Robert Bartha şi-a dedicat o foarte mare parte a activităţii profesionale, dar şi a vieţii personale, calului de sport – pentru atelaje şi rasei Lipiţan. Titlul de campion național l-a propulsat în arena marilor concursuri mondiale de atelaje, la care a participat timp de 18 ani. În familia Bartha, dragostea pentru Caii olandezi de sport și rasa Lipițan merge mai departe.
Pasiunea lui Robert Bartha pentru cal s-a manifestat după terminarea Facultăţii de Zootehnie din Cluj-Napoca, în 1991, atunci când a fost repartizat la o fermă mixtă (vaci de lapte, ovine și cultura mare) din Câmpul Frumos, lângă Sf. Gheorghe şi foarte aproape de ferma de la Dalnic, unde exista un grup de pasionaţi ai sportului cu atelaje.
Robert Bartha – Campion naţional şi apoi participant la Campionatele mondiale
„La Dalnic, împreună cu dr. Kádar Laszlo şi ing. Tóth Frerencz am pornit în lumea atelajiştilor – a concursului de atelaje, care avea atunci un istoric de doar 5-6 ani la noi. Totul era nou, n-aveam echipament, n-aveam trăsuri, n-aveam hamuri, n-aveam cai, n-aveam nimic… N-aveam nici experiență, dar pas cu pas am intrat în această horă”, ne-a declarat Robert Bartha.
În toamna anului 1992, Robert Bartha a concurat pentru prima dată cu un echipament rudimentar, o trăsură fără frână şi hamuri vechi, care cu greu rezistau în timpul maratonului. „Am început să ne pregătim şi în Ungaria şi am încercat să-i copiem, pentru că erau cu 20 de ani înaintea noastră în tehnicile de formare a cailor și de concurs”, îşi aminteşte pasionatul crescător.
Cu paşi mari, echipajele de atelaje de la Dalnic au evoluat, iar în 1995 Robert Bartha a ajuns campion național și pentru prima dată în lotul național cu care a participat în 1997 la campionatele mondiale de atelaje cu 2 cai, în Riesenbeck, Germania. „Nu pot să descriu prin ce am trecut noi acolo, între 90 de concurenţi, primii din 28-30 de țări. Aşa am început să învățăm, să vedem cum este lumea adevărată, aristocrată, a cailor, precum și modul cum se formează echipajele până ajung să fie cu adevărat dansatori pe ringurile de concurs”, ne-a spus Robert Bartha.
Robert Bartha: după 18 ani am „predat dârlogii”
Au urmat campionatele mondiale la Kecskemét (1999, Ungaria) şi în Salzburg (2005, Austria), apoi a venit din urmă tineretul, următoarea generaţie de pasionați ai calului din familia Bartha. „Am reușit să concurez timp de 18 ani, apoi au crescut copiii și când a împlinit fiul meu 18 ani, am renunțat la acest sport. Nu puteam să concurăm amândoi, să ducem echipament dublu, să fim peste tot amândoi și ferma să fie în aer”, ne-a spus, cu oarecare părere de rău, dar şi cu mândrie, Robert Bartha.
Herghelia de la Sâmbăta de Jos, un vis împlinit
Ca o recunoaştere a priceperii sale, Robert Bartha a fost director al Hergheliei Sâmbăta de Jos în perioada 2000-2003. „Am ajuns în locul meu de vis şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Ulterior, hergheliile de stat au fost preluate de Romsilva şi astăzi se vede ce buni gospodari sunt în administrarea lor!”, își arată fermierul nemulțumirea.
În 2005, s-a constituit Autoritatea Hipică Națională în subordinea Ministerului Agriculturii, iar Robert Bartha a condus această instituţie până în 2009. Autoritatea răspundea de toți caii de rasă din sectorul de stat și privat și asigura o formă de sprijin pentru armăsarii de reproducție și iepele mame.
„Am făcut planurile de ameliorare şi de selecție pentru toate cele 13 rase (din evidența Autorității – n.r.). Era şi o subvenţie destul de consistentă, de 100 de euro/animal/lună, care a ținut, din păcate, doar până a venit colapsul din 2009”, a spus Robert Bartha. A urmat o scurtă perioadă în care specialistul a condus hergheliile de stat, iar din 2012 a pornit pe cont propriu Ferma Bartha, în care cresc acum cei peste 40 de cai ai familiei.
Asociația Crescătorilor Particulari de Cai Lipițani
Împreună cu alţi 47 de crescători, Robert Bartha a înfiinţat Asociaţia Crescătorilor Particulari de Cai Lipiţani din România, organizaţie profesională care a rezistat 21 de ani. Asociaţia a ţinut Registrul Genealogic cu arborele genealogic al „liniilor de sânge”, precum și pedigree-urile cailor din Asociaţie. „Din păcate, acum 2 ani, această Asociație a trebuit să-şi închidă activitatea din cauza lipsei de sprijin din partea Agenției Naționale de Ameliorare (în Zootehnie – ANZ – n.r.) și a Ministerului Agriculturii. Am făcut voluntariat, dar fără un sprijin real nu mai puteam continua”, spune resemnat Robert Bartha.
„Asociaţia Crescătorilor Particulari de Cai Lipiţani din România a trebuit să-şi închidă activitatea din cauza lipsei de sprijin din partea autorităților statului. Am făcut voluntariat, dar fără un sprijin real nu mai puteam continua”, ne-a declarat Robert Bartha.
Lipițanul – prima dragoste
Robert Bartha a ajuns la un efectiv de 18 iepe mame de Lipițan şi peste 170 de mânji născuţi în ferma sa. Dar, odată cu evoluţia concursurilor de atelaje, fermierul a renunţat la Lipiţan în rasă pură în favoarea Cailor olandezi de sport. „Mai am doar trei iepe Lipiţan, le păstrez din nostalgie. Vesticii au o mai mare tradiţie şi ne dau şi nouă direcţia în sportul cu atelaje. Am început să cumpărăm mânji KWPN – Calul de sport olandez, după care au apărut oile olandeze şi acum avem o mică Olandă la noi în curte. Am rămas doar pe metisări la cai. La rasă curată am fost nevoiţi să închidem registrul și să producem cai care să facă față probelor de dresaj, precum și la maraton și obstacole”, precizează crescătorul.
CALUL OLANDEZ DE SPORT – KWPN
KWPN (Koninklijk Warmbloed Paardenstamboek Nederland) – Calul olandez de sport nu este o rasă. „Crescătorii olandezi au ales cele mai bune exemplare din diferite rase și au creat o varietate perfecţionată timp de 30-35 de ani, care se vinde pe terenul de dresaj, datorită mișcării lor şi prin ținuta elegantă. Lipițanul este un cal elegant, dar mișcările sunt mai șterse faţă de Calul olandez de sport. Însă, Lipiţanul are o rezistență mai bună la maraton. Când mergem la concursuri în Europa de Vest şi în nord, folosim cai olandezi; când venim în partea sud-estică, atunci concurăm cu Lipițan. Sunt două tendinţe care domină acum piața și influențează și arbitrarea la probele de atelaje”, ne-a detaliat Robert Bartha.
Ferma Bartha: cai și oi de carne
Nu este deloc ieftin să creşti cai, mai ales că până după vârsta de 5 ani, când un cal intră în concurs, trebuie să investeşti. „Aproape 6 ani trebuie să îi dai de mâncare şi să îngrijeşti un cal ajuns doar în faza de tineret şi de formare. Aşa am decis să diversific activitatea din fermă. Am avut vite de carne, câte 50-60 de capete, dar din cauza lipsei de personal, am renunțat în favoarea ovinelor, rasa Texel, care se cresc mai uşor”, ne-a explicat fermierul.
Pensiune pentru cai
Având câteva boxe libere, furaje şi spaţiu pentru antrenament, Ferma Bartha oferă şi servicii în regim de pensiune pentru cai. Dar mai ales pentru activităţile de agrement în natură cu caii a crescut numărul celor interesaţi. Pe lângă grajduri, Ferma Bartha dispune de un manej acoperit, amenajat pentru sporturile de tracţiune, pentru atelaje.
Fiul şi fiica lui Robert Bartha duc mai departe tradiţia şi dragostea pentru cai a familiei. Eduard Bartha este multiplu campion naţional şi modial la concursurile de atelaje şi un pasionat crescător de cai de sport, iar fiica lui Robert Bartha se ocupă de formarea tineretului și de instruirea copiilor, învățându-i cum să se apropie de cai, să-i îngrijească, să se echipeze și să călărească în siguranță, în natură.
Sportul hipic în regres
Din păcate atracţia pentru sporturile hipice scade, în special pentru atelaje. „Văd o dezvoltare la obstacole, dar pentru dresaj şi atelaje văd un regres destul de mare, plus că nu vine tineretul din urmă. Noi toți, din tată în fiu, am dat dârlogii în mână și biciu. În schimb, tineretul de astăzi nu își dorește nimic, decât telefon, laptop și alte distracții mai ieftine. Şi atunci creșterea calului, reproducția şi sportul de atelaje sunt în regres. În România mai sunt doar 12-13 atelaje înregistrate la Federația Ecvestră”, arată Robert Bartha.
