Vânzările de tractoare agricole cu o putere sub 100CP au scăzut cu cca. 20%, în SUA. Care sunt cauzele? - Revista Ferma
8 minute de citit

Vânzările de tractoare agricole cu o putere sub 100CP au scăzut cu cca. 20%, în SUA. Care sunt cauzele?

tractoare Vânzările de tractoare agricole cu o putere sub 100CP au scăzut cu cca. 20%, în SUA. Care sunt cauzele?

Numărul total de tractoare agricole prognozat a se vinde în Statele Unite a scăzut seminificativ în prima parte a anului curent faţă de aceeaşi perioadă a 2023, arată datele statistice oficiale. Principala cauză a scăderii vânzărilor de tractoare din clasele de putere sub 40CP şi între 40 şi 100CP este reducerea numărului de ferme cu o suprafaţă între 20 şi 200ha, precum şi diminuarea veniturilor fermierilor, acestea sunt concluziile unui raport publicat de Rural Lifestyle Dealer.

Datele statistice privind vânzările de tractoare din SUA, pe categorii de putere, lunar (din 1969) a permis realizarea unei prognoze anuale de vânzări de tractoare și combine (pentru 12 luni, începând din noiembrie, pentru anul calendaristic următor). În cazul prognozei pentru 2024, în comparație cu activitatea reală de vânzare din fiecare lună, a fost remarcată o diferenţă semnificativă pentru categoriile de tractoare cu mai puțin de 40CP și între 40 şi 100 CP.

Astfel, pentru categoria sub 40CP scăderea vânzărilor este acum de cca. 20,1% sub prognoza inițială, în timp ce pentru categoria 40 – 100CP rămâne semnificativ sub prognoza iniţială cu 19,6%.

Această scădere a vânzărilor în aceste segmente foarte importante ale pieței, care au reprezentat 87,1% din totalul tractoarele vândute în 2023, este resimțită de toți producătorii de tractoare din SUA care au fost nevoiţi să reducă ritmul de fabricaţie.

John Deere, CNH (Case IH, New Holland), Kubota și AGCO sunt companii care își comercializează produsele în întreaga lume și au unități de producție în întreaga lume. Istoric, S.U.A. a fost una dintre principalele pieţe pentru tractoare agricole și combine, dar vânzările din alte țări s-au adăugat substanțial la vânzările totale ale acestor companii în fiecare an.

Piaţa globală de maşini agricole sCADE. Care este impactul asupra marilor producători: John Deere, AGCO și CNH raportează reducerea vânzărilor şi a cererii!

Care sunt cauzele scăderii vânzărilor?

Scăderea numărului de ferme din SUA în ultimii ani pare a fi una dintre principalele cauze, este concluzia unui studiu realizat de Glass Management Group, societate condusă de Charlie Glass, președinte emerit al Comitetul de relații cu dealeri al Asociației producătorilor de echipamente agricole (FEMA).

Practic, odată cu dispariția fiecărei ferme s-a pierdut un potențial cumpărător de tractoare din cadrul acestor categorii.

Cresc stocurile…

Categoria de tractoare sub 40 CP a reprezentat 62,2% din toate tractoarele vândute în 2023, care au totalizat 156.220 de tractoare. Această clasă de tractoare a atins vârful vânzărilor în aprilie 2021, an îcare s-au vândut 219.547 de unități, în timp ce vânzările din 2024 au ajuns la doar 139.289 de unități, în scădere cu 36,6%.

Inventarul din teren arată că, la reprezentanțele dealerilor, la începutul lunii aprilie 2021 erau 61.330 de unități, iar stocurile au crescut la 90.148 la începutul lunii august 2024 (cu 32%).

Datele statistice privind categoria de tractoare de 40 până la 100 CP arătă că vânzările din SUA au atins vârful în noiembrie 2021, an în care s-au vândut 75.154 de tractoare din această clasă de putere. În 2024 s-au vândut 58.147 de tractoare din această categorie, în scădere cu -22,6% faţă de la vârful din 2021.

Stocurile de tractoare din categoria de putere 40-100CP la reprezentanțele din SUA era la începutul lunii noiembrie 2021 de 23.279 de unități, iar la nivelul lunii august 2024 nivelurile stocurilor din teren a crescut la 41.912 unităţi, cu 80,0% mai mult.

Această situaţie a nivelului stocurilor arată că atât dealerii, cât și producătorii „anticipau o schimbare a volumului vânzărilor care pur și simplu nu s-a materializat”. Adică aşteptau o creştere a vânzărilor…

Cum a evoluat numărul fermelor din SUA?

Recensământul agricol USDA din 2022 arată că numărul fermelor cu o suprafaţă între 50 și 500 de acri a scăzut cu 60.872 (sau aproape 7%), față de anul 2017, dar scădere vânzărilor de tractoare din clasa de putere 40-100CP este mult mai semnificativă, deci există şi alţi factori care contribuie la scăderea vânzărilor de tractoare din această categorie de putere.

Din punct de vedere statistic şi istoric, în medie, în fiecare an 7,2% din toate fermele din SUA au achiziționat tractoare în intervalul de putere 40–100CP, arată rapoartele USDA privind recensământul agricol şi publicate în ultimii 46 de ani, precum şi rapoartele lunare ale AEM (şi ale Asociaţiei anterioare).

Matematic, datele statistice ar sugera că, pentru cele 814.626 de ferme din segmentul de 50 până la 500 de acri, numărul total de tractoare care ar trebui să fie vândute este de 58.653 în 2024, cu -15,3% sub prognoza inițială pentru 2024. Cu siguranţă, tractoare din acestă categorie de putere au fost cumpărate şi de către ferme cu alte dimensiuni decât 50-500 acri (20,235-202,35ha).

Alţi factori care au contribuit la scăderea vânzărilor de tractoare în SUA

Recensământul agricol USDA/RSS din 2022 arată că marea majoritate a fermelor aveau o sursă de venit suplimentară (din afara fermei) pentru a ajuta la susținerea operațiunilor lor agricole. Piața națională a muncii a rămas oarecum stabilă de la izbucnirea COVID-19 în 2020, dar multe dintre acele locuri de muncă create în perioada COVID-19 au fost în industriile de servicii și au fost poziții relativ slab plătite.

Pe măsură ce fermierii din SUA au cunoscut o reducere a venitului net din fermă, o reducere a venitului din afara fermei a fost o situație nedorită și totodată a fost un alt factor în viitoarele lor decizii de cumpărare de echipamente.

Scăderea prețurile produselor agricole

  • În noiembrie 2021, prețurile porumbului pentru contracte futures erau de 5,67 USD per bushel, în timp ce contractele pentru soia a fost de 12,17 USD per bushel.
  • În august 2024, prețurile futures pentru porumb erau de 3,78 USD per bushel, în timp ce prețurile la soia erau de 9,82 USD per bushel.

Această diferenţă sugerează că veniturile producătorilor de porumb au scăzut cu aproximativ 33,3% în 2024 faţă de 2021, iar producătoriilor de soia le-au scăzut veniturile cu aproximativ 19,3%, în aceeaşi perioadă.

Producătorii de cereale reprezintă un procent foarte mare de cumpărători de tractoare din segmentul de putere 40–100CP, iar reducerea veniturilor vor avea ca rezultat reducerea achizițiilor de tractoare.

Costul finanţării achiziţiei de tractoare

Costul finanțării tractoarelor în noiembrie 2021 și mai devreme a fost neglijabil, deoarece multe dintre marile divizii de finanțare ale producătorilor de tractoare şi creditori ofereau condiții care includeau împrumuturi cu dobândă ZERO. Acum, costul finanțării a crescut dramatic odată cu creșterea inflației și perspectivele unei scăderi semnificative a ratelor dobânzilor pentru finanțare nu se întrevăd în acest moment.

Alţi factori care au contribuit la reducerea vânzărilor de tractoare din segmentul de putere 40-100CP:

  • creşterea costurilor cu materiile prime utilizate pentru construcţia de tractoare.
  • costul întreținerii tractoarelor a crescut.
  • costul inputurilor (semințe, îngrășăminte, pesticidele, combustibili și alte produse) a crescut seminificativ.

Creșterea sau scăderea vânzărilor de tractoare și combine din acest an este o consecinţă a veniturilor pe care fermierul le-a făcut anul trecut. Fermierii americani tind să fie foarte conservatori în afaceri și, spre deosebire de deceniile precedente, nu sunt dispuși să se îndatoreze pentru a produce o recoltă anul viitor.

Vor reveni vânzările de tractoare?

Realizatorii studiului, în frunte cu Charlie Glass sunt de părere că vânzările de tractoare din această categorie nu se vor reface. Principala cauză a scăderii vânzărilor este reducerea numărului de ferme care vor utiliza tractoare sub 40 CP și până la 100 CP și este foarte puțin probabil ca acele ferme să revină.

Venitul net agricol, așa cum este definit de USDA, va continua să crească și să scadă odată cu schimbările de pe piețele de mărfuri agricole și cu cererea la nivel mondial.

În continuare vor apărea schimbări ale numărului de unități vândute în fiecare an în toate clasele de tractoare, dar tendința actuală de scădere este probabil că se va păstra.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×