Deși măcelaria nu era calea pe care a pornit Justine Fulton în dezvoltarea profesională, tânăra spune că și-a descoperit în final propria nișă atunci când a devenit… măcelar!
În familia ei nu se ocupă nimeni de agricultură și n-a fost nimeni măcelar. „Am crescut în Bacup, în Lancashire (n.a. – nord-vestul Angliei), o zonă semirurală. Eram înconjurată de dealuri și oi, așa că aceasta este cea mai strânsă legătură pe care o am cu agricultura”, a povestit tânăra pentru farmersguardian.com.
Soarta, însă, are modul ei inedit de a așeza lucrurile în viață… Justine și-a început activitatea în măcelărie abia în 2019, după ce a lucrat ca asistent social și a simțit nevoia unei schimbări.
În acea perioadă, soțul tinerei a deschis o carmangerie iar Justine a discutat cu furnizorul de carne, unde s-a angajat cu jumătate de normă pentru a avea răgazul necesar ”să decid ce să fac cu viața mea”.
A învățat meserie de la măcelarii cu experiență și i-a plăcut atât de mult, încât a știut că acesta îi va fi viitorul. În prezent lucrează la ”The Lambing Shed Farm Shop and Kitchen” (fermă de ovine cu magazin și carmangerie proprie), în Cheshire, acolo unde Justine ”taie și spânzură”! Taie la propriu!
LICENȚĂ ÎN MESERIA DE MĂCELAR
„Suntem norocoși pentru că animalele provin din fermă, practic este un circuit închis, complet. Îmi place să privesc oile pe pășune când merg cu mașina la serviciu”, spune măcelărița din UK.
Dincolo de meserie, dorința tinerei este de a arăta consumatorilor drumul cărnii din fermă și până pe masa lor, mai ales copiilor care vin în fermă cu părinții lor.
”Mulți copii nu știu că nugget-ul de pui este, de fapt, carne de pui sau că atunci când servesc cârnați, aceștia sunt făcuți din carne de porc. Mulți consumatori iau totul de-a gata din supermarket, dar eu îi invit să vină, să vadă ferma de unde provin animalele, să vadă cum sunt crescute și sacrificate, ca mai apoi carnea să fie transformată în produsele finite pe care ei le apreciază atât de mult”, spune Justine.
Justine a încheiat recent perioada de ucenicie și a susținut un examen. Va urma un curs pentru a obține licența de liberă practică în profesia de măcelar – o schimbare radicală în cariera ei, față de acum câțiva ani.
”Măcelăria e un meșteșug încă apreciat. Oamenilor le place să aibă propriul furnizor, doctor, măcelar. M-aș bucura ca din ce în ce mai mulți tineri să vină către această meserie”.
A ÎNVINS STEREOTIPURILE ȘI A DEPĂȘIT HOPURILE
”De multe ori oamenii îmi spuneau că aceasta nu este o meserie potrivită pentru o femeie, că nu voi rezista muncii grele pe care o fac de regulă bărbații. Dar am vrut să demonstrez că măcelăria este un loc potrivit pentru oricine, indiferent de gen, să schimb ideea generală despre cum ar trebui să arate un măcelar”, spune tânăra englezoaică.
MII DE URMĂRITORI ÎN SOCIAL MEDIA
Contul de Instagram al tinerei măcelar – Rack of Glam – este urmărit de aproape 5000 de persoane cu care englezoaica împărtășește pasiunea ei pentru măcelărie.
Justine nu se rezumă la a tăia și prelucra carcasele de carne. Ea transmite prin postări importanța procesului de la fermă la furculiță și rolul ei în tot acest parcurs, vorbește despre consumul de carne de calitate și abordează teme legate de agricultura durabilă.
”Nu trebuie să mănânci mai multă carne. Trebuie să mănânci mai puțin, dar de calitate. Generația mea este mult mai interesată de unde provine carnea și cum a fost crescut animalul în vederea sacrificării”, scrie Justine Fulton pe Instagram, stârnind interesul urmăritorilor ei pentru o mai mare grijă față de produsele agroalimentare pe care le consumă.