Ca mai toate postările sale publice din mediul online, care generează rapid reacţii atât în rândul fermierilor, cât şi al specialiştilor din agricultură, şi cea mai recentă intervenţie a lui Alexander Degianski a stârnit o dezbatere amplă.
Pornind de la o agendă veche a tatălui său, din primii ani ai afacerii, fermierul din Giulvăz, judeţul Timiş, pune sub semnul întrebării modul în care funcţionează astăzi piaţa cerealelor şi relaţia dintre producători şi traderi.
Administrator al societăţii Forest and Biomass România şi, de la 1 iulie, preşedinte al Clubului Fermierilor Români, Alexander Degianski susţine că, în ultimele trei decenii, regulile jocului s-au schimbat aproape exclusiv în defavoarea fermierilor.
O comparaţie care spune multe despre prezent
Răsfoind agenda tatălui său, tânărul fermier a descoperit notiţele din prima campanie de recoltare a grâului, din vara anului 1992. Dincolo de valoarea sentimentală a documentului, cifrele consemnate atunci oferă, în opinia sa, o imagine clară asupra modului în care era apreciată producţia agricolă la începutul anilor ’90.
Prima observaţie vizează standardele de calitate. Parametrii de atunci erau diferiţi de cei solicitaţi astăzi, iar fermierul afirmă că un grâu care în urmă cu peste trei decenii era destinat panificaţiei este catalogat acum, fără prea multe explicaţii, drept grâu furajer dacă nu atinge masa hectolitrică de 78 kg/hl cerută de traderi.
„STAS-urile erau cu totul altele faţă de astăzi – GH 75, U 15%, CS 3%. Atunci puteai face pâine din grâul acesta, acum te iau în derâdere traderii şi zic sec, «grâu furaj sub 78 GH»!
Mai important însă este mecanismul de evaluare a calităţii. Dacă producţia care nu respecta standardele era penalizată, „cum e şi normal”, depăşirea acestora era recompensată prin bonificaţii. Astăzi, spune Degianski, fermierii au rămas doar cu penalizările, în timp ce recompensarea calităţii a dispărut aproape complet din relaţia comercială.
Se cere calitate, dar fără răsplată
Mesajul lui Alexander Degianski scoate în evidenţă ceea ce mulţi producători reclamă de ani de zile: standardele impuse la recepţia cerealelor devin tot mai restrictive, însă acest lucru nu se traduce şi printr-o remunerare mai bună a producţiei de calitate.
Fermierul aminteşte şi un alt aspect relevant: în 1992, o producţie medie la grâu de numai 2.813 kg/ha era suficientă pentru ca o fermă să fie profitabilă. În prezent, în condiţiile unor costuri de producţie mult mai ridicate şi ale unor investiţii incomparabil mai mari în tehnologie, pragul de rentabilitate este de câteva ori mai mare.
La fel de sugestivă este comparaţia dintre preţul grâului şi cel al pâinii. Dacă în urmă cu peste 30 de ani „un kilogram de pâine putea fi cumpărat cu echivalentul a 2,8 kg de grâu, astăzi este nevoie de aproximativ 15 kg de grâu pentru acelaşi produs. Pentru Degianski, această evoluţie reflectă felul în care valoarea adăugată s-a mutat tot mai mult dinspre producător către celelalte verigi ale lanţului alimentar.
Condiţiile comerciale devin din ce în ce mai dure
Comentariile apărute la postare arată că experienţa descrisă de Alexander Degianski nu este una izolată. Spre exemplu, Claudiu Ilie afirmă că „diferenţa de preţ dintre grâul de panificaţie şi cel furajer a ajuns la 70 de lei pe tonă, iar în unele situaţii traderii refuză inclusiv grâul furajer dacă acesta are un conţinut de proteină sub 10%”.
Pe de altă parte, Florin Constantin, fondatoru AGXecutive, consideră că adevărata problemă este lipsa puterii de negociere a fermierilor. În opinia sa, producătorii nu reuşesc să formeze o masă critică suficient de puternică pentru a negocia de pe poziţii egale cu partenerii din piaţă, iar această situaţie este exploatată în favoarea cumpărătorilor.
Şi Alin Ghitan confirmă tendinţa de înăsprire a cerinţelor comerciale, precizând că unul dintre contractele sale pentru recolta din acest an stabileşte o umiditate maximă de doar 13%.
O problemă care depăşeşte sectorul cerealelor
La rândul său, Valentin George Ovra extinde discuţia şi către sectorul zootehnic, arătând că micii producători de lapte din Maramureş au primit luna trecută doar 1,35 lei/litru pentru laptele cu 4,2% grăsime, un alt exemplu al presiunii exercitate asupra producătorilor primari.
În final, Marius Matache ridică o întrebare esenţială: cine stabileşte, din punct de vedere legal, standardele care ajung să influenţeze direct preţul cerealelor?
Standardele de calitate, între criteriu tehnic şi instrument de negociere
Dincolo de comparaţia dintre 1992 şi 2026, mesajul lui Alexander Degianski transmite un reproş direct către piaţa cerealelor, insinuând că standardele sunt invocate aproape exclusiv pentru a justifica diminuarea preţului plătit fermierului, în timp ce performanţa şi calitatea superioară nu mai sunt răsplătite aşa cum se întâmpla în trecut.
Reacţiile numeroase din mediul online, şi nu numai, arată că subiectul depăşeşte cazul unei singure exploataţii agricole. Este vorba despre percepţia tot mai răspândită că balanţa de negociere dintre fermieri şi traderi s-a înclinat decisiv în favoarea celor din urmă, iar criteriile comerciale sunt aplicate aproape exclusiv ca instrumente de penalizare, nu şi de recompensare a muncii şi investiţiilor făcute în câmp.
