Seceta a părăsit partea de nord a judeţului şi s-a instalat destul de confortabil în sud. Aici, înspre Brăila, deficitul de umiditate încă se menţine la cote semnificative.
Potrivit celor mai optimiste estimări ale fermierilor, semănăturile de toamnă prezintă semnele diminuării producţie undeva la jumătatea celor obţinute în timpul unui an normal.
„Până acum culturile de primăvară arată destul de bine, seminţele au germinat foarte bine, după care plantele au răsărit destul de uniform, semn că în profilul de sol 0-20 cm ar fi ceva umiditate. Dacă în maximum două-trei săptămâni nu va ploua, va fi destul de grav”, avertizează Teofil Dascălu, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea.
Un sezon agricol destul de slab…
În plus, fermierii vrânceni au încercat să economisească pe cât posibil investiţiile în culturile agricole, astfel încât au redus cantităţile de îngrăşăminte şi numărul tratamentelor, fapt ce se va vedea foarte clar după trecerea combinelor la… „proba cântarului!”
„Într-un grâu când vezi că frunza stindard este la jumătate, nici nu mai iei în seamnă prea mult bolile sau dăunătorii. Cele mai mari probleme din câmp sunt cauzate de deficitul de umiditate”, îmi spunea un cultivator din zona de sud a judeţului.
Chiar dacă va fi un an agricol destul de slab din punct de vedere al producţiilor, speranţa va veni la valorificarea recoltei.
Contractele futures – o strategie bună pe termen lung
„Întotdeauna fac contracte futures, chiar dacă am contractat 30 la sută din producţie, cred că e o strategie bună pe termen lung. La această dată, preţurile sunt foarte bune şi, probabil, că se vor menţine, cu excepţia perioadei de după recoltare când, în urma logisticii şi a blocajelor, vor scădea semnificativ pentru câteva săptămâni… Dacă fermierii vor avea posibilitatea să depoziteze, atunci vor avea mare avantaj ulterior”, susţine liderul ACCPT Vrancea.
Teofil Dascălu, CEO şi fondator al Frizon Group, nu are foarte mult grâu. A semănat vreo 400 de hectare, din care jumătate beneficiază de aportul irigaţiilor. Va obţine producţii foarte bune că are sole curate cu plante atent îngrijite: bine hrănite şi sănătoase. „200 de hectare nu le am la irigat, sunt afectate de secetă şi voi face undeva la o tonă pe hectar”, se resemnează fermierul.
Miza mare pe culturile de floarea soarelui!
„Eu am semănat foarte multă floare, aproape că am scos din structura de producţie porumbul, preferând să pun 3.000 de hectare de florea soarelui high oleică, cultură mai rezistentă la condiţiile de secetă. Am mizat pe floare în dauna porumbului din două motive: lipsa de umiditate din perioada iernii şi costul mare al azotului. Porumbul şi soia ocupă împreună peste 1.000 de hectare pe terenuri cu posibilităţi de irigare”, susţine Dascălu.
Un an de dezvoltare-maturizare
Anul 2022 este un an de dezvoltare şi maturizare pentru Frizon Group, ce cultivă în special porumb, soia şi floarea soarelui pe mai bine de 4.200 de hectare în judeţele Vrancea, Galaţi şi Brăila.
După ce compania a reuşit automatizarea integrală a operaţiunilor din fermă, printr-un sistem integrat IoT şi soluţii de inteligenţă artificială, investiţiile se vor concentra pe trei domenii strategice: irigaţii, capacitate logistică şi energie regenerabilă. “Sistemele de irigare inteligentă, un proiect-pilot de parc fotovoltaic şi extinderea capacităţii de stocare a producţiei agricole ne vor permite, pe termen mediu, atât creşterea suprafeţei exploatate, cât şi diversificarea culturilor cu valoarea adăugată mare”, precizează Teofil Dascălu.
Marian MUŞAT