Timac Agro anunță o premieră la nivel mondial – lansarea îngrășămintelor ce integrează tehnologia unică SILIUP, creată special pentru a ajuta plantele să facă față mai ușor secetei. Soluția inovatoare este disponibilă și în România.
Problema tot mai arzătoare în ceea ce privește stresul hidric și contextul climatic tot mai dificil cu care se confruntă fermierii români în ultimii ani au creat nevoia unor tehnologii de fertilizare care să vină ca o soluție pentru aceste problematici ale solului.
Top-Phos Siliup – Îngrășământ NPK cu tehnologie unică
Cercetătorii Centrului Mondial de Inovație Roullier au creat primul îngrășământ care integrează două tehnologii unice, brevetate, și anume Top-Phos și SILIUP, fertilizant disponibil acum și în România.
Top-Phos SILIUP este un îngrășământ fosforic granulat care activează, în primul rând, siliciul din sol, mobilizând astfel bacteriile împotriva stresului hidric. Acesta se bazează pe o formă unică de siliciu avansat tehnologic care, acționând în sinergie cu TOP-PHOS, activează procesul de circulație a siliciului în sol. Acest element, bogat în mod natural în fracțiile minerale și organice ale solurilor, dar indisponibil plantelor, este pus acum la dispoziția plantelor de către bacteriile stimulate de tehnologia SILIUP.
În al doilea rând, soluția inovatoare SILIUP constă în acumularea apei în jurul rădăcinilor, fiind conservată mai mult timp în sistemul radicular, asigurând astfel necesarul de apă pentru plantă.
Cum acționează Top-Phos SILIUP? Siliciu PREBIOTIC și Siliciu GELIFIANT
Tehnologia SILIUP activează două forme de siliciu:
- Un siliciu prebiotic care influențează mobilizarea bacteriilor existente în mod natural în sol pentru eliberarea intensivă a siliciului. Datorită siliciului prebiotic, este posibilă creșterea de bacterii cu 50%, generând cu 300% mai mult siliciu disponibil plantelor.
- Siliciu gelifiant. Al doilea mod de acțiune al tehnologiei SILIUP este dat de activarea unui siliciu gelifiant care stochează apa în aglomerări, asigurând o conservare a apei în jurul rădăcinii plantei, chiar și în condiții de secetă severă. Acest lucru este legat, printre altele, de creșterea capacității plantelor de a regla eficient procesul de evapotranspirație.
O eficiență mai bună a fosforului
Tehnologia Top-Phos prezentă în îngrășământ asigură o disponibilitate mai mare a fosforului, fiind utilizat atunci când planta are nevoie, asigurând o nutriție la cerere. O eficiență mai bună a fosforului duce la un sistem radicular fortificat și o absorbție mai mare a apei și a nutrienților. Aplicarea îngrășământului cu Top-Phos duce la o înființare sigură a culturii și la o disponibilitate pe termen lung a fosforului necesar pentru faze ulterioare de dezvoltare a plantei.
Ce rezultate obținem cu îngrășământul Top-Phos Siliup?
Testările arată o creștere cu 40% a absorbției de azot și o creștere cu 65% a absorbției de fosfor de către plantele care au fost bine aprovizionate cu siliciu aplicând Top-Phos Siliup (vezi grafice).
un articol de
TIMAC AGRO ROMÂNIA
mai multe pe această temă
www.ro.timacagro.com