De la vastele câmpuri de soia şi fermele extensive de bovine și până la marile acorduri comerciale, Brazilia joacă un rol tot mai important la nivel global. Dar cât de sustenabil este acest model şi ce înseamnă el pentru relaţia cu blocul comunitar?
În timp ce Uniunea Europeană îşi consolidează autonomia strategică şi accelerează tranziţiile verde şi digitală, nevoia de parteneri de încredere, cu valori şi obiective comune, este mai mare ca niciodată. În acest context, Brazilia se conturează drept un aliat natural – o economie emergentă cu un potenţial agricol uriaş şi cu ambiţii tot mai clare în domeniul sustenabilităţii.
Vizita organizată la mijlocul lunii martie de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor de Agricultură (IFAJ), cu sprijinul Reţelei Braziliene a Jurnaliştilor Agricoli (Agrojor), a oferit o oportunitate directă de a observa această realitate în teren – o agricultură la scară continentală, aflată la intersecţia dintre performanţă economică şi presiuni legate de mediu.
UE-Mercosur, un acord cu miză globală
Semnarea recentă a acordului de liber schimb UE-Mercosur deschide perspective majore pentru intensificarea schimburilor comerciale. Brazilia, care concentrează aproximativ 213 milioane de locuitori şi un produs naţional brut estimat la 3,2 trilioane de dolari în 2025, reprezintă o piaţă de o amploare remarcabilă.
Finalizat în luna ianuarie după mai bine de 25 de ani de negocieri, acest acord marchează un moment istoric. Prin crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, acesta promite beneficii economice şi strategice semnificative pentru ambele părţi, dar şi noi oportunităţi pentru sectorul agricol – un domeniu în care Brazilia joacă deja un rol global esenţial.
Fundamentele unei ascensiuni spectaculoase
Cu o suprafaţă de circa 8,5 milioane km² – aproape 47% din continentul sud-american şi de circa 36 de ori mai mare decât România -, Brazilia dispune de un avantaj competitiv major. Economia sa beneficiază, de asemenea, de un mix energetic diversificat, cu o pondere importantă a surselor regenerabile.
În ultimele decenii, această economie de dimensiuni continentale a trecut printr-o transformare profundă, devenind dintr-un importator net de produse alimentare, unul dintre cei mai mari exportatori agricoli la nivel mondial.
Schimbarea structurală s-a consolidat după 1990 şi a fost determinată de o combinaţie de factori-cheie: revoluţia tehnologică în agricultură (impulsionată de cercetare), extinderea producţiei, liberalizarea comerţului şi stabilitatea macroeconomică. Aceste evoluţii au permis creşteri semnificative ale productivităţii şi integrarea Braziliei în marile fluxuri comerciale globale.
Dinamica producţiei şi rolul exporturilor
Între 2012 şi 2025, producţia de cereale a crescut de la 162 milioane de tone, la peste 346 mil. tone, în timp ce suprafaţa cultivată s-a mărit cu aproape 67%. Pe pieţele internaţionale, Brazilia ocupă poziţii dominante, fiind lider global la exporturile de soia, carne de vită şi de pasăre, zahăr, cafea şi bumbac. Principalii parteneri comerciali sunt China, UE şi SUA.
Citeşte şi:
Mercosur a intrat în vigoare: ce se schimbă imediat pentru fermieri și consumatori!
Importanţa agribusinessului în economie este majoră: în 2025, acesta a fost estimat la aproximativ 592 miliarde de dolari, reprezentând circa 24% din PIB. Sectorul este susţinut de o infrastructură cooperatistă solidă, cu peste 1.100 de cooperative şi mai mult de un milion de producători.
Soia – coloana vertebrală a agriculturii braziliene
Asta, mai ales datorită cererii internaţionale mari pentru ulei de soia şi furaje pentru animale. Creşterea productivităţii este asociată cu utilizarea intensivă a tehnologiilor, cum ar fi seminţele îmbunătăţite, corecţia şi gestionarea solului, agricultura de precizie, mecanizarea şi folosirea raţională a produselor pentru protecţia plantelor. Totodată, cercetarea agricolă a adaptat soia la diferitele condiţii climatice din această ţară.
Două recolte de porumb pe an!
Pe de altă parte, porumbul este o cultură strategică, cu o importanţă centrală în alimentaţia umană şi animală, precum şi în producţia de energie. De remarcat faptul că, de obicei, fermierii brazilieni obţin două recolte de porumb pe an. Prima este însă mai mică în volum comparativ cu a doua. Conceptul a apărut pentru a valorifica terenurile care rămân libere după recoltarea soiei. În numeroase regiuni agricole nivelul precipitaţiilor este ridicat şi constant.
Trestia de zahăr, motorul energetic şi industrial al Braziliei
Alte culturi importante includ trestia de zahăr, cafeaua şi bumbacul, dar niciuna nu depăşeşte ca volum şi valoare economică impactul soiei. Brazilia este cel mai mare producător mondial de trestie de zahăr, reprezentând aproximativ 40% din producţia globală. Cultivarea este concentrată în special în statul São Paulo şi se caracterizează printr-un nivel ridicat de organizare industrială.
Trestia de zahăr este folosită pentru producerea zahărului, etanolului şi bioelectricităţii, generată din bagasse (resturi de trestie). Peste 90% dintre vehiculele uşoare vândute în Brazilia sunt flex-fuel, adică pot funcţiona cu mai multe tipuri de combustibil, inclusiv etanolul hidratat obţinut din trestie de zahăr.
Lider mondial în producţia de carne de vită
În ceea ce priveşte creşterea bovinelor pentru carne, Brazilia a înregistrat progrese semnificative în ultimele decenii, datorită presiunilor pieţei şi adoptării tehnologiilor menite să îmbunătăţească productivitatea şi utilizarea terenurilor. Procentul taurinelor masculine sacrificate după 36 de luni – asociat cu carne de calitate mai scăzută – s-a redus de la 41% în 2002 la aproximativ 11% în 2024, dintr-un total de 46 de milioane de capete sacrificate anual.
Recuperarea păşunilor degradate, integrarea cu agricultura şi silvicultura, precum şi îmbunătăţirile genetice şi de management au contribuit la creşterea eficienţei, existând în continuare 120 de milioane de hectare de păşuni degradate care ar putea fi convertite în terenuri agricole.
Rasa Nelore, o varietate de Zebu, stă la baza efectivului, iar practicile moderne de înmulţire selectivă, prin inseminare artificială şi fertilizare in vitro, asigură un efectiv de 238 de milioane de capete, făcând din Brazilia cel mai mare furnizor mondial de carne de vită.
Presiuni de mediu şi realităţi economice
Fermierii brazilieni sunt sensibili la criticile venite din Europa privind impactul agriculturii asupra defrişărilor. Chiar dacă au alternative comerciale solide – în special piaţa asiatică, dominată de cererea Chinei – standardele europene rămân relevante. Astfel, dialogul privind lanţurile de aprovizionare fără defrişări continuă să fie esenţial.
Pe de altă parte, agricultura rămâne un sector puternic dependent de preţuri. Fermierii sunt dispuşi să respecte condiţii suplimentare de sustenabilitate, dar acestea implică costuri care trebuie absorbite de-a lungul lanţului valoric. În condiţiile unor marje limitate şi ale unei cereri globale ridicate, transferul acestor costuri rămâne dificil. Un argument frecvent invocat este că aproximativ 60% din teritoriul Braziliei este încă acoperit de păduri. Cu toate acestea, limitarea defrişărilor rămâne o provocare majoră.
Un pilon economic strategic
În ultimul an, agricultura braziliană şi-a consolidat rolul de pilon strategic al economiei. Exporturile de produse agroalimentare au atins un nivel record de 169,2 miliarde dolari în 2025, reprezentând aproape jumătate din exporturile totale ale ţării. Producţia a atins noi maxime, cu o recoltă de cereale de aproximativ 350 milioane de tone, dominată de soia, porumb şi trestie de zahăr.
Avantajul competitiv al Braziliei se bazează pe suprafeţe vaste şi fertile, diversitate climatică, exploataţii de mari dimensiuni şi adoptarea rapidă a tehnologiilor moderne, inclusiv agricultura de precizie şi biotehnologiile. În paralel, deschiderea către noi pieţe de export a consolidat poziţia globală a ţării.
Parteneriat, nu competiţie
Fermierii brazilieni încearcă să depăşească logica unei competiţii directe cu Europa, poziţionându-se ca parteneri în asigurarea securităţii alimentare globale. Ei investesc în tehnologii şi practici care să respecte cele mai stricte standarde internaţionale, anticipând adesea reglementările viitoare. În acelaşi timp, aproximativ 70% din producţia agricolă a Braziliei este destinată consumului intern şi doar 30% exportului.
În această logică, Brazilia nu se vede ca un concurent direct al fermierilor europeni, ci ca un complement al acestora. Prin acoperirea golurilor sezoniere şi furnizarea de produse constante ca volum şi calitate, agricultura braziliană poate contribui la consolidarea securităţii alimentare şi la dezvoltarea unei cooperări transatlantice echilibrate.
