De aceea, finalizarea lucrărilor restante din sezonul trecut se impune de la sine, mai ales că nu grăbeşte declanşarea campaniei agricole de primăvară.
“Dacă avem umiditate optimă în sol, este important să efectuăm în această perioadă lucrarea de bază pe terenurile pe care se vor semăna culturile de primăvară, în fermele unde nu s-a reuşit până în acest moment. Avantajul principal este acela că terenul are timp să se aşeze până la semănat în urma unor precipitaţii, iar lucrarea de pregătire a patului germinativ se va maximiza ca şi eficacitate”, susţine agronomul Florin Migdan, director tehnic Rod Bun, expert în tehnologii agricole.
ATENŢIE LA ATACUL AFIDELOR!
Acesta atrage atenţia asupra verificării culturilor de rapiţă, deoarece în câmp s-au întrunit condiţiile pentru atacul dăunătorilor, în special al afidelor.
“În foarte multe cazuri, în urma unui atac puternic în toamnă/iarnă, solele ajung să fie întoarse, deoarece afidele distrug întregul aparat foliar. Producătorii agricoli trebuie să fie conştienţi de următorul aspect deosebit de important: chiar dacă atacul nu este puternic vizibil, PRODUCŢIA poate să scadă cu 5 – 50 % sau chiar şi mai mult. Măsurile de combatere trebuie luate în funcţie de fiecare situaţie în parte (volumul de soluţie aplicat fiind bine dozat în intervenţiile fitosanitare)”, susţine expertul brăilean de la Rod Bun, într-o postare pe o reţea de socializare.
De asemenea, în câmpurile cultivate, nu va fi surpriza prea mare să se întâlnească, pe lângă afide, şi larve de diferite vârste care până la desprimăvărare vor consuma suficient din aparatul foliar şi vor diminua şi mai mult din producţia viitoare.
Exemplele de mai jos pot fi grăitoare!
Prognoza agrometeorologică ANM pentru intervalul 06-12 ianuarie
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare a temperaturilor maxime mai ridicate din aer şi sol, procesele vegetative ale culturilor de câmp (rapiţă, orz şi grâu de toamnă) vor evolua pe ansamblu în bune condiţii în aproape toate regiunile agricole, exceptând zonele depresionare, unde local, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura mai lent.
Sub aspect fenologic, la culturile de orz şi grâu de toamnă se vor semnala: răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (10-100%), la nivelul întregii ţări.
În funcţie de data semănatului şi condiţiile pedo-climatice, rapiţa va parcurge creşterea frunzelor (5-11frunze).
Lucrările agricole specifice (arături, tăieri de rodire, tratamente fitosanitare…) se vor desfăşura în general normal, exceptând zilele cu precipitaţii.
RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE
1. Controlul biologic sistematic pentru determinarea viabilităţii culturilor de toamnă, precum şi a elementelor de rod la speciile pomi-viticole;
2. Administrarea îngrăşămintelor organice la pomii fructiferi şi viţa de vie;
3. Efectuarea arăturilor adânci pe terenurile agricole fără strat de zăpadă şi cu îngheţ superficial la sol.
A consemnat
Marian MUŞAT