Moşteniri ceauşiste
Mass-media a mai tras diverse semnale de alarmă despre politica de cadre din domeniul agriculturii. După Revoluţia din 1989, agricultura României a trecut prin diferite stadii de involuţie, începând de la fărâmiţarea terenurilor şi terminând cu deprofesionalizarea specialiştilor. Treptat însă, lucrurile s-au reaşezat pe făgaşul normalităţii, dar după alte criterii…
De acum avem de-a face cu regulile capitaliste, ale economiei de piaţă. Unde cei buni rămân pe slujbe, câştigă înzecit, iar cei slabi pleacă acasă, devenind şomeri.
Din păcate, în realitate, lucrurile nu s-au petrecut, de cele mai multe ori, ca într-o autentică economie capitalistă. În România „reală”, cum le place unora s-o denumească, lucrătorii din agricultură s-au împărţit, din punct de vedere al ocupării job-urilor, în două mari categorii: profesioniştii, vânaţi de companiile private şi oamenii mai slab pregătiţi (nu toţi, ca să nu ne acuze cineva de generalizare), angajaţi pe post de „specialişti” la stat.
Pile. Cunoştinţe. Relaţii.
Desigur, foarte multe posturi din a doua categorie nominalizată, cea a specialiştilor de la stat, au fost ocupate prin arhicunoscutele metode ceauşiste: „Pile. Cunoştinţe. Relaţii”. Unde sunt angajaţi aceşti oameni? În primul rând, poziţiile cel mai uşor de ocupat au fost cele din camerele agricole de la ţară, unităţi de extensie teritorială aparţinând de direcţiile agricole judeţene.
Ingineri plictisiţi de agricultură, necunoscători ori pur şi simplu ignoranţi, au ajuns astfel să fie „linia întâi” a agriculturii patriei. În aceşti bravi soldaţi, prieteni mai mult cu chiulul, decât cu munca, vă daţi seama, Ministerul Agriculturii şi-a pus speranţele implementării noii reforme agrare europene. Ce a ieşit de aici, ştim deja majoritatea dintre noi…
La celălalt pol al administrării agriculturii, dacă putem spune aşa, au fost constituite structuri îndrituite să se ocupe tocmai de relaţia cu Uniunea Europeană. Mai precis, ne referim la Agenţia de Plăţi pentruDezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA).
Ei bine, ne-am fi aşteptat ca aici să fie angajaţi, dacă nu cei mai buni, atunci măcar nişte oameni serioşi, oneşti şi responsabili. În paranteză fie spus, în unităţile menţionate poate nu se cer atâtea cunoştinţe agricole de specialitate propriu-zise, câtă seriozitate şi dorinţa de a face lucrurile să se mişte. Guvernul trebuia să fie conştient de faptul că cele două agenţii trebuie să lucreze „ca la carte”, mai ales că este vorba de alocarea unor bani de care agricultorii au atâta nevoie.
În realitate însă, nici vorbă de aşa ceva. Şi aici, ca şi la camerele agricole din Văscăuţii de Vale, posturile au fost date arbitrar, pe alte criterii decât cele fireşti. De fapt, job-urile din APDRP şi APIA au fost „vânate”, se pare, mai ceva ca posturile de CEO din multinaţionale. Şi ştiţi de ce? Păi, cum să scape „clientela” asemenea bunătăţi din mână, mai ales că statul îţi oferă bani să stai degeaba?
Bani degeaba
Acesta este, de fapt, marele clenci! Unde mai poţi afla un job cu salariu bun şi responsabilităţi zero? Probabil numai în România lui 2008!
Desigur, ca salariile să fie rotunjite, funcţionarii cu pricina primesc şi un spor de 75 la sută din salariu. Vorbim aici de retribuţii (venituri) care pleacă de la 20 până la peste 70 de milioane de lei vechi, cel puţin. Asta în timp ce, în aceleaşi instituţii ocupate în agricultură, alţi funcţionari, mai tineri, în general, care muncesc de rup şi mai fac şi muncile altora, mai sus-puşi, au salarii de toată jena.
Dar n-au funcţie! Cu cât poziţia ierarhică este mai mare, cu atât angajatul statului beneficiază, în plus, de alte favoruri: maşină la scară, telefon de serviciu, secretară, cheltuieli de protocol şi altele.
Cu altfel de venituri sunt răsplătiţi şefii de la centru, dar şi directorii şi inspectorii din judeţe. Unde, de asemenea, putem adăuga alte şi alte cheltuieli aiurea…
Performanţe zero
Să nu scăpăm însă din vedere esenţialul. Ştiţi ce a provocat iscarea acestui imens scandal al salariilor din agenţiile guvernamentale? Practic, toată tevatura cu irosirea banului public prin plata unor salarii uriaşe a plecat tocmai de la funcţionarii cu pricina. Aceştia au reuşit „performanţa” de a pierde banii alocaţi de UE agricultorilor. Fie au fost probleme cu softul, fie auditul CE a depistat nereguli, fie n-au fost capabili să scrie programe finanţabile.
Cei care răspund de pescuit, de exemplu, susţine ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, n-au fost în stare să atragă nici măcar o finanţare de un euro din fonduri nerambursabile. Iar ca să înţelegeţi exact despre ce e vorba, vă spunem că, numai prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), Uniunea Europeană alocă fonduri de 230 de milioane de euro, până în 2013, la care se adaugă contribuţia României, de 77 de milioane de euro.
Cred că, în situaţia de faţă, cu referire la modul în care a ajuns agricultura ţării noastre în acest moment, orice comentariu este de prisos. Iar consecinţele incapacităţii guvernanţilor de a stopa ignoranţa, mai ales pe vreme de criză, pot avea efect… letal.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009
