Glumeţ, dar harnic
Sandor Kovacs, în vârstă de 40 de ani, este proprietarul unei stâne de
oi de toată frumuseţea. Cadrul natural în care este amplasată stâna,
precum şi simplitatea şi bunul gust al construcţiilor, te fac să-ţi
doreşti, orăşean fiind, măcar o mică vacanţă în acele splendide locuri.
Sandor este un cioban jovial, gata mereu să spună o glumă sau să istorisească o păţanie cu lupi sau urşi, evenimente pe care le trăieşte frecvent la stână. Dar în spatele aerului vesel se ascunde un temperament de om muncitor, care, indiferent de greutăţi, merge înainte.
A început oieritul cu trei oi şi un berbec în 1987. Acum are un efectiv de patru sute de ovine, din care 320 oi mame, rasa Ţurcană.
La stână are un generator de curent şi patru fântâni, care-i sigură necesarul de apă. Are 60 de hectare de teren proprietate personală şi 30 de hectare luate în arendă. Păşunile sale nu sunt stropite decât de ploia care cade din cer.
Totul e natural. Nimic chimic nu atinge stâna lui Sandor. Laptele muls manual este făcut caş, iar acesta este vândut la un magazin din Târgu Mureş.
Problema numărul unu pe care o are Sandor, ca de altfel majoritatea crescătorilor de ovine, este valorificarea mieilor. Sandor îi vinde pe unde apucă.
La piaţă, de Paşte, la intermediari, ba odată chiar un arab, cumpărător direct, i-a trecut pragul pentru a-i cumpăra mieii. Este ajutat la treburile stânei de trei ciobani şi de familie, soţia şi cei trei copii ai lor.
Munceşte din zori până-n seară, dar are satisfacţia că face ceea ce îi place şi că trăieşte bine de pe urma muncii depuse.
Turma lui Sandor arată impecabil, păşunile la fel. Cei şapte câini care asigură paza la stână sunt şi ei nişte exemplare deosebite. „Câinii sunt foarte importanţi la o stână. Trebuie să fie şi impunători ca prezenţă, dar şi eficienţi. Cu dulăii mei nu mi-e frică nici de lupi, şi nici de urs”, ne spune Snador, mângâindu-şi cu drag patrupedele.
Birocraţia i-a încurcat socotelile
De când ţara noastră a intrat în UE, Sandor ştie că trebuie să respecte nişte reguli noi. Dar nu vede modalitatea prin care poate să facă asta. A încercat să acceseze un program Sapard, dar din cauza faptului că nu are intabulat tot terenul pe numele lui, nu a reuşit.
S-a lovit de barierele birocratice, care l-au plimbat de la un serviciu la altul şi l-au făcut să renunţe. Cel puţin pentru moment. Intenţionează totuşi, ca pe viitor, să acceseze un program de finanţare pentru modernizarea stânei.
De asemenea, a depus cerere pentru brevetarea caşului pe care-l face drept produs tradiţional. A absolvit şi un curs de prelucrare a laptelui, organizat de OJCA Mureş.
Cu acest curs şi cu faptul că are peste trei sute de capete, a reuşit să se încadreze la subvenţia pentru exploataţii agricole. „Înainte, câştigul ciobanului a fost mielul. Anul trecut a fost subvenţia. Să vedem ce o să fie anul acesta”, se întreabă Sandor.
Greu cu mentalitatea oamenilor…
De o lună de zile, Sandor face parte din Asociaţia Regională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine de pe Valea Nirajului şi Valea Târnavei. În asociaţie este primit orice crescător care are cel puţin 25 de caprine sau 50 de ovine.
Momentan, nu este definitivat numărul de membri, dar planurile de viitor sunt clar stabilite. Asociaţia îşi propune înfiinţarea unei fabrici de procesare a laptelui şi obţinerea unui brand de renume.
De asemenea, se intenţionează şi achiziţionarea unor linii de abatorizare mobile, care să treacă pe le toţi oierii şi, în momentul în care se adună o cantitate suficientă de carne, aceasta să fie livrată direct unor beneficiari, eliminându-se astfel paguba produsă de intermediari.
Un alt scop declarat este realizarea unei baze de date computerizată, care să indice permanent efectivele dispuse pentru sacrificare, precum şi cantităţile de lapte livrate.
Totul va duce spre o negociere directă cu cumpărătorii şi spre o creştere a preţului pe care membrii asociaţiei îl vor obţine pentru produsele lor.
Dar, pentru că mereu există un dar, mai e de lucru la mentalitatea oamenilor. „Când vrea unul ceva, nu vrea altul. Nu reuşim încă să ne punem de acord în multe privinţe, dar sunt convins că, în final, oamenii vor înţelege că doar împreună ne putem impune punctul de vedere şi doar dacă suntem puternici putem să nu ne mai lăsăm jecmăniţi de bişniţarii care îşi însuşesc, fără muncă, aproape 50% din beneficiul nostru”, ne spune, cu optimism, Sandor Kovacs.
Articol publicat în revista Ferma nr. 09 (53) – octombrie 2007.
