SCDL Buzău: „Ziua porţilor deschise pentru legumicultori” - Revista Ferma
2 minute de citit

SCDL Buzău: „Ziua porţilor deschise pentru legumicultori”

Invitaţii la această manifestare cu caracter ştiinţific şi practic – legumicultori, cercetători, autorităţi centrale şi locale, reprezentaţi mass media – viziteaza expoziţia „SCDL Buzău, 1957-2018 – 61 de ani în slujba legumiculturii româneşti”.
Programul cuprinde, de asemenea, alături de mesajele de bun venit, prezentarea activităţii de cercetare – dezvoltare, a soiurilor şi hibrizilor de legume, creaţii ale SCDL Buzău, dar şi o sesiune de referate ştiinţifice susţinute de nucleul de cercetători ai staţiunii buzoiene.

“Aurul verde”, factor incontestabil de progres
“Suntem şi vom rămâne, prin toată activitatea de cercetare derulată în unitate, profund interesaţi şi dedicaţi unor obiective de maximă importanţă pentru semenii noştri. Dintre acestea menţionăm: menţinerea stării de sănătate a populaţiei prin crearea de noi soiuri şi hibrizi productivi cu valoare nutriţională ridicată, cu gust autentic românesc, nemodificaţi genetic, asigurarea pieţei româneşti cu seminţe şi material proaspăt la legume, plante aromatice, medicinale şi flori, autohtone, precum şi colectarea, conservarea şi valorificarea în cadrul procesului de ameliorare a patrimoniului genetic românesc, a populaţiilor locale, a soiurilor vechi, specii neglijate în cultură. Toate aceste creaţii noi, specii valoroase reprezintă „aurul verde” al acestei ţări şi factor incontestabil de progres”, a declarat conducerea SCDL Buzău.  

61 de ani în slujba legumiculturii româneşti
Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se poate mândri cu o echipă strălucită de profesionişti, condusă de cercetătorii Costel Vânătoru şi Floarea Burnichi, ale cărei preocupări vizează ameliorarea soiurilor, selecţia conservativă şi producerea materialului biologic la soiurile de legume şi flori, optimizarea tehnologiilor de cultură pentru culturile de câmp deschis şi spaţii protejate, protecţia plantelor, floricultură, agrochimie-fiziologie-biochimie, precum şi consultanţă în horticultură.
Activitatea de ameliorare cuprinde specii de legume: tomate, ardei, castraveţi, ceapă, varză de toamnă, salată, cicoare, fasole pitică, mazăre, morcov, pătrunjel, ţelină, spanac, pătlăgele vinete, dovlecel, ridichi de lună, busuioc.
SCDL Buzău – simbolul excelenţei în cercetarea legumicolă – are în derulare mai multe proiecte, între care ADER – “Conservarea şi valorificarea patrimoniului legumicol cu expresie fenotopică utilă şi plasticitate ecologică ridicată”.

buzau statiune_b

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →