Cositorile produse la fabrica din Fienagione sunt realizate în diferite variante constructive: cu două lame, cu tambur, cu disc, laterale, frontale, tractate şi combinate. În proiectarea lor s-a urmărit reducerea într-un procent cât mai mare a umidităţii din materialul cosit în timpul recoltării.
Cositorile cu tamburi Tiziana Pro
Maşinile de cosit cu doi tamburi, varianta laterală posterioară Tiziana Pro, sunt cele mai căutate pe piaţa din România, fie că vorbim de modelul Tiziana Pro 185 (lăţime 185 cm), de Tiziana Pro 185 HL (lăţime 185 cm) sau de versiunea Tiziana Pro 210 HL (lăţime 210 cm). Tamburii au 6 cuţite la modelul 185 şi 8 cuţite la varianta 210. Tiziana Pro 185 are nevoie de un tractor de 60 CP, iar varianta 210 de un tractor de 70 CP.
Maşinile de cosit asigură un flux mare de material recoltat, oferind în acelaşi timp o tăiere de înaltă calitate, fără a se înfunda, şi stabilitate în timpul lucrului.
Tiziana Pro se caracterizează prin: transmisie laterală cu curele, înălţime de tăiere uniformă, adaptare uşoară la suprafaţa de tăiere, închidere hidraulică la versiunea HL, iar pentru obstacole dispune de un dispozitiv de siguranţă, precum şi de sistem rapid pentru înlocuirea cuţitului; turaţia la priza de putere este de 540 rot./min.
Maschio fabrică şi cositori frontale Tiziana Pro F, cu 4 tamburi, disponibile în variantele: Tiziana Pro F 265 (lăţime 265 cm, 12 cuţite, 80 CP necesar de putere) şi Tiziana Pro F 300 (lăţime 300 cm, 18 cuţite, tractor de 90 CP).
Tiziana Pro F se caracterizează prin: eficienţă ridicată, inclusiv în condiţii de lucru nefavorabile, cuplarea la tractor se face în trei puncte din categoria a II-a, dispune de un dispozitiv de siguranţă pentru obstacole, înălţimea de lucru se reglează prin intermediul unor inele, este dotată cu sisteme de protecţie pentru operator, în conformitate cu normele europene, funcţionarea este silenţioasă şi stabilă, are o structură robustă şi rezistenţă, iar turaţia la priza de putere este de 1000 rot./min.
Debora – ideală pentru fermele mici
O altă cositoare căutată pe piaţa din România este varianta Debora, cu bară cu discuri “Lite CUT”. Aceasta a fost proiectată pentru micile exploataţii şi se caracterizează prin fiabilitate, rezistenţă şi precizie în tăiere, necesitând putere redusă. Ele sunt realizate în variantele: Debora 160 (lăţime 160 cm, cu 4 discuri şi 8 cuţite), Debora 200 (lăţime 200 cm, 5 discuri şi 10 cuţite) şi Debora 240 (lăţime 240 cm, 6 discuri şi 12 cuţite). Cositoarea laterală posterioară Debora are bară de tăiere “Lite CUT” cu sistem de înlocuire rapidă a cuţitelor şi sistem de protecţie “SafeGear”. Cuplarea la tractor se face în trei puncte din categoria a II-a, dispune de dispozitiv de siguranţă la obstacole, de cheie pentru înlocuirea cuţitelor, arborele cardanic este cu ambreiaj, oferă protecţie pentru operator.
Rulmenţii de la roţile dinţate de angrenare sunt rezistenţi, cu sistem de autolubrifiere. Angrenajele sunt în baie de ulei, iar suportul de cuţite este realizat din oţel aliat cu bor. Bara de tăiere este prinsă în bolţuri. Pentru schimbarea cuţitelor, Maschio a introdus un sistem inovator: cuţitele se rotesc liber la 360o. Reglarea înălţimii de tăiere se face prin intermediul unor inele.
Cositorile Debora sunt dotate şi cu bară cu discuri “Perfect CUT”, pentru o cosire profesionistă. Maşinile realizează o tăiere precisă, are durabilitate ridicată a părţilor componente şi protecţie împotriva opririlor bruşte cauzate de prezenţa unor obstacole. Butucul superior asigură înlocuirea rapidă şi uşoară a discului. Mişcarea barei de tăiere este angrenată de roţile dinţate de mari dimensiuni, care garantează o transmisie optimă. Lama de tăiere a cuţitului este de calitate ridicată, iar decuplarea cuţitului se face foarte rapid. Discul, rezistent la uzură, are o formă netedă şi realizează un flux bun al masei recoltate, reducând sarcina de muncă. Iar carcasa este robustă şi durabilă (din oţel de 6 mm grosime), complet sudată.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/215 (ediţia 1-14 iunie 2018)