“Acolo a găsit doar doi angajaţi din cei cinci câţi are sediul, restul fiind plecaţi la Căminul cultural de la Prundu ca să primească pe loc cererile unice. Asta pentru ca fermierii din Prundu să nu mai bată drumul până la Hotarele. APIA Hotarele are arondate 7 UAT – uri însemnând 1231 de fermieri care trebuie să depună cererile. Din aceştia, până ieri 2 mai, au depus cererea 928”, relatează Tudor Calotescu, reporterul Ferma care îl însoţeşte pe şeful MADR în vizitele sale.
De altfel, şi în ţară procentul celor care au depus cererile a trecut de două treimi. Dar ineditul vizitei de ieri la un sediu local APIA a fost întâlnirea cu primarul comunei Greaca, Florentin Surduleasa, care venise să scoată lista cu fermierii din localitatea pe care o administrează care nu depusesără încă cererea unică. Era însoţit de inginera de la direcţia agricolă, Nicolina Ferchelău.
După această „fotografie a realităţii” din sediul APIA Hotarele, Petre Daea a oprit în Hereşti, la un pomicultor. Atât prunii, cât şi cireşii şi vişinii aveau fructe legate, iar fermierul a zis „mulţumesc lui Dumnezeu că a mai rămas ceva şi pentru noi”. Tot în Hereşti, o mamă cu fiica şi nepoata lucrau la un ogor cu căpşuni. Stolonii erau înfloriţi şi cu rod.
Şi, în final, Daea a oprit la un producător de răsaduri din Vidra pe care l-a mai vizitat şi în ianuarie. Chiar se întreba omul, „când o mai veni ministrul că a promis că o să vină şi când are ce vedea în solar”. La Vidra, cel puţin pe unde a oprit ministrul, nici urmă de dezastrul trâmbiţat. „Dar, probabil, solariile afectate or fi mai în dos”, a spus îngândurat Petre Daea.