„Minus 5 pentru a doua zi consecutiv… Problema mare este că vine după 17-20 de grade şi rapiţa este total necălită… La prânz, cea mică (plantele cu talie joasă) deja îşi pierduse din frunze, ceea ce înseamnă pierderi de producţie! După ce că este puţină rapiţă…”, şi-a manifestat mâhnirea, postând pe pagina lui de facebook mai multe mesaje şi foto, fermierul Ion Olteanu Constantin, administratorul companiei Agromad Crops din Conţeşti, judeţul Dâmboviţa. Mă mir că mai are puterea de a… zâmbi!
“
500 hectare de rapiţă cu pierderi de 30%
Revista Ferma a purtat o scurtă discuţie cu fermierul dâmboviţean. “La noi s-au înregistrat în două nopţi consecutive temperaturi de minus 5 grade. Eu am 2.600 de hectare cultivate cu rapiţă; şocul termic va afecta producţia, în special la rapiţa cu talia mică, cea care răsărise în iarnă. Şi am în cultură 500 ha. Aici pierderile sunt de 30 la sută. Şocul termic a fost prea mare, cu temperaturi diurne de 17-20 de grade şi minus 5 grade noaptea, care a luat pe nepregătite plantele de cultură”, ne-a declarat fermierul.

Cum mai puteţi salva culturile?
Acesta a continuat: “În mod normal pe suprafaţa afectată de 500 de hectare ar trebui să aplic un biostimulator. Dar nu-mi permit, vizavi de gestionarea cheltuielilor. În situaţia asta o faci cu strângere de inimă sau nu o faci!”
Până în acest an, fermierul Ion Olteanu Constantin nu s-a mai confruntat cu asemenea probleme. “Este un sezon de producţie cu totul şi cu totul atipic. Rapiţa, când trecea printr-o iarnă normală, era destul de călită. Eu sper să fie ultimul val de frig. Conform statisticilor, când ai două-trei geruri în perioada asta, luna aprilie scapă de îngheţ. Dar nu se ştie cu nebunia asta, cu schimbările climatice la nivel global!”, a susţinut fermierul.
Răul cel mai mic…
Într-o confesiune concesivă şi cumva resemnată, Ion Olteanu a adaugat: “Într-un fel e mai bine că valul de ger a venit acum şi nu în aprilie, acum pierderile sunt mai mici. Rapiţa este o plantă destul de rezistentă şi are capacitatea de refacere. În concluzie, la cultura de rapiţă voi avea pierderi; o dată la suprafaţa de 500 de hectare şi apoi la restul (2.100 ha, unde plantele au avut condiţii de răsărire în toamnă) sub 10 la sută”.
Să ne amintim de episodul de iarnă din primăvara anului 2017, când rapiţa în floare a fost prinsă sub zăpadă.

Magnoliile au de suferit!
Fermierul este şi un iubitor de flori. Este absolvent al Facultăţii de Horticultură din cadrul USAMV Bucureşti şi are doctoratul în Horticultură cu o lucrare despre hortensii. Are mii de plante şi arbusti ornamentali. Necazul este că gerul a afectat florile de magnolii şi nu le mai poate valorifica la piaţă.






