMA.

După succesul înregistrat în urmă cu doi ani în Emilia, turneul readuce la târg banca emblematică din seria BKT, alături de un tractor echipat cu anvelopele companiei.

Aici, fanii vor avea, de asemenea, ocazia să imortalizeze momentul alături de Nexus Cup și de trofeul BKT MVP, vedetele zonei special amenajate. În ultima zi a evenimentului, pasiunea companiei BKT pentru sport va atinge apogeul odată cu apariția fostului atacant din Serie A Giampaolo Pazzini, care se va întâlni cu fanii în zona de sporturi în aer liber.

Nu trebuie ratată împărțirea tradițională a aproape 25.000 de mingi de fotbal și a mii de cadouri promoționale cu marca BKT, destinate profesioniștilor, producătorilor de echipamente originale (OEM) și experților în utilaje agricole și mecanizare, precum și numeroșilor vizitatori ai evenimentului.

Prezența multinaționalei la EIMA se dovedește, încă o dată, a fi o combinație unică de produse de ultimă generație, implicare alături de comunitatea părților interesate și a liderilor din industrie, precum și momente de divertisment și interacțiune.

„EIMA a reprezentat întotdeauna un eveniment de referință pentru sectorul agricol internațional”, a declarat Rajiv Poddar, Director general asociat în cadrul BKT.

„Participarea la târg ne permite să interacționăm direct cu fermieri, contractori, producători și parteneri din întreaga lume. Este cadrul ideal pentru a demonstra modul în care inovația tehnologică a anvelopelor noastre poate contribui la creșterea eficienței, productivității și durabilității agriculturii.”


Despre BKT

Fondată în 1987, Balkrishna Industries Ltd. (BKT) este o companie multinațională indiană și un producător lider de anvelope Off-Highway, cu sediul central în Mumbai.

Cu un portofoliu de peste 3.600 de produse specializate pentru agricultură, industrie, construcții, minerit, lucrări de terasament și manipularea materialelor, compania deservește clienți din 163 de țări.

Compania produce, de asemenea, șenile de cauciuc pentru agricultură și sectorul industrial. Recent, BKT Tires și-a anunțat intrarea în segmentul de vehicule cu două roți, autoturisme și vehicule comerciale al pieței din India.

Ecosistemul de producție integrat vertical al companiei este susținut de producția internă de negru de carbon și de centre de cercetare și dezvoltare axate pe inovația produsului, performanță și designul specific aplicațiilor.
Pentru mai multe informații, vizitați www.bkt-tires.com

Cisteste si...

genezis principal De ce tocmai Pétisó?

De ce tocmai Pétisó?

Acum când prețurile inputurilor agricole sunt ridicate, precipitațiile sunt insuficiente, iar seceta afectează culturile, determinând reducerea producțiilor și o rentabilitate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
genezis principal De ce tocmai Pétisó?

De ce tocmai Pétisó?

Acum când prețurile inputurilor agricole sunt ridicate, precipitațiile sunt insuficiente, iar seceta afectează culturile, determinând reducerea producțiilor și o rentabilitate […]

Citește mai multe știri →
×