Terenuri agricole degradate și neproductive ale statului sunt incluse într-un amplu proiect de valorificare prin investiții în energie regenerabilă, finanțate prin PNRR.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), implementează un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C16 – REPowerEU, care vizează utilizarea terenurilor statului degradate, neproductive sau cu potențial agricol scăzut pentru dezvoltarea investițiilor în energie regenerabilă.
Proiectul are ca obiectiv crearea unui cadru juridic și tehnic care să permită transformarea acestor suprafețe în zone de accelerare pentru investiții în surse regenerabile de energie, contribuind astfel la tranziția energetică, decarbonizare și o administrare mai eficientă a patrimoniului statului. Termenul-limită pentru atingerea indicatorilor asumați este 31 august 2026.
Jaloanele principale ale proiectului
În cadrul proiectului sunt prevăzute patru jaloane principale:
- Modernizarea echipamentelor ADS – termen: trimestrul II 2026;
- Modificarea cadrului legislativ, prin completarea Legii nr. 268/2001 – termen estimat: T2 2026;
- Crearea registrului național unic al terenurilor statului, care va include suprafețele pretabile pentru investiții în energie regenerabilă – finalizare: T1 2026;
- Semnarea contractelor de concesiune pentru terenurile incluse în zonele de accelerare – T2 2026.
Baza tehnică a proiectului. Ce terenuri agricole sunt vizate!
Până în prezent, ADS a recepționat studiile pedologice și agrochimice pentru:
- terenuri agricole încadrate în clasele de calitate IV și V;
- terenuri degradate sau neproductive, care nu pot fi utilizate în scop agricol.
Aceste analize constituie baza tehnică pentru identificarea suprafețelor ce pot fi valorificate în proiecte de energie regenerabilă.
1,5 milioane de hectare teren agricol lipsă la numărătoare? APIA: nu există subvenții nejustificate!
Stadiul actual al implementării
La acest moment, proiectul înregistrează progrese atât la nivel tehnic, cât și legislativ: procedura de achiziție a echipamentelor a fost demarată, lucrările pentru realizarea registrului național sunt în desfășurare, iar procesul de modificare a cadrului legal a fost inițiat.
Impact și beneficii
Implementarea acestui proiect va permite valorificarea terenurilor neproductive ale statului și va crea premisele necesare pentru atragerea investițiilor în energie regenerabilă, fără a afecta suprafețele agricole productive, precizează MADR într-un comunicat trabsmis redacției Ferma.







