Cu o capacitate de 6 tone/oră și beneficiind de ultimele tehnologii din domeniu, unitatea de producție este cea mai mare de acest tip din România.
Semințe pentru toată Europa
Stația de la Afumați, jud. Ilfov, produce semințe de porumb, rapiță, soia și floarea-soarelui pentru clienții de pe întreg teritoriul Europei și face parte din rețeaua de 7 unități pe care compania Corteva le deține pe bătrânul continent. „Specific pentru această stație sunt cele două culturi principale – porumb și floarea-soarelui, iar în viitor vom începe și procesarea rapiței. Această investiție va determina și diversificarea portofoliului de semințe produse în România, atât pentru porumb și floarea soarelui, cât și pentru soia și rapiță”, au specificat reprezentanții companiei.
74 de milioane de euro investite în producție
În total, investiția Corteva în unitatea de la Afumați a ajuns la 74 milioane de euro, din care investiția actuală este de 14 milioane de euro, iar acest lucru ”se datorează atât echipei de producție din România, pentru că rezultatele lor sunt cele care ne-au convins să continuăm să investim aici, dar și parteneriatelor cu fermierii de top din România”, a declarat Daniel Niță, Manager General Corteva pentru divizia de semințe din Europa.
LumiGEN – tehnologie de ultimă generație
Dezvoltată pentru a scurta lanțul de aprovizionare și de a spori capacitatea de prelucrare și de livrare, noua unitate beneficiază de cele mai moderne facilități de producție a semințelor, bazate pe tehnologiile LumiGEN. Astfel, utilizând un software de ultimă generație, pot fi aplicate, prin injecția directă a soluțiilor în cuvă, nu mai puțin de 8 tratamente simultan.
Procesare multi-crop
Cu o capacitate de procesare de 6 tone/oră, echipamentele și sistemele utilizate permit procesarea multi-crop (floarea-soarelui, soia și rapiță), întregul proces tehnologic fiind digitalizat (alimentare cu sorter optic, calibrare pe 3 fracții, tratare și ambalare).
La final, totul este analizat prin Passer Test, pentru proprietăți precum: plantabilitate, siguranță sau eficiență, rețetele fiind ajustate pentru a avea aceeași încărcătură pe bob, indiferent de mărimea semințelor.
Sustenabilitatea e prioritate
Aici pot fi procesate semințe destinate atât agriculturii convenționale, cât și celei ecologice, datorită noilor tratamente derivate din surse naturale LumiBio Kelta, Lumibio Valta sau Lumidapt. De altfel, compania este implicată în mai multe proiecte de agricultură durabilă, reunite în strategia de obiective pentru 2030. „Am lansat deja o serie de produse pe baze organice, gama LumiBio, care ocupă în România peste 1,5 milioane de hectare. Apoi, avem proiecte de instruire agronomică a fermierilor, de reducere a emisiilor cu efect de seră, de păstrare și de îmbunătățire a sănătății solului, de digitalizare a fermelor (în curând o să lansăm cea mai mare aplicație digitală din piață) și, nu în ultimul rând, de protejare a mediului la nivel larg cu păstrarea productivității”, a explicat Jean Ionescu – Country Leader Corteva Agriscience Romania și Moldova.
„Avem aproape 16.000 de patente la nivel mondial, ceea ce face ca inovația să fie la ea acasă la Corteva” – JEAN IONESCU, Country Leader Corteva Agriscience Romania și Moldova
România – important centru agricol în regiune
În țara noastră, produsele Corteva sunt utilizate pe circa 4,5 mil. ha, fiind pe multe segmente lideri ai pieței. Astfel, conform datelor prezentate de companie, România este printre cele mai dinamice din cele 140 de țări în care Corteva este prezentă, fapt remarcat și de Shane Dixon, adjunctul şefului de misiune diplomatică de la ambasada SUA în România: „Angajamentul pe care îl are Corteva față de România a demonstrat faptul că recunoaște capacitățile acestei țări și potențialul pe care îl are. Bogăția solului, condițiile climatice, forța de muncă, precum și interesul fermierilor pentru ultimele tehnologii, toate acestea au încurajat compania să investească în România”.
Exportăm floare, ulei și sămânță
Poziția a fost reiterată și de Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu: „Astăzi asistăm la o dovadă că se poate adăuga valoare materiilor prime ce provin din agricultura noastră. Dacă vorbim de semințele de floarea soarelui, pentru că aceasta este investiția inaugurată astăzi de compania Corteva, putem să o oferim drept exemplu. Suntem exportatori de semințe de floarea soarelui și de ulei, iar acum putem spune că devenim și un producător și exportator de sămânță pentru această cultură”.
NOUTĂȚI PENTRU 2022
Jean Ionescu a făcut referire la ultimele noutăți din portofoliul Corteva: Sclerotinia Protector (PT303), singurul hibrid de rapiță cu o rezistență naturală de peste 90% la Sclerotinia, lansat în 2021; dar și la produsele de protecție a plantelor de origine naturală, precum fungicidul Inatreq Active sau biostimulatorul Utirsha N, ce vor intra pe piața românească în acest an.
PILONII CORTEVA AGRISCIENCE
Stația de la Afumați funcționează cu 160 de angajați și 250 de muncitori sezonieri, noua linie de producție urmând să genereze încă 20 de posturi noi în cercetare și procesare.
La nivel mondial, Corteva Agriscience investește în Cercetare și Dezvoltare 1,2 miliarde de dolari anual, reprezentând 8-10% din cifra de afaceri, după cum a explicat Jean Philippe Riffat, Corteva Agriscience Commercial Unit Leader for Central and Eastern Europe.
un articol de
DANIEL PLĂIAȘU