România a atins un deficit comercial de 3 miliarde de euro! Marcel Ciolacu: Accesul limitat al producătorilor români la marile lanțuri de retail, o problemă ce trebuie rezolvată! - Revista Ferma
4 minute de citit

România a atins un deficit comercial de 3 miliarde de euro! Marcel Ciolacu: Accesul limitat al producătorilor români la marile lanțuri de retail, o problemă ce trebuie rezolvată!

Un deficit comercial agroalimentar uriaș, o reală provocare pentru România! Printre problemele identificate (și încă nerezolvate!) de premierul Marcel Ciolacu se numără: concurența neloială creată de importuri, accesul deficitar al producătorilor autohtoni în supermarketuri, exportul masiv de materie primă din România.

Marcel Ciolacu si Florin Barbu deficit comercial Romania România a atins un deficit comercial de 3 miliarde de euro! Marcel Ciolacu: Accesul limitat al producătorilor români la marile lanțuri de retail, o problemă ce trebuie rezolvată!
Foto @facebook MADR

DEFICIT COMERCIAL ROMÂNIA: 3 MILIARDE DE EURO!

România se confruntă cu un deficit comercial de aproximativ 3 miliarde de euro pe segmentul agroalimentar, conform declarațiilor premierului Marcel Ciolacu de astăzi, 17 ianuarie, după întâlnirea cu ministrul Florin Barbu, la sediul Ministerului Agriculturii.

„Exportăm foarte multă materie primă și importăm produse procesate. Este un dezechilibru pe care trebuie să-l corectăm,” a afirmat premierul.

Una dintre provocările majore identificate de oficiali este concurența neloială creată de importul masiv de produse vrac, care sunt ambalate în România și vândute ca produse autohtone.

„Acest fenomen afectează procesatorii locali și creează un mediu concurențial inechitabil. Vom continua această politică țintită pentru a sprijini procesatorii români,” a declarat Ciolacu.

„Normal că am pornit de la structura deficitului comercial. În continuare avem un deficit comercial de aproximativ trei miliarde de euro. (…) Şi în săptămâna viitoare, împreună cu domnul secretar de stat Botănoiu şi cu echipa de la minister, vom face o analiză punctuală pe deficit, astfel încât să vedem unde mai trebuie să intervenim cu programe pentru a scădea acest deficit cât mai mult şi anul viitor, după o scădere avută din anul 2024”, a precizat Ciolacu.

Florin Barbu: un plus de 1,5 milioane de purcei în fermele din România, în 2025! Pe ce se bazează ministrul agriculturii!

ACCESUL LIMITAT AL PRODUCĂTORILOR ROMÂNI ÎN RETAIL

Accesul limitat al producătorilor români la marile lanțuri de retail reprezintă o altă problemă care trebuie rezolvată. Premierul a anunțat inițierea unor discuții cu retailerii pentru a facilita prezența produselor românești în supermarketuri.

„Mai există o problemă, accesul producătorilor români la marile lanţuri de magazine, la retail-uri. Şi domnul ministru o să înceapă de săptămâna viitoare o discuţie iarăşi cu toţi retailerii din România pe acest domeniu. Ştim cu toţii că mai avem încă o plafonare până în iunie, parcă, până în 30 iunie.

Şi cred că este normal să începem acest demers din timp, dar şi cu accesul cât mai mare a producătorilor români la marele lanţuri de desfacere. O să scoatem toată legislaţia europeană, o să facem o comparaţie, o să ne uităm iarăşi pe directivă, astfel încât concurenţial românii, cum este şi normal, să fie avantajaţi”, a explicat Marcel Ciolacu.

Pe partea pozitivă, România a devenit unul dintre cei mai importanți exportatori de carne de pasăre, atingând un grad de autosuficiență de 146%.

Ministrul Florin Barbu a subliniat că proiectele susținute prin fonduri europene, cum ar fi programul Investalim, vor contribui semnificativ la procesarea internă a materiei prime, obiectivul fiind ca România să devină un jucător important în sud-estul Europei.

alimente cu adaos plafonat
Foto: istockphoto.com/AlexLMX

AGRICULTURA ARE BUGET MARE. CE FACEM CU EL?!

„Ştim cu toţii că anul trecut, şi datorită provocărilor care au fost în urma, mai ales, a războiului din Ucraina, Ministerul Agriculturii a avut cel mai mare buget de la Revoluţie încoace, aproximativ 2% din PIB. Şi anul acesta Ministerul Agriculturii a rămas cu un buget mult mai mare faţă de cum era obişnuit.

Dar era normal, am vrut să mă asigur împreună cu domnul ministru că toate proiectele începute anul trecut, şi sunt aproximativ 3,5 miliarde de euro în acest moment în toate sectoarele, în dezvoltare, vor fi continuate”, a afirmat premierul.

”Agricultura din România a avut în 2024 un buget fără precedent și istoric în ultimii 30 de ani. În continuare, domnule prim-ministru, vreau să vă asigur că toate proiectele de investiții, în valoare de 3,5 miliarde de euro, la Ministerul Agriculturii vor continua.

Bugetul pentru anul 2025 este unul care acoperă necesitatea și în continuare sunt sigur că în următorii trei ani, Romania, cu cei 1,5 miliarde de euro procesare în România, vorbind de fonduri europene, dar și programul Investalim, va deveni cel mai important jucător din sud-estul Europei. Sunt foarte multe proiecte și pe partea de zootehnie, vorbind de porc, pasăre, vor continua aceste proiecte”, a completat ministrul agriculturii, Florin Barbu.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →