Conţinutul său în lapte se măsoară în procente. Când proteinele din lapte numite cazeine coagulează, datorită cheagului şi formează caşul el cuprinde, în constituţia lui şi grăsimea din lapte. Rezultă că procesatorul de lapte este interesat, în gradul cel mai înalt, să prelucreze un lapte care conţine în constituţia lui cât mai multă proteină şi grăsime.

Lui nu-i este tot una dacă va obţine un kg de brânză din 4 litri de lapte sau din 8 sau 10 l lapte. Din această cauză el plăteşte sau va trebui să plătească laptele, în funcţie de conţinutul acestuia în proteină şi grăsime. Cu cât laptele este mai bogat în proteină şi grăsime, cu atât şi preţul laptelui trebuie să fie mai mare. Iată că în această situaţie şi producătorul de lapte devine interesat să producă lapte care să conţină proteine şi grăsime într-o proporţie cât mai mare, pentru a câştiga cât mai mult.

Se poate îmbunătăţi conţinutul laptelui în proteină şi grăsime?

Răspunsul corect la această întrebare este afirmativ. Prin selecţie şi hibridare se poate face ca generaţia care vine să producă lapte cu un conţinut mai bogat în proteină şi grăsime decât cea actuală.

Ce argumente sunt pentru a susţine o astfel de afirmaţie?

• Primul argument

Dacă se examinează vacile dintr-un efectiv, se va constata că fiecare individ produce lapte cu un conţinut în proteină şi grăsime diferit de ceilalţi. Unele vaci produc lapte cu un conţinut de proteină care ajunge la 3,6-3,8%, iar altele, dimpotrivă, dau lapte cu doar 3,0-3,2% proteină.

Şi între rasele de taurine există diferenţe semnificative în conţinutul de proteină şi grăsime din lapte. Una din regulile geneticii ne învaţă că acel caracter care se manifestă diferit de la o familie la cealaltă sau de la o rasă la alta, trebuie să fie determinat genetic în dezvoltarea sa. Prin urmare procentul de proteină şi grăsime din lapte este determinat, în mod sigur, de gene dar şi de factori negenetici.

• Al doilea argument

Împerecherea vacilor aparţinătoare unei familii care produce lapte cu un conţinut scăzut de proteină şi grăsime în lapte, cu tauri care aparţin unei alte familii sau rase caracterizate prin aceia că produce lapte cu un conţinut ridicat de proteină şi grăsime vor da descendenţi, în laptele cărora proteina şi grăsimea se va găsi la un nivel intermediar dintre cele două familii sau rase. Numai dacă ele sunt determinate genetic poate avea loc un astfel de fenomen.

• Al treilea argument constă în aceia că selecţia îndelungată efectuată cu scopul de-a mări procentul de proteină şi grăsime din lapte a dus la sporirea continuă a conţinutului laptelui în aceste două componente de bază. Numai dacă caracterul este determinat genetic va putea răspunde la aplicarea selecţiei.

Ce învăţătură tragem din cele spuse mai sus?

1. Că noi putem să sporim proporţia de proteină şi grăsime din lapte prin metode genetice. Dacă vom avea grijă ca toate viţelele care le obţinem să provină numai din tauri care au fost dovediţi, prin fiicele lor, că posedă gene superioare pentru aceste caractere, atunci în mod sigur, ele vor avea un conţinut mai bogat în aceste substanţe.

Un asemenea proces se numeşte selecţie. Asemenea tauri se numesc tauri amelioratori pentru proteină sau grăsime. Dacă vom înlocui vacile bătrâne sau cele reformate cu juninci care provin nu numai din tauri amelioratori, ci şi din mame cu lapte bogat în proteină şi grăsime, atunci putem spune că noi facem selecţie şi pe linie paternă (tauri), dar şi pe linie maternă (vaci).

2. Că noi putem să sporim conţinutul laptelui în proteină şi grăsime, dacă vom împerechea vacile noastre care aparţin unei anumite rase cu tauri aparţinători altei rase sau linii cu lapte mai bogat în proteină şi grăsime. În acest caz se vor obţine viţele hibride care vor avea, în mod sigur, un lapte mai bun decât mamele lor.

Nivelul la care se va situa procentul de proteină şi grăsime la fiicele lor va fi egal cu media dintre vaci şi tauri. Un asemenea procedeu se numeşte hibridare sau încrucişare.

3. Proteină şi grăsime mai multă în lapte mai poate fi obţinută şi dacă vom face ca vacile noastre să producă o cantitate mai mare de lapte într-o lactaţie, chiar în condiţiile în care proporţia (procentul) acestor substanţe nu se modifică. În acest caz vorbim despre cantitatea totală de proteină şi grăsime pe care o produc vacile noastre într-o lactaţie. Ea va fi cu atât mai mare cu cât vacile produc mai mult lapte într-o lactaţie.

Concluzii

Noi putem să sporim conţinutul laptelui în proteină şi grăsime sau să obţinem o cantitate totală mai mare din aceste substanţe, dacă vom produce generaţia următoare de viţele numai de la vacile din efectiv care produc lapte cu conţinut ridicat în aceste substanţe, dar care au fost însămânţate numai cu tauri care au fost dovediţi, după calitatea fiicelor acestora, că sunt într-adevăr amelioratori pentru cantitatea totală şi procentul de proteină şi grăsime din lapte.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005