
”Cu un tractor Massey Ferguson 8S de la Sigma România și cu utilaje no-till am putea înlocui cinci treceri cu maximum două treceri. Am păstra apa în sol și am face și economie de motorină”, afirmă tânărul fermier Răzvan Ciucă din județul Olt, care are deja două tractoare și o combină Massey Ferguson.
”Mai bine iau un tractor nou decât să tot repar un tractor vechi”
Răzvan Ciucă, din comuna Pârșcoveni, și-a luat primul tractor Massey Ferguson, modelul 7714, de 140 CP, în 2019. ”Aveam un tractor mai vechi, de 95 CP, cu care lucram, dar care nu făcea față cu semănătoarea de prășitoare pe șase rânduri pe care o aveam. Începuse și să se uzeze, așa că am zis că decât să mai bag banii în el, mai bine iau un tractor nou, puțin mai mare, care îmi duce și semănătoarea. M-a convins Robert (Robert Săraru, director regional de vânzări Sigma România) să-l iau și am fost mulțumit de el, așa că am continuat tot cu Massey Ferguson”, spune tânărul fermier.
În 2020, acesta și-a înlocuit și combina veche, care se tot strica, cu o combină nouă Massey Ferguson 7345, iar în 2021 și-a mai luat un tractor Massey Ferguson, modelul 5710, de 100 CP.
Atât tractoarele, cât și combina Massey Ferguson le-a luat în leasing pe șapte ani, în condiții de finanțare bune. Pentru primul tractor Massey Ferguson achiziționat a dat și tractorul vechi la buy-back.
Massey Ferguson 7714, peste 3.000 ore de lucrări grele
Cu tractorul Massey Ferguson 7714 a lucrat deja peste 3.000 de ore la lucrările grele din fermă – arat cu un plug cu patru trupițe, prelucrat terenul cu un disc de 4 m și cu un combinator tot de 4 m, iar cu tractorul Massey Ferguson 5710, care este echipat și cu roți tehnologice, a lucrat 2.000 de ore la aplicat îngrășăminte și tratamente, la semănat și chiar și la arat, cu un plug cu trei trupițe.

30 ha recoltate pe zi, fără impurități, cu combina MF
Combina Massey Ferguson 7345 are deja 2.000 de ore de recoltat. Combina este echipată cu header pentru recoltat cereale păioase de 5,4 m, iar pentru recoltat rapița, Răzvan Ciucă a testat un kit de rapiță Ziegler de 5,4 m de la Sigma România, pe care urmează să-l achiziționeze. ”Puteam să iau un header de păioase de 6 metri, combina îl ducea, dar cu un header mai mic e mai ușor cu deplasările, pentru că lucrăm terenuri foarte fragmentate.

După mii de ore de lucru, n-am avut nicio defecțiune majoră nici la tractoarele, nici la combina Massey Ferguson. Dacă nu îți merge combina în campanie, degeaba îți merge tot restul anului. – RĂZVAN CIUCĂ, Tânăr fermier din județul Olt
Combina Massey Ferguson consumă cam 10-12 litri de motorină la hectar, dar cel mai mare avantaj este că e un utilaj nou, la care nu am avut defecțiuni și probleme la recoltat. Dacă nu îți merge combina în campanie, degeaba îți merge tot anul. Înainte să avem combina Massey Ferguson, tot schimbam combine second-hand care nu erau chiar ce trebuia. Și viteza de recoltare cu combina Massey Ferguson a fost mai mare. Dacă am avea terenul comasat, am putea să recoltăm 30 de hectare pe zi, iar cerealele recoltate sunt foarte curate, fără impurități, n-am avut nici o penalizare la corpuri străine”, spune, mulțumit, Răzvan Ciucă.

Secetă extremă: ”Trebuie să cumpăr porumb ca să dau arenda”
Acesta lucrează 370 ha cu grâu, porumb și floarea-soarelui. Anul acesta, pentru prima dată, a avut și 20 ha cu rapiță, cultură la care a obținut cea mai bună producție din ferma sa.
”Cea mai mare problemă pentru noi este seceta. Nu avem irigații, terenul îl avem în arendă și e greu să investești ceva pe acel teren. Avem doar 20 de hectare de teren în proprietate și nu sunt comasate. Dacă aveam 20 de hectare comasate și puteam să le irigăm, într-un an ca ăsta făceam de pe 20 de hectare cât de pe 200 de hectare neirigate”, afirmă tânărul fermier.
Anul acesta, cea mai bună producție a obținut-o la rapiță: 3.500 kg/ha. La grâu și la orz a recoltat, în medie, 3.800 kg/ha, de pe mai mult de 210 ha, față de un an bun, în care a avut și 6.000 kg/ha la grâu și 8.000 kg/ha la orz. La floarea-soarelui speră la maximum o tonă pe hectar, dar porumb nu va recolta deloc. ”Porumbul a crescut, e înalt, dar e uscat. Anul ăsta, trebuie să cumpăr porumb ca să dau arenda”, spune Răzvan Ciucă.
Doar 2 treceri în loc de 5, cu tractorul MF 8S și utilaje no-till
”S-a schimbat vremea și s-a schimbat și agricultura. Nu prea mai merge cu arat și discuit. Cu utilaje mari faci mai puține treceri și nu mai scoți atâta apă din pământ și consumi și mai puțină motorină.
Cu un tractor Massey Ferguson 8S, care are 265 CP, și cu o semănătoare no-till ai semănat direct și nu mai faci alte lucrări. Sau cu 8S și un cultivator de miriște și o semănătoare cu pregătire, ai maximum două treceri cu care înlocuiești arătura, două, trei treceri cu discul și semănatul, deci, în total, cinci treceri. Pentru asta mi-aș dori un Massey Ferguson 8S”, explică Răzvan Ciucă.
S-a convins și mai clar de acest lucru în această primăvară, când cei de la Sigma România au organizat în ferma sa o demonstrație la semănat floarea-soarelui cu un tractor Massey Ferguson 8S cu o semănătoare Amazone. ”Atunci a început să-mi placă și mai mult tractorul Massey Ferguson 8S, care are și un confort deosebit, în cabină e liniște, lucrezi cu el și nu vii obosit din câmp”, adaugă tânărul fermier din Olt.
Service-ul Sigma România este la fel de bun ca utilajele MF
Pe lângă performanțele utilajelor Massey Ferguson, Răzvan Ciucă adaugă la avantaje și service-ul pe care îl oferă Sigma România. ”Firma de la care cumperi utilajele trebuie să te și ajute, nu doar să-ți vândă produsul, iar Sigma România chiar face asta”, afirmă Răzvan Ciucă, din perspectiva fermierului care lucrează pe tractor de mai bine de zece ani. Acesta consideră că schimburile de consumabile făcute la timp și întreținerea constantă a tractorului sunt esențiale pentru a prelungi durata de viață a unui utilaj. ”Probleme mari nu am avut nici cu tractoarele Massey Ferguson, nici cu combina. La tractorul mai mic a fost o problemă cu un contact electric și cei din echipa de service Sigma România au venit a doua zi și au rezolvat rapid”, mai spune tânărul fermier.

Răzvan Ciucă, tânăr fermier din Pârșcoveni, jud. Olt (stg.) și Robert Săraru, director regional vânzări Sigma România (dr.)t
DATE DE CONTACT
Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4,
013981, București, Romania
T: + 40 21 233 10 64;
office@saracakis.ro;
www.saracakis.ro







