Seceta persistă și în următoarele zile. Temperaturi peste medie în aproape toată țara! Unde mai sunt șanse să plouă? - Revista Ferma
4 minute de citit

Seceta persistă și în următoarele zile. Temperaturi peste medie în aproape toată țara! Unde mai sunt șanse să plouă?

agrometeo 8 august Seceta persistă și în următoarele zile. Temperaturi peste medie în aproape toată țara! Unde mai sunt șanse să plouă?
Credit foto @iStock.com/BitsAndSplits

Seceta extremă afectează în continuare mare parte din regiunile țării. În intervalul 3-9 septembrie va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în obişnuit, la nivelul întregii ţări, informează Administrația Națională de Meteorologie – ANM.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16…29°C, valori mai ridicate cu 1…8°C în raport cu mediile multianuale, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 22…37°C, în toate regiunile.

Temperatura minimă a aerului se va încadra între 10…21°C, în majoritatea zonelor de cultură.

Sunt prognozate ploi sub formă de aversă, dar şi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. De asemenea, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi la începutul perioadei.

REZERVA DE UMIDITATE A SOLULUI

Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm (ogor), va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) în cea mai mare parte a țării.

Rezerva de apă din sol se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, local în nord-estul, centrul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Dobrogei, centrul, sudul și estul Moldovei, izolat în vestul Crișanei.

STAREA DE VEGETAȚIE A CULTURILOR AGRICOLE

Pe fondul temperaturilor ridicate din aer, asociate cu menţinerea deficitelor accentuate de umiditate în sol, se vor semnala forţări stadiale, fenomenele de ofilire şi uscare parţială/totală a aparatului foliar, procent ridicat de boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui, precum şi plante sterile, determinând astfel extinderea suprafeţelor agricole unde culturile vor fi compromise parţial/total.

De asemenea, la pomii fructiferi, viţa-de-vie şi sfecla de zahăr, procesul de acumulare a zaharurilor va fi mai încetinit. Totodată, se va semnala în continuare subdimensionarea elementelor de rod la cartof şi sfecla de zahăr (tuberculi şi rădăcini de dimensiuni reduse), producţiile estimate fiind scăzute şi depreciate calitativ.

Sub  aspect  fenologic,  la floarea-soarelui vor predomina fazele de maturitate deplină (60-100%) şi recoltare, pe suprafeţe agricole extinse.

Cultura de porumb îşi va definitiva maturitatea în ceară (80-100%), continuându-se  totodată  maturitatea deplină (10-100%) şi recoltarea, la nivelul întregii ţări.

Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate va parcurge îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică şi recoltarea.

În majoritatea plantaţiilor pomicole se vor înregistra dezvoltarea şi maturarea rodului, acumularea zahărului în fructe şi recoltarea.

Viţa-de-vie se va afla la creşterea şi coacerea boabelor în cea mai mare parte a podgoriilor iar la soiurile de masă extratimpurii şi timpurii se vor continua lucrările de recoltare. Totodată, încărcătura de rod/butuc va fi în continuare redusă (ciorchini şi boabe mici), iar acumularea zahărului scăzută, comparativ cu anii normali.

Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor efectua per ansamblu în condiţii bune.

RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE DE LA ANM

Efectuarea arăturilor şi pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării culturilor de toamnă în epoca optimă, pe arealele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului;

În zonele unde conţinutul de umiditate din sol în stratul arabil este scăzut, se recomandă lucrări superficiale de pregătire a terenului;

Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare ale produselor agricole de sezon;

Eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →