Viitorul deja a început! - Revista Ferma
5 minute de citit

Viitorul deja a început!

În faţa fermierilor din judeţele Timiş şi Arad a fost prezentată noua echipă Bayer: ”În faţa dvs. este noul Bayer. Ce înseamnă aceasta? În 2018, Bayer a încheiat achiziţia completă a companiei Monsanto, fapt pentru care, azi, în sală nu este o surpriză că îi avem pe colegii de la Dekalb, din zona de vest, echipă condusă de Dorin Jurcă. De asemenea, sunt aici şi colegii de la Climate Corporation şi sunt şi colegii de la departamentul dezvoltare din Dekalb. 2019 este anul în care vom continua integrarea celor două echipe. Pentru dvs. nimic nu se schimbă, cele două direcţii/businessuri sunt complet separate. Veţi fi vizitaţi de colegii de la Dekalb pentru ceea ce înseamnă sămânţă şi de colegii de la divizia de protecţia plantelor – Crop Protection Bayer – pentru produsele fitosanitare”, a precizat, în deschiderea evenimentului, Mihai Gheorghe.

Inovaţiile Bayer se bucură de încrederea fermierilor
Astăzi, societatea şi consumatorii s-au schimbat foarte mult. În următorii 30 de ani, fermierii şi companiile din domeniu trebuie să facă faţă mai multor provocări, dar în special creşterii populaţiei şi reducerii permanente a suprafeţei agricole. ”Pornind de la această provocare, Bayer şi-a diversificat activitatea în inovare pentru a aduce noi soluţii, desigur şi prin combinarea fantasticei experienţe şi a resurselor pe care Monsanto le are în producerea de sămânţă şi Bayer în protecţia plantelor. Bayer va continua să îmbunătăţească aceste soluţii şi să aducă unele noi în faţa fermierilor. Viitorul deja a început… Suntem convinşi că «digital farming» – aplicaţiile digitalizării în agricultură – pot să aducă în faţa fermierilor soluţii personalizate”, este convins Pascal Cassecuelle.
Una dintre întrebările puse tot mai des este dacă ferma modernă este sustenabilă pentru viitor, în condiţiile în care consumatorii înţeleg tot mai puţin agricultura zilelor noastre. ”Bayer, ca şi lider, îşi doreşte şi vrea să fie şi «avocatul» promovării agriculturii durabile. Bayer este prima companie din agricultură care a pus la dispoziţia publicului, transparent, toate studiile şi cercetările pe care le-a făcut pentru omologarea produselor. Pentru că doreşte să arate că produsele noi sunt sigure, atât pentru mediu, cât şi pentru utilizatori, şi că, de asemenea, ajută producţia agricolă. Credem fundamental în ştiinţa pe care o are compania noastră, dar ne dorim în acelaşi timp să avem mai mult timp dedicat explicării datelor ştiinţifice pe care Bayer le are la dispoziţie”, a precizat Pascal Cassecuelle. Rezultatele studiilor şi testelor Bayer sunt disponibile aici: https://cropscience-transparency.bayer.com.
Fiind numărul unu, compania Bayer a înţeles că nu poate să facă lucrurile singură, ci într-o coaliţie cu toţi ceilalţi jucători din piaţa agricolă. Toţi actorii implicaţi lucrează pentru dezvoltatea agriculturii moderne şi durabile. În acest context, Bayer a dezvoltat, împreună cu asociaţiile de fermieri şi cu asociaţiile de apicultori, un ”Ghid de bune practici pentru fermieri şi apicultori”.
Răspunzând unei întrebări legate de politica firmei în ceea ce priveşte organismele modificate genetic (GMO), Pascal Cassecuelle a precizat: ”Monsanto şi Bayer au inovat şi dezvoltat tehnologii în seminţe şi biotehnologii de foarte mult timp, atât pe piaţa europeană (seminţe non GMO), cât şi în America de Nord şi de Sud (seminţe GMO). Nu Bayer este cel care decide dacă organismele modificate pot fi folosite sau nu într-o anumită zonă. {i este foarte clar că în viitor nu vom avea organisme modificate genetic în Europa. Fermierii pot să fie siguri că Dekalb împreună cu Bayer va continua să investească pentru a dezvolta cei mai buni hibrizi de porumb”.
Cel mai bun indicator al succesului Bayer este calitatea relaţiilor pe care fiecare angajat al companiei le poartă cu agricultorii. Studiul realizat anul trecut, de către o companie specializată, arată că Bayer este compania care s-a poziţionat pe locul unu din punct de vedere al valorii profesionale şi al încrederii pe care a dezvoltat-o cu fermierii.

 Bayer_b

Pascal Cassecuelle (foto stânga), director Bayer România, Bulgaria şi Republica Moldova: ”Bayer deţine poziţia de lider în toate domeniile cheie ale pieţei mondiale de produse pentru protecţia plantelor şi seminţe. Personal, sunt foarte mândru că Bayer este o companie europeană şi suntem lideri în această piaţă. Cifrele sunt importante, dar mai importantă este abilitatea noastră de a înţelege ce se întâmplă în farming/agricultură în lume şi această experienţă să o aducem şi fermierilor din România. Nu e important să fii numărul unu la nivel mondial, ci să ştii ce să faci cu această poziţie de lider în piaţa inputurilor din agricultură”.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →