Valentin Mărginean: Recoltăm porumbul la umiditate mare, dar ne bucurăm că avem ce usca, mă declar mulţumit de anul agricol care se încheie - Revista Ferma
6 minute de citit

Valentin Mărginean: Recoltăm porumbul la umiditate mare, dar ne bucurăm că avem ce usca, mă declar mulţumit de anul agricol care se încheie

Valentin Marginean, porumb

Cu „noroc şi o mare atenţie la tehnologie”, Valentin Mărginean a încheiat anul agricol cu rezultate deosebite. „Chiar dacă în primăvară am avut îngheţuri târzii şi apoi am avut o lipsă mare de apă, eu mă declar mulţumit de anul agricol care se încheie”, ne-a declarat fermierul, prezent la evenimentul ”Precision AG TOUR – Soluții Eficiente și Profit pentru ferma ta!”, organizat de IPSO Agricultură, în judeţul Arad.

În ciuda mult blamatei încălziri globale şi a secetei, ploile nu au ocolit centrul ţării, spre deosebire de zone extinse din vestul şi sudul României. „Norocul”, adică ploile, dar mai ales o grijă deosebită pentru detalii şi tehnologie sunt cheia succesului pentru Valentin Mărginean, pentru că „nu este peste tot la fel nici în Transilvania”.

Valentin Marginean, recoltat porumb

„Am încheiat un an agricol destul de dificil, cu multe provocării, cu noroc şi poate şi mai multă atenţie la tehnologie, suntem mulţumiţi de producţia bună realizată la soia şi floarea soarelui şi chiar foarte bună la porumb”, ne-a declarat Valentin Mărginean.

Valentin Mărginean: peste 4,5 tone/ha la floarea soarelui

Floarea soarelui a fost probabil una dintre cele mai profitabile culturi de anul acesta în ferma lui Valentin Mărginean. „La floarea soarelui nu am avut o suprafaţă mare, dar am ieşit bine pe cele 100ha şi am făcut peste 4,5 tone/ha, iar o parte din recoltă am vândut-o cu 2,2 şi 2,35 lei/kg.”

„Am avut o perioadă destul de lungă de secetă, mă refer aici la lunile iunie-iulie, dar ulterior a venit o perioadă mai ploioasă în care, într-adevăr, s-a refăcut rezerva de apă și au trecut cu bine și culturile de porumb, de soia şi de floarea soarelui”.

Culturile de toamnă, rapiţa şi grâu au fost afectate de frigul din primăvară şi „se putea mai bine, dar una peste alta a fost un an bun. Preţurile nu sunt satisfăcătoare, dar nu le controlăm noi…” a spus Valentin Mărginean.

floarea soarelui, Valentin Marginean

Rapiţa şi o parte din floarea soarelui au fost deja vândute, dar grâul, porumbul şi soia sunt încă în depozit, în aşteptarea unui preţ mai bun. Ferma lui Valentin Mărginean are o capacitate de depozitare de 15 mii de tone.

Ploile din toamnă au îngreunat atât campania de recoltat la porumb, cât şi semănăturile de toamnă. Dar precipitaţiile au ajutat rapiţa de pe cele 300 de hectare să răsară, aşa cum ne-a declarat fermierul. „Rapiţa a răsărit şi arată bine. Grâul a început să răsără pe unele parcele şi aproape am încheiat semănatul pe 400ha. Pentru primăvară ne mai rămân 500 ha pentru porumb, 250 ha pentru soia şi cca. 150ha pentru floarea soarelui”.

Valentin Mărginean: porumbul are umiditate mare la recoltare, dar suntem mulţumiţi că avem ce usca!

Având în cultură foarte mulți hibrizi de porumb, de la aproape toți producătorii de semințe, fermierul a observat „că nu sunt mari diferențe de producție, în schimb, la umiditatea la recoltare sunt diferențe foarte mari între hibrizii cu acelaşi FAO”.

„Din cauza precipitaţiilor şi temperaturilor mai reduse din ultima decadă a lunii septembrie și din octombrie, avem umidități mari la recoltat la porumb. Drept urmare avem probleme la uscare, consumăm mult curent şi gaz, dar suntem mulțumiți că avem ce să uscăm” a spus Valentin Mărginean.

Valentin Marginean, porumb

Se „văd” diferențele între lucrările minime și lucrările clasice

De mai mulţi ani fermierul foloseşte un sistem minim de lucrări ale solului. „Avem o suprafață considerabilă, de cca. 200 de hectare cu care am început în urmă cu 15 ani să facem lucrări minime şi astăzi vedem rezultate bune în calitatea solului și, bineînțeles, și în producții. Am observat o creștere a calității solului şi a conţinutului de humus, care clar se datorează lucrărilor minime ale solului” a precizat fermierul.

Valentin Marginean, grau, rapita, minim till

Fertilizarea – una dintre priorităţi

În contextul economic actual fermierul este mult mai atent în ceea ce priveşte măsurile agrotehnice, în special fertilizarea. „Avem grijă când, cât şi unde aplicăm fertilizaţii. Aplicăm localizat fertilizantul, pe rând şi între rânduri pentru că costul fetilizanţilor a urcat foarte mult”.

„Dacă acum câțiva ani fertilizanţii nu aveau un impact așa de mare. Astăzi cred că cel mai mult am muncit pentru a reduce costurile din partea de fertilizare. Lucrări minime ale solului deja facem de foarte mulți ani și acolo facem o economie, păstrăm rezerva de apă și reducem costurile de producție, în final” a spus Valentin Mărginean.

Preţurile şi răţişoara porumbului…

Chiar dacă campania de semănat din toamnă s-a încheiat şi culturile de rapiţă şi grâu au o evoluţie bună, Valentin Mărginean are câteva motive de îngrijorare pentru anul viitor. „Nu ştim ce va fi după 1 ianuarie 2026, câte cereale vor veni din America de Sud şi Ucraina şi cum vor evolua preţurile. Dar mai ales nu se stie dacă va mai fi o derogare pentru neonicotinoide, pentru că în centrul ţării avem mari probleme cu răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis)”.

Valentin Marginean, fermier Mures

Tehnologiile John Deere

„Folosim din plin maşinile şi tehnologile John Deere, utilizăm toate sistemele de ghidare, controlul secțiunilor, cartarea şi hărți de aplicare. Toate acestea ne ajută pentru a lua mai multe informații despre fiecare parcelă şi apoi să luăm cele mai bune decizii. Suntem și într-o zonă de deal, unde diferă foarte mult calitatea solului şi atunci într-adevăr, informațiile care le obținem în urma recoltatului ne ajută ulterior la partea de semănat cu rată variabilă şi mai ales să facem economie de fertilizanți şi substanțe pentru protecţia plantelor”.

Citeşte şi: Valentin Marginean menţine un plan echilibrat de culturi şi va adapta tehnologia „din mers” în 2025

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →