• Agent Trade (AGT) este o societate cu capital integral românesc, înfiinţată în 1994, care are ca principal obiect de activitate producţia şi comercializarea de produse de mică mecanizare în agricultură şi construcţii, de generatoare de curent portabile şi staţionare şi de motopompe.
Agent Trade, prezentă pentru prima dată la SIMA, s-a bucurat de un interes major din partea potenţialilor clienţi. ”Produsele pe care le-am prezentat în această ediţie sunt noutăţi. Aici căutăm să accesăm noi pieţe, în special statele din nordul Africii, pentru produsele de mică mecanizare în agricultură, şi să ne consolidăm poziţia pe care o avem în statele din vestul Europei, pe piaţa generatoarelor de curent portabile. Sperăm ca după târg să concretizăm o parte din aceste contacte pe care le-am avut”, ne-a declarat Mircea Anastasia, director vânzări AGT.
În prezent, Agent Trade exportă în 17 state din Europa, inclusiv în Franţa. „Produsele noastre se găsesc peste tot, aproape de cercul polar de Nord – în Finlanda şi până în Orientul Apropiat, spre exemplu la Aman, în Iordania. Acoperim cam toată piaţa europeană pentru acest tip de produse. În Franţa avem colaborări sub diverse branduri, cum ar fi Brico Depo sau Castorama, prin diverse case de comerţ care furnizează echipamente pentru aceste magazine. Suntem certificaţi de Honda, principalul nostru furnizor pentru partea de motoare termice, ca OEM (Original Equipment Manufacturer). Dar colaborăm şi cu alţi «motorişti» din gama premium – Lombardini, Briggs & Stratton, Kohler şi Mitsubishi”, a mai spus Mircea Anastasia.
În 2018, AGT a produs peste 20.000 de echipamente, în mare parte pentru segmentul de mică mecanizare în agricultură.
• MEFIN Sinaia este producător de echipamente de injecţie diesel pentru tractoarele agricole. Anual, MEFIN produce peste 30.000 de pompe de injecţie şi circa 2 milioane de piese de schimb. MEFIN este cel mai mare producător de capete hidraulice din lume.
Compania MEFIN s-a aflat pentru prima dată în calitate de expozant la SIMA: „Produsele noastre au ca aplicaţie şi destinaţie finală tractoarele agricole, cele vechi, dar şi cele noi. Franţa are peste 1,3 milioane de tractoare, cel de-al treilea cel mai mare parc de tractoare din Europa. Aceasta este o bună oportunitate pentru Mefin de a-şi extinde vânzările în Franţa, dar nu numai aici, ci şi către ţările din nordul Africii şi chiar din alte state europene”, ne-a declarat Luminiţa Rusu, director marketing şi export MEFIN Sinaia.
MEFIN produce pompe de injecţie pentru aproape toate brandurile de tractoare, dar mai ales pentru tractoarele vechi, la care au solicitări din Franţa, modele mai vechi de tractoare Renault şi Ford, pe care producătorii tradiţionali de pompe de injecţie (Delphi şi Bosch) nu le mai produc. MEFIN vinde în 81 de state de pe şase continente. „Pentru pompele de injecţie, piaţa din România scade în fiecare an. Acum numai circa 10-15% din producţia noastră este pentru piaţa din România şi restul merge la export. Pentru noi, SIMA este un târg foarte bun. Acum avem circa 30 de parteneri de afaceri în Franţa, magazine (revânzători), dar şi ateliere de service. Am avut clienţi numeroşi în fiecare zi, atât clienţi tradiţionali, cât şi clienţi noi. Dar nu numai din Franţa, ci şi din Spania şi Portugalia. Mulţi agriculturi şi fermieri din Franţa care caută piese pentru tractoarele lor”, a subliniat Luminiţa Rusu.
• Iuriaghi SRL e compania care a făcut cel mai mare „zgomot” în standul României de la SIMA, aceasta deoarece selectorul de seminţe în funcţiune a atras şi cei mai mulţi vizitatori curioşi. De altfel, compania Iuriaghi este binecunoscută în România pentru instalaţiile de selectat şi procesat seminţe, dar şi ca dealer de utilaje agricole. „Domeniul nostru de activitate este unul mai larg. Producem în special instalaţii de procesat seminţe: selectoare, maşini de tratat şi instalaţii pentru condiţionare şi procesare seminţe. Selectoarele noastre separă seminţele după dimensiunea bobului, în 2 până la 12 fracţii. Un alt utilaj – selectorul aerodinamic – separă seminţele după greutatea specifică a bobului. La finalul fluxului putem ataşa o maşină de tratat seminţe, totul în flux, cu elevatoare”, ne-a spus Custură Iurie Chiril, director Iuriaghi SRL,
Selectoarele produse de Iuriaghi au o capacitate de 2 până la 75 tone/oră, iar în regim de precurăţire, de până la 175 tone/oră. Maşinile de tratat seminţe pot avea o capacitate de 2-3, până la 20 tone/oră. „Încercăm să schimbăm mentalitatea fermierilor, în sensul că aceştia pot să îşi producă singuri sămânţa şi apoi să o selecteze şi să o trateze. La SIMA am avut mulţi clienţi interesaţi, din Europa, dar şi din Statele Unite. Chiar acum am avut doi vizitatori de le o cooperativă din Finlanda, care vor să achiziţioneze cinci selectoare aerodinamice”, a remarcat Custură Iurie Chiril.
• Pop Industry produce remorci auto (până în 3,5 tone) şi remorci agricole cu o capacitate de până la 20 tone, precum şi diverse tipuri de containere pentru locuit, pentru deşeuri şi containere speciale (pentru baze de urgenţă sau în caz de dezastru etc). „Anual producem circa 10.000 de remorci auto (maxim 3,5 tone). La remorcile agricole ne propunem să mărim producţia până la circa 20 de unităţi lunar. De asemenea, producem circa o sută de containere de locuit lunar. Structura de oţel şi de aluminiu reprezintă 60% din totalul componentelor şi principala materie primă pentru producerea remorcilor, fiind achiziţionată din ţară. Restul sunt aşa-numitele accesorii: axă, cuplă, lumini, închizători, pe care la achiziţionăm din import (Austria, Germania şi Polonia)”, ne-a declarat Dumitru Popescu, manager R&D, Pop Industry.
În Franţa, Pop Industry are acum un singur distribuitor. „Cu ocazia participării la SIMA, sperăm să ne extindem reţeaua de dealeri în această zonă şi să creştem volumul de export către vestul Europei, mai ales în piaţa din Franţa. Am mai participat şi la alte târguri internaţionale (EIMA, – Italia şi Agritechnica – Germania). Noi suntem interesaţi să găsim parteneri şi dealeri. SIMA este comparabil cu aceste două târguri, din punct de vedere al interesului vizitatorilor, dar totuşi la o altă scară faţă de Agritechnica”, a remarcat Dumitru Popescu.
Compania are 160 de angajaţi şi unitatea de producţie din Slatina se întinde pe o suprafaţă de 25.000 mp.
• Compania AATEQ produce piese şi subansamble prin procese de prelucrare mecanică (strunjire, frezare, sudură, debitare cu plasmă, îndoire), operaţii de finisare, rectificare, sablare şi alte operaţii ca tratamente de suprafaţă şi vopsire umedă cu vopsea lichidă, pentru o diversitate largă de domenii din industria agricolă, alimentară şi textilă.
• CBN IT Software Solutions dezvoltă tehnologie agricolă, bazându-se pe experienţa sa în utilizarea platformei Google Cloud. În domeniul agricol, CBN IT a creat o soluţie de monitorizare automată a silozurilor şi a ventilaţiei, cu ajutorul unui software care centralizează informaţiile primite de la senzori şi dispozitive hardware.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)