ROŞIILE de MAI umplu PIEŢELE! - Revista Ferma
2 minute de citit

ROŞIILE de MAI umplu PIEŢELE!

Inginerul Mihai Burtescu, din Vidra, jud. Ilfov, era pregătit în prima decadă a lunii mai să recolteze primele cantităţi de tomate şi să le comercializeze pe pieţele Capitalei. Producătorul agricol lucrează de peste trei decenii la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra şi deţine peste 1000 mp de solar. “Am semănat roşiile din hibridul Prekos pe data de 22 februarie şi acum sunt în stadiul de coacere. În prima săptămână din mai voi duce primele cantităţi la piaţa engross Pucheni din Bucureşti. Până la sfârşitul lunii voi culege cel puţin 3 tone fără probleme. Nu vreau să fac şi ciclul al doilea de tomate. Mai pun acuma vinete afară, în câmp, şi pe urmă solarul îl fac cu castraveţi. Suprafaţa pe care o deţin îmi este suficientă pentru pasiunea mea pentru legumicultură”, ne-a declarat cultivatorul, la începutul lunii mai.
Mihai Burtescu a recunoscut că nu aflase de programul de tomate promovat de Ministerul Agriculturii atunci când a pus roşiile. Şi cum s-a ivit oportunitatea, s-a înscris în competiţie. A mizat pe faptul că tot va merge la piaţă şi le va da cu un preţ bun.

Şi Mircea Ionel Bujor din comuna Dracea, judeţul Teleorman, este destul de optimist. “Sunt convins că o să iau sprijinul de 3.000 euro, că eu am o suprafaţă de 5.000 mp de solar şi trebuie să fac dovada numai pentru două tone de roşii produse şi vândute. Am semănat în 8 ianuarie un hibrid franţuzesc, destul de productiv, l-am avut şi anul trecut în cultură, mi-a dat satisfacţie”, ne-a declarat teleormăneanul.

Ce tip de solarii au cei doi legumicultori norocoşi şi ce secrete tehnologice au pus în practică, aflaţi din revista Ferma, ediţia 15-31 mai 2017!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →