Topinamburul - rival de temut al sfeclei de zahăr - Revista Ferma
6 minute de citit

Topinamburul – rival de temut al sfeclei de zahăr

Topinamburul îşi are originea în America de Nord. Aici a fost cultivat pentru început de un trib denumit topinambas, primind de la acesta şi numele. În Europa a fost adus în anul 1610, în Franţa, însă, din greşeală, în loc de topinambas, a fost înregistrat sub numele de topinambur, denumire ce a fost asimilată ulterior de toate forurile ştiinţifice internaţionale.

Topinamburul_b
În România, cele mai multe date conduc la faptul că această plantă a fost adusă în secolul al XIX-lea, însă, din păcate, iar a fost abordată greşit denumirea, în loc de topinambur, denumire recunoscută în toată lumea, a fost numit nap. Precizăm faptul că napul este o altă plantă ce aparţine familiei Brassicaceae, iar topinamburul aparţine familiei Asteraceae. În literatura de specialitate, în timp, denumirea a fost îndreptată însă la nivel popular, sub denumirea de topinambur este foarte puţin cunoscut, majoritatea denumindu-l tot nap sau nap porcesc”, spune Costel Vînătoru.
În cadrul Laboratorului de Ameliorare şi Conservarea Biodiversitatii al SCDL Buzau, începând cu anul 1996, a fost abordată o tematică de cercetare nouă, care viza aclimatizarea de noi plante legumicole, dar şi reabilitarea plantelor neglijate în cultura din România. S-a ajuns la concluzia că printre plantele neglijate în cultură se află şi topinamburul.

Topinamburul_b
O putem numi o plantă endemică la noi, deoarece se găseşte sub diverse varietăţi în flora spontană, chiar şi invazive, iar una dintre varietăţi, cu portul pitic, este denumită popular nap dacic. Aceste argumente, cât şi cercetările întreprinse la SCDL Buzău au condus la ipoteza că planta are o vechime mult mai mare pe teritoriul ţării noastre. Atunci când au început cercetările la această plantă, era aproape inexistentă în România, însă, în urma popularizării, mulţi şi-au adus aminte de ea spunând că au consumat tuberculi în copilarie.
SCDL Buzău a obţinut până în prezent patru soiuri stabilizate genetic, dintre care două sunt în faza finală de omologare şi de brevetare, sub denumirile de Rustic şi Dacic.

Topinamburul_b

Un îndulcitor sănătos
Cercetările demarate în urmă cu 7-8 decenii, în institute prestigioase din lume, au scos la lumină date noi privind valoarea speciei şi posibilităţile de utilizare a acesteia. Ca plantă legumicolă, topinamburul se cultivă pentru tuberculii săi dulci, gustoşi, care pot fi consumaţi în stare proaspătă sau sub diverse preparate culinare. Compoziţia chimică a tuberculilor evidenţiază clar valoarea alimentară a acestora. Valorile medii înregistrate demonstrează că aceştia au un conţinut ridicat în substanţe uscate, peste 22%, proteine 1,6%, grăsimi 0,2%, celuloză 1,1%, săruri minerale 0,95%, substanţe extractive neazotoase sub formă de inulină, zaharoză şi amidon 18,43%. De asemenea, s-a constat că în tuberculii de topinambur se află înmagazinată o mare cantitate de hidraţi de carbon, constituiţi în majoritate din polifructozani ce se depun ca material de rezervă în macromolecula de inulină, fiind formaţi din fructoză, glucoză şi zaharoză.
Comparativ cu celelalte plante studiate până în prezent, s-a constatat că inulina din topinambur are procentul cel mai mic de glucoză şi zaharoză, ajutând prin aceasta bolnavii de diabet zaharat, contribuind la normalizarea zahărului din sânge. În prezent, în multe ţări din lume topinamburul se prelucrează sub formă de sirop şi alcool. Zahărul lichid este net superior zahărului rafinat, motiv pentru care acesta este şi mai scump. Topinamburul poate deveni în viitor un rival de temut al sfeclei de zahăr”, declară cercetătorul.

Combustibil preţios pentru centralele termice
Pentru prima dată, fructoza lichidă din topinambur s-a obţinut în Germania în anul 1918, apoi în America în 1924 şi în Rusia în 1929. Cercetările medicale au demonstrat că în organism fructoza are capacitatea de a asimila antibioticele şi de a lupta împotriva unor boli ca tuberculoza, hepatita, distrofia, diabetul, bolile cardiace. Se poate folosi în diverse preparate pentru tratarea şocurilor traumatice şi pentru întreţinerea tonusului organismului în perioada postoperatorie.
Datorită conţinutului biochimic, topinamburul are efecte terapeutice, antiseptice, tonice, ca întăritor, stimulent al secreţiei glandelor mamare, previne îmbătrânirea şi ajută la dezvoltarea corectă a copiilor. Cercetările recente au dat acestei specii o nouă direcţie de folosire, în domeniul energetic, şi anume, masa vegetativă aeriană a plantei, care este compusă în special din tije lemnoase. Aceasta este folosită pentru producerea peleţilor, combustibil preţios pentru centralele termice. Producţia de biomasă la unitatea de suprafaţă obţinută de topinambur depăşeşte cu mult celelalte plante de cultură”, conchide Costel Vînătoru.
În urma extinderii acesteia în cultură, posibilităţile de valorificare şi de utilizare au crescut semnificativ. Au apărut în România instalaţii de extras sucul de topinambur, de deshidratare, măcinare şi transformare a tuberculilor în făină. Au fost obţinute rezultate valoroase în urma analizării masei vegetative verzi, constatându-se utilizarea acesteia cu succes în furajarea animalelor. Analizele de laborator au arătat că partea vegetativă aeriană crudă este mai bogată în nutrienţi decât porumbul, putând constitui o sursă principală de hrană pentru animalele erbivore mari. Totodată, industria farmaceutică şi cosmetică utilizează florile de topinambur.

DE CE AR CULTIVA UN FERMIER TOPINAMBURUL?
Helianthus tuberosus are multiple întrebuinţări. Principalele beneficii ale acestei plante sunt alimentare, medicinale, tehnice, energetice, zootehnice, dar şi melifere. Pe lângă proprietăţile lor alimentare şi medicinale, tuberculii de topinambur sunt folosiţi cu succes în industria spirtului: din 100 kg rezultă 7-10 litri de alcool şi circa 60 kg de borhot. De asemenea, este folosit ca nutreţ în hrana animalelor, iar tuberculii sunt folosiţi de vânători ca momeli pentru prinderea mistreţilor. Sunt preferaţii porcilor, de aceea au primit şi denumirea populară de “napi porceşti”. Datorită tulpinilor mari, care la unele varietăţi depăşesc 3 m înălţime, pot fi folosiţi cu succes şi la realizarea perdelelor de protecţie pentru protejarea culturilor mai sensibile la vânturi reci sau la prevenirea evaporării umidităţii din sol. Aceste perdele de protecţie creează un microclimat favorabil pentru majoritatea culturilor legumicole, în special pentru culturile de tomate, castraveţi, pepeni, dovleci, salată, rădăcinoase etc.

Costel Vînătoru_b
Costel Vînătoru: „La SCDL Buzău, topinamburul a fost botezat «planta viitorului», pentru că rezistă la temperaturi extreme, de la -60oC până la 60oC. Producţia scade, dar important este că planta rezistă şi poate fi reabilitată. Aceste caracteristici sunt foarte importante în contextul schimbărilor climatice care se manifestă din ce în ce mai vizibil, afectând viaţa plantelor”.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →