Deocamdată totul este oarecum învăluit în mister. Câteva reclame au apărut în mediul online, inclusiv a fost creată o pagină de Facebook cu numele de ‘Mancel Tractors’. Din câte se pare, tractoarele ar urma să fie produse chiar în Franţa, la Saint-Dizier, unde YTO deţinea o unitate de producţie pentru transmisii şi cutii de viteze. De aici şi asocierea cu producătorul chinez.
Dacă e să ne luăm după imaginile publicate inclusiv în materialele de promovare ale Salonului de la Paris, logoul noii mărci de tractoare este reprezentat de un cal pe fond roşu. Numele de Mancel vine de la franţuzescul „mancelle”, acele curele din piele care atârnă de colierul din jurul gâtului cailor de tracţiune.
Potrivit informaţiilor vehiculate în presa franceză de specialitate, tractoarele Mancel vor fi echipate în proporţie de 80% cu componente europene şi pentru început vor exista trei modele, cu puteri între 110 şi 145 CP, având motoare adaptate la norma europeană de poluare Stage V. Producţia efectivă ar urma să înceapă undeva în primul trimestru al anului 2020.
La ultima ediţie Agritechnica, reprezentanţii YTO au vorbit deschis despre intenţia lor de a intra pe piaţa europeană. Mesajele au fost că nu doar caută în mod activ dealeri şi parteneri europeni, ci şi că vor să investit aproximativ 60 milioane de euro la fabrica din Saint-Dizier din Franţa, pe care chinezii au achiziţionat-o de la Argo Tractors în 2011, pentru a putea asambla acolo tractoare în viitor.