Prin această investiţie, cele două mari grupuri japoneze doresc să accelereze dezvoltarea tehnologică și extinderea afacerii AFT care vizează implementarea de soluții automate pentru culturile de câmp şi horticole.Robotul TX
Vehiculul, denumit TX, combină avantajele unui vehicul terestru fără pilot (UGV) cu inteligenţa artificială (AI) şi tehnologia de recunoaştere cu senzori de imagine. Practic, robotul TX folosește tehnologia de recunoaștere a imaginilor și inteligența artificială pentru a distinge rapid căpșunele coapte/roşii, pe care apoi le culege, cu grijă, cu ajutorul unor cleşti aflaţi la capătul brațelor maşinii.
Lucrează 24 de ore pe zi
Construcţia robustă, precum şi tehnologia de învăţare automată permit robotului TX să reziste la condițiile dificile din câmp şi să lucreze autonom timp de 24 de ore pe zi. Pentru rezultate optime se recomandă ca robotul să „lucreze” alături de echipe de lucrători care să facă şi recoltare manuală. Se apreciază că robotul TX va reduce substanţial munca manuală şi totodată va creşte productivitatea în fermele horticole.
Investiţii uriaşe în tehnologie
Compania Advanced Farm Technologies este specializată în proiectarea şi dezvoltarea tehnologiilor robotizate pentru agricultură. În 2019, AFT a fost prima din SUA care a comercializat roboţi pentru recoltarea căpșunilor, folosind platforma sa inovatoare T-6, concepută special pentru culturile la sol. De atunci, AFT a reuşită să atragă fonduri de peste 70 de milioane de dolari în angajamente ale clienților prin parteneriate de colaborare.
Recoltarea merelor
Prin investiţiile făcute de grupurile Kubota Corporation și Yamaha Motor Co Ltd, ATF încheie o ultimă rundă de finanţare prin care a atras investiţii în valoare de 25 de milioane de dolari pentru a sprijini dezvoltarea roboţilor pentru recoltarea căpșunilor și adaptarea tehnologiei pentru recoltarea merelor. Succesul acestei runde de finanţare este încă o dovadă a încrederii partenerilor ATF, precum şi a producătorilor americani de căpșuni și de mere în capacitatea companiei de a găsi modalități creative de a introduce automatizarea în ferme, oferindu în același timp feedback-ul de care au nevoie pentru a îmbunătăți rapid tehnologia.
Divizii noi pentru tehnologii digitale
Promovarea tehologiilor avansate prin intermediul unor noi „divizii” create în cadrul celor mai mari companii este des întâlnită. Astfel, Grupul Kubota a înființat „Centrul de inovare” („Innovation Center”) în 2019, iar Yamaha Motor Group folosește una dintre companiile sale, Yamaha Motor Ventures & Laboratory Silicon Valley (YMVSV), înființată în 2015, pentru a găsi noi modalităţi de sprijin în activitățile sale.
Lucrând împreună cu parteneri externi, ambele companii ajută dezvoltarea inovațiilor libere printr-un angajament proactiv în scopul accelerării dezvoltării de noi afaceri, produse și servicii.