Jurnalistul Chris McCullough, un freelancer din Irlanda de Nord, a documentat un articol în care a scos la iveală îngrijorări serioase cu privire la acţiuni de spionaj economic practicate de companiile chineze cu ocazia târgului EuroTier, desfăşurat recent la Hanovra, în Germania.
Chris, care a publicat inclusiv în revista FERMA, scrie despre o practică oarecum cunoscută, dar care tinde să se amplifice de câţiva ani încoace, mai ales în preajma marilor expoziţii agricole din Europa, când interesul privind lansarea noilor tehnologii este unul evident.
Un număr semnificativ de expozanţi prezenţi la EuroTier 2024, eveniment care a avut loc în perioada 12-15 noiembrie, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce consideră a fi „spionaj corporativ chinez” în cadrul târgului, menţiona Chris McCullough în relatarea sa care a fost preluată de diferite publicaţii media europene.
Protejarea proprietăţii intelectuale
Expozanţii sunt, în mod natural, preocupaţi de protejarea proprietăţii intelectuale, expunând inovaţiile cu discreţie maximă pentru a evita încălcarea drepturilor de autor sau a brevetelor. Cu toate acestea, mulţi dintre ei s-au trezit în mijlocul unor scene pe care nu le puteau controla, cu vizitatori asiatici care fotografiau intens echipamentele prezentate.
„A fost frustrant să vedem cum se făceau zeci de poze fiecărui detaliu al maşinilor noastre”, a declarat un expozant, calificând comportamentul drept o formă de „spionaj economic”, potrivit celor relatate din reputatul jurnalist britanic.
EuroTier, recunoscut drept cel mai important târg mondial pentru sectorul creşterii animalelor, a atras anul acest un număr de 2.193 de expozanţi din 51 de ţări şi aproximativ 120.000 de vizitatori din 149 de ţări. Reprezentanţii DLG, care este organizatorul EuroTier, dar şi al târgului Agritechnica, au promis că vor investiga cazurile incriminate de „spionaj economic”.
O practică obişnuită
Ceea ce s-a întâmplat în noiembrie la EuroTier nu este tocmai o noutate. Practic aproape la toate expoziţiile majore care au un impact asupra industriei de agribusiness există cohorte de fotografi asiatici, probabil chinezi, care nici măcar nu se interesează de produsele expuse ci singurul lor scop este să înregistreze cât mai multă informaţie vizuală… Am asistat personal la o astfel de scenă în urmă cu ceva ani, chiar înainte de Agritechnica, când în timpul vizitei la fabrica unui important producător german de maşini şi echipamente agricole un grup de chinezi forografiau aproape non-stop spre disperarea gazdelor…
De notat, totuşi, faptul că tot mai multe companii de tehnologii agricole europene şi-au deschis în ultimii ani puncte de lucru şi chiar fabrici în China, pe de o parte având interesul de a-şi reduce costurile de producţie, aşa cum o fac numeroase alte companii, din sectorul high-tech în special, iar pe de altă parte pentru a-şi proteja proprietatea intelectuală, evitând posibilitatea ca anumite tehnologii sau brevete de invenţie să fie copiate de către entităţi chineze, aşa cum s-a întâmpat de multe ori în industria auto.