Trebuie să gândim şi să acţionăm împreună! - Revista Ferma
5 minute de citit

Trebuie să gândim şi să acţionăm împreună!

Despre principalele provocări şi strategia Belchim, am stat de vorbă cu Frederic Charpentier, Director Europa Sud și Est.

 Frederic Charpentier_b

Foto: Frederic Charpentier


Reporter: Ce aduce nou achiziția Belchim de către Mitsui Agriscience International?

Frederic Charpentier: Din mai 2021, Grupul japonez Mitsui & CO a preluat pachetul majoritar de acţiuni al Belchim Crop Protection (BCP). Integrarea Belchim în Mitsui ne oferă acces la numeroasele companii ale Grupului din întreaga lume. Ca parte a Mitsui,BCP îşi va putea lărgi rapid raza de acţiune şi portofoliul propriu de produse. De asemenea, Belchim va putea beneficia de produsele bioraţionale integrate deja, în mare parte, în grupul Mitsui, mai ales că prin politica agricolă a UE se doreşte dezvoltarea rapidă a agriculturii organice. Cu siguranţă, această nouă structură a acționariatului ne va consolida portofoliul, suportul financiar și ne va crea un mediu favorabil pentru a intra în top 6 mondial al companiilor din industria chimică.

 

Reporter: Cum a influențat pandemia COVID-19 industria de protecție a plantelor?

Frederic Charpentier: În timpul pandemiei Covid-19 multe sectoare au fost afectate negativ. Activităţile din agrobusiness au fost mai puţin afectate, dar totusi s-a văzut nevoia de a continua producţia inclusiv la nivel local. Transportul intercontinental sau între state al mărfurilor a devenit dificil din cauza restricțiilor. Am realizat atunci necesitatea apropierii, producției locale, transporturilor locale, etc. Totodată, ne-am dat seama de dependența noastră de globalizare şi lipsa materiilor prime provenite mai ales din China și India, dar nu numai, precum şi altor inputuri. Înainte de toate, efectul pandemic Covid-19 ne-a învățat că trebuie să împarţim riscul, să fim cât mai puțin posibil „mono dependenţi” de o industrie, o țară sau un furnizor. Omenirea trebuie să mănânce, iar producția rămâne o necesitate absolută.

 

Reporter: Cum răspundeBCP provocărilor lansate de „Green Deal” și cum vedeți viitorul agriculturii?

Frederic Charpentier: Autoritățile UE promovează activ agricultura organică. Astfel că trebuia să integrăm aceste obiective şi în strategia noastră pe termen foarte scurt, iar acest lucru s-a întâmplat deja. Această direcţie a fost asumată în mod clar pe plan intern în urmă cu 3 ani, când ne-am revizuit strategia pe termen mediu și lung. Dezvoltarea portofoliului de produse organice pentru agricultură, nu numai pentru agricultura ecologică, gestionarea reziduurilor, zero sau reziduuri reduse, protecţia mediului și impactul redus al substanțelor chimice asupra populației, toate aceste obiective fac parte din strategiaBCP. Acționăm în fiecare zi pentru a putea propune o astfel de ofertă fermierilor și distribuitorilor din UE și desigur fermierilor români.

 

Reporter: Cum ați adaptat ofertaBCP pentru piața din România și care sunt cele mai de succes produse?

Frederic Charpentier: Agricultura românească este orientată în principal către cultura mare (porumb, floarea soarelui, cereale păioase, rapiță şi soia). La început, portofoliulBCP era concentrat pe produse pentru protecţia culturilor de cartofi, legume, viță de vie şi livezi. Odată ce Belchim a dobândit licenţa pentru o serie de substanţe active (molecule) proprii, acestea trebuiau să poată ajunge şi pe piețele pentru cultura mare. În acest sector principale noastre substanţe active sunt Metobromuron (MTB) (erbicid pre-emergent pentru floarea soarelui, soia, cartofi, tutun şi altele) și Piridat (erbicid post-emergent pentru legume, porumb, năut, linte şi altele).

După câțiva ani de muncă pentru dezvoltarea acestor molecule, am reușit să le omologăm în mai multe state din UE. Am lansat Proman pentru soia și floarea-soarelui (produs pe bază deMTB) în România şi avem un feedback foarte pozitiv din partea fermierilor. De asemenea a fost introdus pe piaţă Vintec, un fungicid bio pentru viță-de-vie și tomate, aceasta fiind încă o dovadă a dorinţei noastre de a introduce produsele organice în agricultura românească.

 

Reporter: Ce noutăţi pregătiţi pentru lansarea pe piața românească în 2022?

Frederic Charpentier: Pentru cultura porumbului, BCP oferă o soluție integrată pentru controlul buruienilor, pe bază de combinație de piridat – Botiga. O dovadă în plus că Belchim este una dintre companiile capabile să furnizeze noi substanțe active fermierilor și distribuitorilor români, iar aceasta este rezultatul strategiei noastre stabilită în urmă cu 5 ani.

 

Reporter: Mesajul dvs. pentru fermierii români și cititorii revistei Ferma.

Frederic Charpentier: Principalul mesaj pe care doresc să-l transmit este ”să creadă”. Să aibă încredere – în calitatea producției noastre din UE şi în capacitatea noastră de adaptare pentru a face schimbări pozitive. Există oportunităţi post-pandemie Covid-19 şi oamenii și-au dat seama că avem nevoie de apropiere, calitate, încredere, adaptabilitate și acest lucru este posibil numai dacă gândim şi acţionăm cu toții împreună. Oamenii trebuie să creadă și trebuie să fie siguri că producția agricolă din UE oferă cele mai sigure alimente din lume. Expertiza UE în acest domeniu este excelentă.

 

un interviu de

GHEORGHE GHIŞE

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →