
Fertilizarea de iarnă pe zăpadă: ce ai voie să aplici pe teren înghețat? Practici din fermele mari.
Pe o solă de rapiță de 100 de hectare, aparținând fermei Patrol Service din Biharia, s-a realizat fertilizarea culturii cu un produs fără azot, respectând legislația în vigoare.
FERTILIZAREA DE IARNĂ PE ZĂPADĂ
În cadrul lucrării s-au aplicat circa 300 kg/ha de Omya Sulfoprill®, un fertilizant pe bază de sulfat de calciu micronizat. Produsul asigură aport de sulf și calciu culturii de rapiță, fără a acidifica solul, cu efecte pozitive asupra structurii solului.
„În toamnă am semănat aproximativ 3.000 de hectare cu grâu și 1.700 cu rapiță, din totalul de peste 8.000 ha pe care le lucrăm. Am fertilizat recent, însă, odată cu dezghețul, a trebuit să ne oprim”, a susținut Ioan Cuc, unul dintre cei mai importanți fermieri din județul Bihor.
AMENDAMENTE DE SOL SUNT TOT MAI IMPORTANTE PENTRU PERFORMANȚA CULTURILOR
„Ne dorim să aplicăm amendamente de sol pe întreaga suprafață, dacă ne va permite vremea. Din păcate, nu putem face asta în fiecare an – ar fi ideal, dar nu avem întotdeauna posibilitatea. Doza de sulfat de calciu administrată e de aproximativ 300 kg la hectar, ceea ce, evident, duce la creșterea costurilor de producție”, a continuat acesta.

CE AI VOIE SĂ APLICI PE TEREN ÎNGHEȚAT?
Specialiștii precizează că Omya Sulfoprill® poate fi aplicat pe teren înghețat, deoarece nu este supus pierderilor prin levigare. Dizolvarea are loc lent, iar nutrienții sunt puși la dispoziția plantelor pe o perioadă de 2-3 luni, ceea ce îl face potrivit pentru fertilizarea timpurie.
DOI FERTILIZANȚI DE SOL
„Noi am venit la ferma din Bihor cu două amendamente de sol, produse tot mai importante pentru performanța culturilor: Omya Sulfoprill® și Omya Calciprill®, fertilizant special cu dublu rol – protejează producția și echilibrează solul”, ne-a declarat Rafael Marian, director regional Transilvania Nord – Naturevo, autorul unei postări video pe o rețea social media.
”Deci, am aplicat fertilizare cu calciu, restricțiile de fertilizare în zăpadă se referă doar la azot, sau la îngrășămintele care conțin azot” – Rafael Marian
Cosmin Micu a cerut schimbarea perioadei de interdicție la aplicarea îngrășămintelor: ”Trebuie date când au efect, nu după calendar!”
CLARIFICĂRI PRIVIND APLICAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ÎN PERIOADA DE IARNĂ
Fertilizarea pe teren înghețat, înainte de jumătatea lunii martie, a generat discuții între fermieri. Unii dintre aceștia, printre care și Mădălin Cherpec, au ridicat întrebarea: „Este voie să aplicăm îngrășăminte în această perioadă?”
Răspunsul oferit de Drugă Sorin este ferm: „îngrășămintele pe bază de azot nu pot fi aplicate în această perioadă, însă produsele care nu conțin azot, precum sulfatul de calciu, sunt permise”.
Potrivit fermierului Mircea Sporea, după aplicarea Sulfoprill, în doză de 250-300 kg/ha, se poate interveni ulterior cu 170 kg/ha de Nexur, un îngrășământ cu inhibitor de uree, aplicat după data de 15 martie.
În opinia lui Cristian Bădițeanu, calciul joacă un rol esențial în nutriția plantelor: ionii de calciu contribuie la stabilizarea fosforului și azotului, susțin fotosinteza și participă la sinteza proteinelor, fără a modifica pH-ul solului”.
„Excelentă alegere! Ionii de calciu, se știe, ca sunt cei care stabilizează fosforul si azotul, echilibrează pH-il și sunt imediat vectori de proteină! Ajută mult fotosinteza! Își face treaba în timp, dar foarte bine! Bravo băieți!” – Cristian Bădițeanu
TOTUL DEPINDE DE APĂ
Fermierul Ioan Cuc cultivă peste 8.000 ha cu cereale și plante oleaginoase. Anul agricol precedent a adus producții de rapiță, însă nu la nivelul maxim de potențial.
„A fost un an mediu. Am avut producție, dar nu a fost cel mai bun an. Pentru 2026, dacă vor fi ploi și nu va fi arșiță, sperăm la un an bun. Totul depinde de apă”, ne-a declarat bihoreanul pentru revista-ferma.ro.
CITEȘTE ȘI: Fertilizarea pe zăpadă, o greșeală costisitoare! Află de ce nu este recomandată
Fertilizarea pe zăpadă, o greșeală costisitoare! Află de ce nu este recomandată






