Revista Ferma a fost partener media al manifestării.
Printre participanţi i-am putut remarca pe Mimi Manole, de la Amzacea, o legendă vie a agriculturii dobrogene, pe Telu Voicu, de la Fântânele, pe Gheorghe Lămureanu, de la Agigea, sau pe Gheorghe Albu, de la Cobadin, alături de mai tânărul Raul Mărunţoiu, ce reprezintă viitoarea generaţie de fermieri. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi fermieri constănţeni care din munca pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră, atât de greu încercat de schimbările climatice, şi-au făcut o profesiune de credinţă.
“Apreciez faptul că, pentru prima dată, sunt vreo 20 de firme noi alături de tradiţionalii expozanţi, ceea ce e foarte bine. Vreau să scot în evidenţă faptul că anul acesta avem inclusiv producători români de tractoare şi de utilaje agricole cu stand aici. Echilibrăm cât se poate, pentru că până acum am avut doar din diferite ţări. Şi mai subliniez faptul că din cele 87 de firme prezente, reprezentând peste 150 de branduri, avem şi expozanţi din cinci ţări, în afară de România: din Italia, Grecia, Turcia, Bulgaria şi Republica Moldova, ceea ce înseamnă o tentativă de a internaţionaliza acest târg”, a spus Ion Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA, în cuvântul său de deschidere.
Utilaje pentru anul culturilor prăşitoare!
Am trecut discret printre saloanele de flori şi de produse ecologice amenajate în zona intrării principale, ori cele de finanţări şi asigurări pentru producătorii agricoli. Paşii mi s-au oprit în faţa standului Dicor Land. M-a întâmpinat Dan Dumitrescu, manager zonal pentru judeţul Ialomiţa. „Avem o gamă largă de utilaje; aici am venit doar cu o mică parte dintre ele, din motive lesne de înţeles. Am adus ce am considerat noi că este de sezon şi-i de interes la ora asta.
Suntem prezenţi la Târgul ExpoAgroUtil cu două semănători de la Mecanica Ceahlău: una pentru culturile de păioase şi alta pentru prăşitoare, cu un MET de la Maschio Gaspardo, cu două prese de balotat (una pentru baloţi mici dreptunghiulari, cealaltă pentru baloţi rotunzi), cu o motopompă de alimentat tamburii pentru irigaţii şi cu o maşină de împrăştiat îngrăşăminte. Putem afirma că avem tot ce înseamnă portofoliul companiilor Maschio Gaspardo, Mecanica Ceahlău, Irtec – pe partea de irigaţii, Olimac, cu hedere de porumb şi de floarea-soarelui, dar şi alte companii de renume”, ne-a declarat reprezentantul Dicor Land.
Acesta a continuat afirmând că 2019 este anul culturilor prăşitoare şi din acest motiv au mare căutare semănătorile, prăşitoarele, hederele pentru porumb sau maşinile de împrăştiat îngrăşăminte. „Încă de la deschidere, am purtat discuţii cu câţiva clienţi pentru achiziţionarea de semănători şi a unui MET. În această perioadă am avut cereri foarte mari pentru utilajele şi echipamentele agricole care concură la realizarea lucrărilor campaniei de primăvară”, a precizat Dan Dumitrescu.
Între noutăţi, compania Dicor Land, cu sediul în comuna gălăţeană Braniştea, va deschide nu peste mult timp o nouă reprezentanţă la Iaşi.
Lignohumat – în topul produselor eco
Zăbovesc preţ de câteva minute la standul Topsem Cris din Topolog, judeţul Tulcea, firmă nou intrată pe piaţă, care se ocupă cu distribuţia de seminţe, îngrăşăminte, pesticide, accesorii şi unelte agricole. Cu amabilitatea-i proverbială, George Cristea, managerul companiei, mi-a spus că vine de doi ani la acest Târg. „Ediţia trecută a depăşit aşteptările noastre, ca să zic aşa. Am fost în parteneriat cu Magazia lui Costică şi am avut la ofertă atât utilaje agricole, dar şi produsul pe care-l importăm din Rusia, Lignohumat, un stimulator natural de creştere pentru plantele de cultură. Am plecat cu jumătate dintre exponate, pentru că am avut destui clienţi care să ne cunoască şi să cumpere de la noi”, ne-a declarat omul de afaceri tulcean.
George Cristea a susţinut că la Târg are amenajat încă un spaţiu în care sunt expuse produse noi ale unei firme româneşti care produce pentru agricultura bio insecticide şi fungicide, dintre care nu lipseşte Lignohumatul, întrucât „noi, ca popor, am început să mâncăm mai sănătos!”.
Produsele IRUM au căutare
Înainte a ajunge la IRUM, am trecut prin faţa standului amenajat de Tadis Agro, unde mi-a atras privirea un produs nou: semănătoarea Monosem cu acţionare electrică. Firma are o apetisantă ofertă pentru cei interesaţi: „Cumperi acum, plăteşti la vară!”
Reprezentanţii companiei IRUM au venit la Târgul ExpoAgroUtil cu trei modele de tractoare marca Belarus, dintre care unul fabricat în România, în colaborare cu partenerul străin. Acestea sunt de puteri diferite: 81, 110 şi 136 CP şi sunt recomandate pentru fermierii mici şi mijlocii care lucrează până în 150 hectare de teren. „Produsele sunt căutate, au piaţă. Noi de aproape 10 ani comercializăm în România modelele Belarus şi vindem până la 300 de bucăţi anual. De asemenea, avem toată gama de utilaje agricole care se pot ataşa tractoarelor: de la plug, grapă, semănători, cositori, scarificatoare, combinatoare, remorci. În plus, faţă de alţi comercianţi, mai oferim o gamă de utilaje pe care le folosesc primăriile pentru gospodărirea urbană – remorci agricole, lame de zăpadă, maşini de măturat, maşini de distribuit material antiderapant şi care nu se pot utiliza fără tractor”, ne-a declarat Olimpiu Pop, reprezentantul IRUM.
Tractorul românesc TAGRO a fost omologat
Compania din Reghin, care a realizat tractorul agricol românesc TAGRO, şi-ar fi dorit să-l expună la Târgul ExpoAgroUtil de la Constanţa, dar se afla în testele de omologare. Acesta le-a trecut cu brio, fapt care certifică înalta calitate a produsului şi respectarea tuturor standardelor europene. „De luna aceasta în fabrică începem să producem în serie tractorul nostru TAGRO, construit după un concept şi fabricaţie românească, dar şi un plug cu care – din câte ştiu – vom fi prezenţi la târgurile Agraria de la Cluj şi AgriPlanta – Fundulea”, a precizat Olimpiu Pop.
Karina Sea – ca o „mănuşă” pentru fermieri
Parcurgând aleea principală, m-am oprit în faţa unui pavilion bine… „echipat”. Am aflat că „suntem la standul companiei Karina Sea, partenerul oficial BKT Anvelope pe România şi am ajuns la a patra participare la Târgul ExpoAgroUtil, organizat de Camera de Comerţ din Constanţa. Am venit la această ediţie să expunem ultimele produse ale partenerului nostru BKT, anvelope agroindustriale, de la cele mai mari posibile, până la cele mai mici! Depozitul nostru are peste 2000 de repere în stoc. Pentru fermierii din zona Dobrogea, noi suntem ca o mănuşă, datorită rapidităţii pe care le-o oferim în livrări”, ne-a întâmpinat Radu Lefca, Marketing Manager, Karina Sea 98.
„În primele ore de la deschidere, am avut în jur de 40 de clienţi la stand, clienţi activi ai companiei noastre. S-au luat deja comenzi pentru seturi de roţi înguste, anvelope pentru tractoare, jante şi acumulatori. Putem să spunem că la Târg am încheiat tranzacţii comerciale foarte bune”, a intervenit Samir Abdula, reprezentant comercial al firmei.
Utilaje pentru plantaţiile pomi-viticole
Standul Agri Ionica, o companie italiană de „costruzione macchine agricole” era plin de vizitatori. „Sunt clienţi foarte interesaţi, în sensul că solicită oferte concrete pentru că au proiecte iminente în implementare. Sunt la mare căutare utilajele pentru vii şi livezi: de la atomizoare, cultivatoare cu palpator, tocătoare de resturi vegetale, prăfuitoare şi până la tractorul în agregat cu maşina de cârnit şi atomizorul pentru aplicat tratamente pe mai multe rânduri”, ne-a declarat inginerul Nini Andone, reprezentantul român al companiei.
„Noi avem sediul în Dobrogea, o zonă viticolă importantă a României. Suntem specializaţi pe construcţia şi furnizarea de utilaje pentru vii şi livezi, având toată gama de accesorii, pornind de la cele mai simple componente pentru întreţinerea plantaţiilor viticole şi pomicole, cum ar fi: foarfeci, maşini de legat electrice, până la combine pentru recoltat struguri pe care le-am furnizat chiar şi anul trecut”, a completat Gaetano Pupino, patronul companiei.
Evenimentul, unul de referinţă pentru agricultură şi industria alimentară, a fost organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Constanţa. La deschidere au ţinut să fie prezente oficialităţi publice locale, fermieri, expozanţi şi numeroşi vizitatori.
George Cristea: „Suntem pe piaţă de foarte puţin timp. Dar, mulţumită lui Dumnezeu, ne mişcăm! Ca orice început este greu, oamenii sunt reticenţi, însă calitatea superioară a produselor noastre de top, ofertele de preţ şi seriozitatea ne recomandă”.
CEA MAI REUŞITĂ EDIŢIE DE LA ÎNFIINŢAREA TÂRGULUI
„Este, de departe, ediţia cea mai reuşită din cei 27 de ani de când se organizează la Constanţa. Anul acesta am depăşit 26 mii de mp spaţiu de expunere, mai mult cu 30 la sută faţă de ediţia trecută. Sunt aproape 90 de firme expozante, parteneri din ţară deveniţi tradiţionali, dar şi din statele Uniunii Europene şi din Republica Moldova, ce reprezintă peste 150 de branduri, care au venit cu foarte multe noutăţi. Încă din prima zi s-au făcut foarte multe contractări, inclusiv plecări de utilaje din târg, îndeosebi de tractoare, utilaje de prelucrarea solului sau maşini de erbicidat. De asemenea, în cele patru zile de funcţionare, ne-au păşit pragul aproximativ 20 de mii de vizitatori, aşa cum prognozasem”, ne-a declarat Iulian Bulai, manager Departamentul Târguri, expoziţii, publicitate, agricultură al CCINA Constanţa.
NOUTĂŢI: ATOMIZOR CU SENZORI ŞI UTILAJ ANTIÎNGHEŢ
Carmelo Pupino Jr., fiul patronului Gaetano Pupino şi viitorul proprietar al firmei Agri Ionica: „Avem două noutăţi, un atomizor cu senzori care ne permite să optimizăm tratamentele la vii şi la livezi, în sensul că se poate întrerupe pulverizarea soluţiei acolo unde sunt goluri sau distanţe mari de plante, cum ar fi livezile de nuci, precum şi în spaţiile de întoarcere de la capetele de rând, acolo unde, accidental, uneori operatorul uită să decupleze. Apoi, în premieră expunem un utilaj antiîngheţ pentru plantaţiile pomi-viticole, construit din două ventilatoare ce se învârt în sens antagonic şi care exploatează căldura de la toba de eşapament a tractorului, captată printr-un tub metalic flexibil, şi o difuzează către ramurile cu muguri ale pomilor sau către corzile dezmugurite de la viţa de vie”.
Articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)