Configurarea unui sistem de prelucrare a solului este în general unitară, dar poate să difere în funcţie de zona în care fermierul lucrează. Condiţiile de sol influenţează cel mai mult alegerea sistemului de prelucrare a solului. Alte condiţii şi proprietăţi are solul cu argilă, altele cel cu nisip, altele cernoziomul etc. Sistemul de prelucrare a solului se tot schimbă în ultimii ani, fiind reevaluat în scopul unei mai bune protecţii a mediului din sol. Producătorii de utilaje agricole răspund acestor schimbări ale sistemului adaptând constructiv şi tehnologic portofoliul de produse existent sau prin dezvoltarea unor utilaje complet noi.
Inamicul resturilor vegetale
Compania Farmet este una dintre firmele care colaborează în permanenţă cu fermierii şi cu institutele de cercetare, încercând să vină în întâmpinarea cerinţelor acestora, uneori chiar cu soluţii personalizate la cerinţe specifice. Un rezultat al acestei cooperări este noutatea anului 2018, cu denumirea de TRITON.
Avantajul principal al combinatorului Triton îl reprezintă combinarea organelor de lucru astfel încât pe un singur utilaj avem organul de lucru împreună cu discurile cu diametre de 510 sau 560 mm, cu un organ de lucru cu sape. Această combinaţie permite ca la o singură trecere resturile vegetale să fie tăiate şi perfect amestecate până la adâncimea de 35 cm.
Triton este ideal pentru prelucrarea solurilor grele, cu o cantitate mare de resturi vegetale. Resturile vegetale rămase în urma recoltării sunt amestecate în stratul de sol, pe toată suprafaţa prelucrată, solul fiind scarificat zonal pe adâncime.
Discurile cu control hidraulic prelucrează solul în intervalul 35-120 mm. Sapele cu autoblocare lucrează solul până la adâncimea de 100-350 mm. Discurile de nivelare, cu control hidraulic, amplasate în urma sapelor, împrăştie solul în faţa tăvălugului de tasare, astfel încât după acesta solul să fie tasat uniform. Datorită construcţiei şi sistemului de cuplare rapidă, Triton poate prelucra solul şi fără tăvălugi posteriori.
Triton a făcut faţă celor mai grele provocări
De când funcţionează, Triton a făcut faţă mai multor provocări oferite de sol şi de noile tehnologii. A prelucrat o mirişte de grâu pe care au fost aplicate resturi de sfeclă de zahăr, care facilitează descompunerea paielor. O altă încercare a fost câmpul cu resturi după recoltarea porumbului, cu un strat uniform de resturi de plante pe care le-a scurtat cu discurile cu tăiş pe toată circumferinţa şi le-a încorporat în profilul de sol. O altă provocare căreia Triton i-a făcut faţă fără probleme a fost încorporarea unei culturi de facelia cu înălţimea de 40-70 cm. Fermierii care l-au testat pe Triton în aceste condiţii au lăsat solul, după prima prelucrare, să se odihnească până a doua zi. După a doua trecere, au decis să semene direct în solul astfel prelucrat. Triton a fost utilizat şi la încorporarea compostului răspândit, cu scarificarea profilului de sol. Triton a făcut faţă cu brio la toate condiţiile care i-au fost pregătite.
Viteza de lucru a depins de tipul de sol, de adâncimea de lucru şi de puterea tractorului, atingând în jur de 8-13 km/oră.
Combinatorul Triton a fost pe placul atât al tractoriştilor, datorită modului simplu de reglare şi controlului hidraulic în timpul lucrului, dar a fost şi în preferinţele agronomilor, mecanizatorilor şi proprietarilor de firme agricole, care au apreciat modul în care acest utilaj prelucrează profilul solului. Combinatorul Triton este de mare ajutor fermierilor, putând fi utilizat pe tot parcursul anului şi, în multe cazuri, poate înlocui cu succes deplin aratul.
Firma Farmet construieşte combinatorul Triton în variante cu două lăţimi de lucru de 450 şi de 600 cm. La cerere, poate fi echipat cu unitate de semănat, pentru semănatul culturilor intermediare sau pentru semănatul direct al ierbii – Micro Drill.
Vladimír MERTLÍK
FARMET a. s.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/231 (ediţia 1-14 martie 2019)