SATU MARE: Porumb de 800 kg la hectar?! - Revista Ferma
2 minute de citit

SATU MARE: Porumb de 800 kg la hectar?!

Porumb de 800 kg la hectar?!

„Depinde de premergătoare, de cum s-a prelucrat solul în anii anteriori, de agrotehnica aplicată, de genetica folosită, de fertilizare, dar mai cu seamă de umiditatea din sol! La noi, va fi porumb de 7-8 tone, dar şi de 800 de kilograme la hectar! Doar floarea soarelui e un pic mai bunicică, dar îi trebuie precipitaţii că altfel nu se va forma miezul, iar seminţele nu vor avea masa hectolitrică optimă”, ne-a declarat Arnold Bekes, preşedintele Coperativei Agricole Câmpia Careiului. 

Acesta susţine că, venite sporadic şi în cantităţi mici, precipitaţiile nu au căzut uniform în judeţ. „În câmp e arşită de 40 de grade, timp de 10 zile, în jurul prânzului şi până spre seară temperatura nu a scăzut sub 35 de grade C. S-au anunţat ploi, norii s-au dus, am rămas cu seceta!”, a continuat liderul cooperatorilor din Carei.

Seceta_b 

Culturi de toamnă salvatoare

Culturile de toamnă par să fie salvatoare iar recoltarea a ajuns la jumătate (n.r. – în prima jumătate a lunii iulie). Grâul oferă o producţie medie de circa 5 tone, orzul la fel, rapiţa între 2,5-3,5 tone la hectar. Însă cultivatorii erau obişnuiţi să obţină 8-10 tone la grâu şi 10-12 tone la orz. 

Cooperatorii din Carei lucrează în comun o suprafaţă de 980 ha, din care 45% reprezintă semănături de toamnă. „Am reuşit să dăm ceva din orz la preţul de 1.500 lei tona, preţ care s-a dovedit acuma că a fost bun! Restul e depozitat, dar ne îngrijorează că vin cereale păioase din Ucraina cu preţuri scăzute. Producătorii noştri sunt nemulţumiţi! E bine să ajutăm fermierii ucraineni, dar nu în sensul acela, să ne autodistrugem!”, ne-a declarat Arnold Bekes.

 

un articol de

MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×