Susținute de competitivitatea internaţională şi de revenirea activității de export, prețurile pentru grâu şi porumb au început să crească. Consiliului Internațional al Cerealelor (IGC) se așteaptă ca stocurile mondiale pentru sezonul de creștere 2025-2026 să crească, în ciuda cererii de export și a consumului de cereale care se așteaptă să fie mai mari. Această creștere se datorează în principal creșterii disponibilității porumbului la nivel mondial, în special în Statele Unite. Pe de altă parte, IGC se așteaptă ca nivelurile stocurilor din principalele țări exportatoare de grâu să rămână la nivelul de anul trecut.

Prețurile grâului din Franța au avut o săptămână turbulentă. La începutul săptămânii trecute, prețurile din Rouen au revenit aproape de minimele din iulie, cca. 192 euro/t. Ulterior, susținute de competitivitatea reînnoită și, mai ales, de revenirea activității de export, prețurile au început să crească. Această revenire rămâne însă moderată, datorită volumelor disponibile și diferenței actuale de preț dintre grâul de origine franceză și cel de la Marea Neagră. La finalul săptămânii trecute prețurile au revenit la niveluri echivalente cu cele din săptămâna precedentă.
Prețurile rapiței se consolidează peste nivelurile de susținere
Prețurile rapiței se mențin peste pragul de 470 euro/t pe piața FOB Moselle. De la începutul lunii, prețurile au fluctuat într-un interval relativ restrâns, între 470 € și 480 €/t. Rapița beneficiază de sprijinul oferit de consolidarea prețurilor uleiului de rapiță în Europa. La Rotterdam, uleiul de rapiță se tranzacționează din nou peste 1.040 €/t pentru piețele pe termen scurt.
Valul de căldură din UE reduce recolta de porumb și stimulează importurile record
Temperaturile ridicate au afectat puternic recolta de porumb a Uniunii Europene, ceea ce va face ca importurile să crească la cel mai mare nivel din ultimele trei sezoane. Arşiţa a afectat semnificativ porumbul, în special în principalele țări producătoare Franţa, Spania, România şi Bulgaria.
Din cauza scăderii producţiei interne, Consiliului Internațional al Cerealelor (IGC) se așteaptă ca Uniunea Europeană să importe 21 de milioane de tone de porumb în sezonul 2025-2026. Acest lucru ar face din UE al doilea cel mai mare cumpărător de porumb din lume pentru al doilea an consecutiv, după China.
Disponibilitatea porumbului ieftin din Brazilia și Statele Unite, unde se așteaptă recolte record, va contribui semnificativ la creșterea importurilor în Europa.
Preţul internaţional la porumb în scădere
Prețurile porumbului de la Bursa din Chicago au scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni încă de la începutul lunii august, pe fondul așteptării unor recolte mari în Brazilia și Statele Unite.
În acelaşi timp, contractele futures la porumb pe Bursa de la Paris au crescut cu uşor deoarece cumpărătorii caută să compenseze potențialele deficite de recolte cu aprovizionări disponibile și ieftine din alte regiuni.
Analiștii pieţei apreciază că prețurile globale favorabile fac din importuri o opțiune atractivă pentru a acoperi nevoile UE de cereale furajere.

IGC – Producția mondială de cereale va atinge un record de 2,404 miliarde de tone
Producția globală de cereale în sezonul 2025-2026 va crește până la 2,404 miliarde de tone, un nou record, aşa cum a raportat Consiliul Internațional al Cerealelor (IGC).
Principala creștere a producției de cereale va fi asigurată de porumb. Conform prognozelorIGC, producţia de cereale furajere va ajunge la 1,299 miliarde de tone, cu 5% mai mult decât în sezonul precedent.
IGC se așteaptă la creșteri ale producției de grâu, sorg și ovăz
IGC estimează că producția globală de grâu va ajunge în sezonul 2025-2026 la 811 milioane de tone, în creștere cu 1,3% față de sezonul trecut.
Consumul global de grâu și cereale grosiere este așteptat să crească cu 49 de milioane de tone față de anul trecut, ajungând la un record de 2,391 miliarde de tone.
După trei ani de scădere a stocurilor, IGC previzionează că stocurile reportate la final de sezon 2025-2026 vor crește cu 13 milioane de tone. Cu toate acestea, stocurile globale continuă să fie mai mici decât media ultimilor cinci ani.
IGC previzionează o creștere a producției globale de soia la un record de 430 de milioane de tone, după ce sezonul trecut recolta a fost de 425 de milioane de tone. Consumul global de soia va crește cu 18 milioane de tone.
Indexul preţului produselor agricole se menţine. Conform estimărilor IGC, o scădere de 33% a prețurilor la orez față de anul trecut va compensa creșterea prețurilor la porumb, orz și soia.
Importul de grâu rămâne esențial pentru Orientul Mijlociu
Statele din Orientul Mijlociu au o populație de 411 milioane. Actorii cheie din regiune sunt Egiptul, Iranul, Turcia, Irakul și Arabia Saudită, state a căror producţie de cereale este limitată, astfel că regiunea se bazează în mare măsură pe importurile de grâu, în principal din statele riverane Mării Negre. În acelaşi timp, importurile de făină de grâu sunt în creștere din cauza lipsei de capacitate de măcinare în țările afectate de conflicte.
Conform datelor statistice oficiale se preconizează că:
- Egiptul va produce 9,3 milioane de tone de grâu în sezonul 2025/2026 şi va importa 13 milioane de tone. Populația Egiptului depășește 107 milioane și se estimează că va ajunge la 124 de milioane până în 2030. Consuml de grâu va creşte proporţional cu majorarea populaţiei.
- Iranul ar putea produce 13 milioane de tone de grâu în sezonul 2025/2026 și să importe 2,5 milioane de tone.
- Turcia se așteaptă la o ușoară scădere a producției de grâu, până la 18,5 milioane de tone din cauza secetei, în timp ce consumul rămâne stabil, cca. 19,4 milioane de tone.
- Producţia de grâu din Irak ar urma să scadă la 5 milioane de tone de grâu, iar pentru acoperirea necesarului intern este nevoie de importul a până la 2,1 milioane de tone.
- Arabia Saudită va importa cca. 3,2 milioane de tone de grâu în 2025-2026, cu 10% mai puţin față de anul precedent, pentru asigurarea consumului intern prognozat la 4,6 milioane de tone.
Ucraina continuă să fie un jucător important în regiunea Mării Negre
Până la 22 august 2025, Ucraina a recoltat 27,25 milioane de tone de cereale și oleaginoase, de pe 6,70 milioane ha, ceea ce reprezintă 60% din suprafața semănată.
Până la data menţionată, producţia Ucrainei a ajuns la:
- 21,01 milioane de tone de grâu de pe 4,87 milioane ha.
- 4,97 milioane de tone de orz, de pe 1,30 milioane ha.
- 3,16 milioane de tone de rapiță de pe 1,28 milioane de ha.
- 0,58 milioane de tone mazăre de pe 0,26 milioane ha.
- alte cereale și leguminoase – 0,69 milioane de tone din 0,26 milioane ha.
Randamente mai mici cu 35% la porumb în Bulgaria
Recoltarea porumbului în Bulgaria a început săptămâna trecută iar Ministerul Agriculturii și Alimentației a raportat că randamentul mediu este de cca. 3,05 tone/ha, cu cu 34,4% mai mic decât în aceeași etapă a campaniei din 2024
Fermierii bulgari urmează să recolteze floarea soarelui de pe cca. 949.000 de hectare, iar randamentul mediu așteptat este de 1,23 tone/ha, cu aproximativ 5% mai mic decât anul trecut.
În campania de vară, producţia Bulgariei a fost de:
- 7,3 milioane de tone de grâu, cu 2,3% mai mult decât în sezonul precedent.
- 1,1 milioane de tone de orz, cu 4,8% mai mult decât în sezonul anterior.
- 288.000 de tone de rapiţă, cu 13,7% mai mult decât în sezonul precedent.
Australia: prețul pentru grâu scade, pe măsură ce se apropie următoarea recoltă
Pe măsură ce perspectivele pentru o viitoare recoltă bună se consolidează, fermierii care mai deţin încă grâu şi orz din sezonul trecut se grăbesc să vândă pentru a face loc noii recolte.
Producția de grâu a Australiei în sezonul 2025-2026 se estimează că va ajunge la cca. 30,6 milioane de tone, peste media înregistrată în ultimii 10 ani. Precipitaţiile relativ abundente din ultimele săptămâni au făcut ca perspectivele unor randamente bune să crească semnificativ, astfel că ultimele proiecţii indică chiar o producţie de 33 milioane de tone.
Australia este un exportator major de grâu, iar prognoza recentă îmbunătățită ar putea ajuta la stabilizarea ofertei globale și ar putea pune presiune descendentă asupra prețurilor.







