Rolul Calciului în culturile de legume și livezi - Revista Ferma
6 minute de citit

Rolul Calciului în culturile de legume și livezi

Scumpirile în lanț afectează toate sectoarele, de aceea și consumatorii de legume și fructe acordă o atenție sporită calității acestora atunci când aleg pe care să le cumpere. Evident, și fabricile procesatoare urmează același principiu, deoarece, din cauza prețurilor în creștere la transport, energie și forță de muncă sau a altor factori, trebuie să caute soluții eficiente. Drept urmare, beneficiile suplimentare primează în decizia de cumpărare mai mult decât înainte: fermitatea și uniformitatea producției, durabilitatea în timpul transportului și depozitării. Mai nou, și proximitatea.

Până la momentul livrărilor, însă, pomicultorii și legumicultorii au de parcurs un întreg plan tehnologic în vegetație, care să le asigure desfacerea în condiții profitabile. Dintre acestea, nutriția optimă a plantelor de cultură este un obiectiv important.

Foto 1 Bitter pit la mar (carenta de Calciu)_b

Bitter pit la măr (carență de calciu). Sursa foto: alamy.com

 

IMPORTANȚA CALCIULUI CA MACRONUTRIENT ÎN PLANTE


Calciul este un macronutrient esențial pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, atât în condiții de stres, cât și în condiții normale de cultură, îndeplinind un rol dublu:

  1. Reprezintă un element structural al peretelui și membranelor celulare, pe care le fortifică (de aici și fermitatea mai bună a produselor);
  2. Ajută la funcționarea corespunzătoare a proceselor fiziologice, crescând rezistența plantelor la stresul biotic.

Lipsa de calciu determină scăderea răspunsului imun al plantelor la atacul agenților patogeni. Aceasta deoarece peretele celular reprezintă a doua poartă de intrare a bolilor în plantă, după cuticulă, iar aportul suficient de calciu ajută la întărirea acestuia. Specialiștii susțin că acest element îndeplinește și rolul de transmițător secundar al problemelor structurale din plantă, semnalizând, printre altele, încetinirea proceselor fiziologice sau dezechilibre în dezvoltarea vegetativă, precum și indicarea unor dezechilibre de nutriție cu potasiu, azot, fier, bor sau magneziu. În acest sens, WUXAL Calcium, pe lângă corectarea carenței de calciu, oferă plantei și un aport echilibrat de azot, magneziu, bor, cupru, fier, mangan etc.

 Foto 2 Bitter pit la mar_b

Bitter pit la măr (carență de calciu). Sursa foto: alamy.com

 

SEMNELE CARENȚEI DE CALCIU


Atunci când există un deficit de calciu, țesuturile tinere, cum sunt frunzele tinere și vârfurile lăstarilor, pot avea un aspect deformat din cauza construcției fragile a peretelui celular. Carențele de calciu se manifestă mai întâi la nivelul fructelor și al frunzelor tinere, care prezintă modificări de structură și de aspect. Pe lângă expunerea la atacul patogenilor, fructele și legumele cu deficiență de calciu sunt mai sensibile la acțiuni mecanice exterioare (rezistență scăzută la lovirile accidentale din perioadele cu vânturi puternice sau din timpul manipulării, transportului etc.), deoarece au un grad mai redus de fermitate.

Foto 3 Putregaiul apical la tomate(carenta de Calciu)_b

Putregaiul apical la tomate (carență de calciu). Sursa foto: Adobe Stock Photos


APLICAREA FOLIARĂ CU WUXAL CALCIUM


Aplicarea foliară a calciului este cea mai indicată soluție, din considerente practice. Calciul este un element imobil, din acest motiv, chiar și atunci când este prezent în cantități suficiente în sol, va fi cu greu absorbit radicular și translocat către țesuturile plantelor și vârfurile de creștere.

Pe de altă parte, nu doar stresul hidric, ci și apa în exces poate duce la dereglarea aprovizionării plantelor cu nutrienți, deoarece, în astfel de cazuri, transpirația plantelor scade. Nutrienții și apa sunt preluați radicular și transportați către organele plantei și vârfurile de creștere, iar excesul de apă este eliminat prin stomate, prin procesul de transpirație. Atunci când transpirația scade, datorită imobilității calciului și umidității excesive, acest element nu mai ajunge la organele tinere, care resimt carența, iar incidența ciupercilor patogene este favorizată.

 

TEHNOLOGIA INOVATIVĂ XTRA UPTAKE


Pe lângă toate aceste beneficii, WUXAL Calcium conține întreaga gamă de adjuvanți specifică gamei WUXAL, ce îmbunătățește rata de asimilare a nutrienților. Produsul include și tehnologia inovativă Xtra Uptake, care facilitează absorbția calciului și a celorlalte elemente în plantă și care prelungește persistența soluției pe frunză, datorită rezistenței superioare la spălare. Produsul prezintă siguranță în aplicare și un risc redus de apariție a fitotoxicității, având o eficacitate considerabil mai mare față de produsele tradiționale pe bază de sare de calciu.

 Foto 4 Putrezirea deshidratata a varfurilor la ardei_b

Putrezirea deshidratată a vârfurilor la ardei (carență de calciu). Sursa foto: dreamstime


WUXAL CALCIUM ÎN LIVEZI


Fructe mai ferme și rezistente la depozitare. Carența de calciu produce simptomele cele mai grave la măr, prin culoarea maronie a vârfurilor frunzelor, avortarea florilor și putrezirea fructelor la interior. Fructele sunt mai expuse la ruperi sau vătămări provocate de temperaturile scăzute sau prea ridicate și pot dezvolta pătarea amară („bitter pit”), un dezechilibru fiziologic al merelor, vizibil uneori înainte de cules, dar și în timpul perioadei de depozitare.

În plus, fructele cu o cantitate redusă de calciu, în special merele, cireșele, piersicile și nectarinele, sunt mai sensibile la boli, chiar dacă sunt depozitate într-o atmosferă controlată, de aceea tratamentele cu WUXAL Calcium se vor efectua în conformitate cu recomandările de pe etichetă.

Foto 5 Putregaiul apical la tomate-_b

Putregaiul apical la tomate (carență de calciu). Sursa foto: Adobe Stock Photos


WUXAL CALCIUM LA LEGUME


Producții sănătoase, cu durată mare de depozitare. Lipsa calciului poate avea repercusiuni grave asupra culturilor de legume, unele dintre acestea fiind: putrezirea deshidratată a vârfurilor la ardei, necrozarea vârfurilor lăstarilor și avortarea fructelor la castraveți, piticirea cepei, clorozarea marginală a frunzelor la salată. La tomate, frunzele capătă aspect marmorat, vârfurile apicale putrezesc, iar semințele se dezvoltă incomplet.

Tratamentele cu fertilizantul foliar Wuxal Calcium sunt recomandate la majoritatea legumelor, în special la tomate, ardei, castraveți, salată, conopidă, țelină etc. cu respectarea dozelor (între 3 și 6 l/ha, în funcție de specie), a numărului de aplicări și intervalelor între acestea, așa cum sunt specificate pe eticheta produsului.

În cazul culturilor și livezilor ecologice, aportul nutrițional cu calciu poate fi asigurat prin utilizarea fertilizantului lichid organic WUXAL AMINOCAL, care conține și microelemente (Mn, Zn), precum și o cantitate ridicată de aminoacizi.

 

Pentru detalii suplimentare, contactați reprezentanții de vânzări Kwizda Agro Romania +40 37 208 97 00

 

un articol de

KWIZDA AGRO ROMANIA

Mai multe pe această temă www.kwizda-agro.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →