Aceasta este doar una dintre întrebările pe care şi le-au pus fermierii. Şi totuşi, soluţiile au început să apară.
CÂND GIGANŢI AI TEHNOLOGIEI ÎŞI DAU MÂNA
Când cercetătorii îşi unesc eforturile şi experienţa cu practicienii, este imposibil să nu apară soluţii. Aşa s-a întâmplat şi în domeniul reducerii consumului de pesticide. La baza soluţiei pe care urmează să o prezentăm a stat o schimbare de paradigmă: de ce ar trebui erbicidată o întreagă solă, când se poate să stropim doar buruienile? Cu cât ar reduce asta consumul?
Odată ce s-a ajuns în acest punct, lucrurile au devenit doar o chestiune de tehnologie aplicată. Cu multă inteligenţă şi cu soluţii de ultimă generaţie. Aşa s-a născut One Smart Spray.
Utilajul complex a rezultat din îmbinarea soluţiilor tehnice a trei producători de prestigiu. Foarte pe scurt, pe o maşină de stropit Amazone cu duze independente au fost montate camerele de luat vederi şi senzorii în infraroşu produşi de Bosch. Întreg ansamblul este coordonat de platforma de inteligenţă artificială pusă la punct de BASF.
„Ceea ce face sistemul nostru unic este combinația dintre precizia superioară, instrumentele digitale și expertiza agronomică. Cu o capacitate de aplicare 24/7, obținem performanțe excepționale în ceea ce privește aplicarea green-on-green sau green-on-brown.” – GABOR MEHN, Customer Acquisition Manager ONE SMART SPRAY
ERBICIDARE LA PUNCT FIX
În termeni generali, a explica cum funcţionează utilajul este copilăresc de simplu. Camerele şi senzorii care se află pe braţele sprayerului cercetează fiecare palmă de teren care intră în raza lor de acţiune. Informaţiile achiziţionate sunt transmise în timp real platformei de inteligenţă artificială. Acolo imaginile sunt analizate şi, imediat ce este identificată o plantă nedorită, este trimisă comanda de deschidere către duza aflată în zona respectivă. Un jet de erbicid este direcţionat pe respectiva buruiană. Desigur că mai multe duze pot funcţiona, în acelaşi timp, în mai multe zone ale utilajului, pe toată lungimea celor 32 de metri, cât măsoară deschiderea sprayerului.
RAPORT DE LUCRU
La sfârşitul operaţiunii este emis un raport care cuprinde atât cantitatea de soluţie de erbicidat utilizată, cât şi o hartă a punctelor unde a fost aplicată, suprapusă peste harta solei unde s-a aplicat tratamentul.
Utilajul funcţionează la fel de bine şi ziua, şi noaptea. Poate fi folosit atât la erbicidarea preemergentă a culturilor, când este setat să stropească tot ceea ce este verde pe teren (sistemul ”green on black”), cât şi pentru erbicidarea postemergentă, când distruge buruienile apărute în cultură, între rânduri.
DIN 116 HA, DOAR 6 AU AVUT NEVOIE DE ERBICID!
Utilajul se află în testare la ferma Sopema, din judeţul Brăila. ”Pe o solă de 116 hectare, suprafaţa efectiv erbicidată a fost de numai şase hectare. Deci eficienţa este deasupra oricărei îndoieli. Desigur, am avut şi situaţia opusă, într-o solă foarte îmburuienată, în care a fost stropită aproape 90% din suprafaţă. Dar şi acolo a fost o reducere a consumului. Eu zic că dacă există posibilitatea să lucrăm astfel, cu asemenea rezultate, atunci de ce nu?”, spunea Arnaud Perrein, proprietarul fermei.
CEEA CE A FOST DE DEMONSTRAT S-A DEMONSTRAT
Viteza optimă de lucru a utilajului este de 10 km/h, dar poate creşte până la 16 km/h pe sole unde buruienile sunt rare. Sunt necesare, însă, tractoare performante, căci sprayerul Amazone înglobează două pompe, care au nevoie de o circulaţie specială a sistemului hidraulic.
În concluzie, considerăm că cifrele prezentate vorbesc de la sine, iar comentariile suplimentare sunt de prisos. Ceea ce a fost de demonstrat s-a demonstrat: dacă există dorinţă şi suficientă inteligenţă, atunci nu există probleme fără soluţii!
UN JOINT-VENTURE ÎNTRE BOSCH ȘI BASF
ONE SMART SPRAY a fost înființat în 2021 pentru a oferi fermierilor avantajele a două lumi, combinând capabilitățile de hardware, software și conectivitate ale Bosch, cu expertiza digitală și agronomică a BASF Digital Farming. ONE SMART SPRAY face precizia inteligentă prin combinarea celei mai bune tehnologii de precizie, a instrumentelor digitale și a inteligenței agronomice pentru a duce managementul buruienilor la următorul nivel și pentru a face agricultura mai productivă, profitabilă și durabilă.
Mai multe informații sunt disponibile accesând linkul www. onesmartspray.com/ro.
un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV